Reformele grecesti

Primele reforme grecesti

Problema cea mai stringentă constă în elaborarea unor legi scrise,punându-se capăt abuzurilor aristocraţiei. O primă reformă,care transmisese sarcina aceasta unui număr de 6 tesmoteţi,dă greş. După tentativa lui Cilon,care încearcă să pună mâna pe Acropole şi să instaureze tirania la Atena,dar întâmpină rezistenţa victorioasă a arhontelui Megacles,din familia Alcmeonizilor,tensiunea se menţine la o cotă maximă în oraşul învrăjbit,şi lui Dracon i se încredinţează misiunea de a trece legile în scris (621).

Nivel: Liceu
Dimensiune: 12kb
Downloads: 1815
Materia: Istorie

Solon

În urma acestei legi Atena devine o democratie care a servit model
tuturor celorlalte cetati. De la început Solon a dat legea primita mai
ales de oamenii saraci, de stergere a tuturor datoriilor. Aceasta lege
refacea baza sociala distrusa prin transformarea în sclavi pentru
datorii, desfiintând astfel sclavia. Ceea ce face Solon este o
adevarata revolutie care îi duce la pierderi substantiale de bani pe
creditori.

Alte referate despre: reformele lui solon, solon, istorie clasa 9 reformele lui clistene si solon

Secolul lui Pericle

Cetatea Atenei cunoaste o perioada de maxima stralucire sub conducerea strategului Pericle.
Acesta se nascuse in anul 495 i.e.n. intr-o familie de nobili atenieni, unde capatase o educatie aleasa de la cei mai mari filosofi ai timpului si chiar ai antichitatii. Istoricul Plutarh il descrie, in operele sale, ca fiind chipes, intelept, inzestrat cu un talent oratoric aparte, iubitor al adevarului si dreptatii, caliati care-l vor impune mai tarziu in societatea ateniana. Singurul defect fizic il constituia forma capului mai neobisnuita ; de aceea in toate sculpturile epocii era reprezentat cu un coif pe cap.
Mare iubitor de arta si cultura Pericle sprijina inaltatrea sua refacerea celor mai faimoare constructii , unele dainuind pana in zilele noastre. Astfel amintim Partenonul, Teseionul, Odeonul, tempulu Atenei Nike (Victoria) si chiar statuia lui Zeus din Olimpia, opera vestitului Fidias, considerata una din cele sapte minuni ale lumii antice.Mai mult el incurajeaza dezvoltarea teatrului, ...

Alte referate despre: secolul lui pericle, secolul lui pericle referat, secolul lui pericle wikipedia

Viata lui Pericle

Pericle s-a născut către anul 495, avându-l tată pe Xantipos şi mamă pe Agariste. Tatăl lui a fost unul dintre eroii de la capul Mycale, iar mama lui aparţinea nobilei familii a Alcomeonizilor, fiind nepoata vestitului Clistene, care dăruise Atenei o construcţie democratică. Avea o familie înstărită, cu o poziţie socilă superioară. Cu alte cuvinte, viitorul conducător democrat provenea din cea mai înaltă aristrocaţie.

Alte referate despre: viata lui pericle, despre viata lui pericle, informatii despre viata lui pericle

Pericle

vatoare, nemultumite de ,,iluminismul" sofist al lui Pericle. În urma
unor procese publice initiate de dus-

Alte referate despre: pericle, pericle si epoca sa, pericle referat

Democratia

Democratia directa a functionat aproximativ 200 de ani. Ea a fost posibila deoarece in Atena dupa lege numarul cetatenilor era mic (mama, tata atenian-pana la Pericle ) dar fata de celelate cetati ale Elladei era un regim politic foarte avansat pentru acele vremuri, asa cum afirma Pericle “ Nu trebuie sa ne rusinam fata de alte state . . . , pentru ca la noi conducerea statului nu se reazama pe cei putini, ci pe cei multi. “

Alte referate despre: democratia, regimul democratic, democratia ateniana

Reforma religioasa in evul mediu

Martin Luther a contribuit nu numai la reformarea Bisericii Romano-Catolice, ci şi la traducerea Bibliei în limba germană, care, apoi, a influenţat decisiv traducerea Bibliei în limba engleză. În plus, datorită folosirii din ce în ce mai mult a tiparului, scrierile lui Luther au circulat nu numai în Germania, ci şi în întreaga Europă, dând naştere diverselor tradiţii protestante.

Alte referate despre: reforma religioasa in evul mediu, reformele religioasa in evul mediu, religia in evul mediu

Coloniile grecesti

Caracterul pur elen al vieţii culturale şi religioase a coloniilor este ilustrat pe inscripţiile în limba greacă şi de existenţa teatrelor şi a templelor, în care erau veneraţi zeii panteomului elen.

Alte referate despre: coloniile grecesti, colonii grecesti, coloniile grecesti din dobrogea

Aspecte ale istoriografiei grecesti

Cum am aratat in Prefata, insusi cuvantul istorie este o mostenire dm limba veche greaca avand mai multe sensuri: cercetare, povestire, ancheta.
Si in domeniul istoriei, ca si in alte domenii ale cunoasterii si dezvoltarii spirituale. Grecia antica a jucat un rol creator, a fost un factor de geneza.Memoria colectiva a operat, bineinteles, cu mult inainte de afirmarea istoriografiei antice grecesti; semnalele ei vorbesc despre coastituirea constiintei comunitatilor umane o data cu inchegarea si cristalizarea acestor comunitati; era o nevoie interioara inexorabila de fixare, de definire a legaturilor interumane.

Alte referate despre: aspectele negative ale religiei grecesti, zeitati grecesti, legende grecesti

Marile Reforme in Rusia in timpul lui Alexandru al II-lea

In prima jumatate a secolului al XIX-lea Rusia se caracteriza prin mai multe trasaturi determinante; suprafata uriasa a statului (in 1850 21 milioane kmp) constituia un impediment in vederea unei unitati mai mari si a unei reale dezvoltari economice.Totusi, diferentele de clima, de relief, de limba si chiar confesionale nu au impiedicat cristalizarea unui spirit rusesc, patria rusa era o entitate familiara tuturor locuitorilor Imperiului, un stat multinational.

Alte referate despre: reforme din timpul lui alexandru ioan cuza, reformele din timpul lui alexandru ioan cuza, reforma invatamantului in timpul lui alexandru ioan cuza

Reforma in Tarile Romane

Protestantismul s-a raspandit foarte devreme in Transilvania in randurile populatiei germane burgheze.La Brasov umanistul J.Honterus a reformat biserica saseasca in spirit luteran in deceniul 5.Nobilimea catolica maghiara se opunea violent acestei miscari,mai ales ca ea a fost insotita de difuzarea anabaptismului si antitrinitarismului (reactie umanista impotriva Bisericii catolice,cunoscuta si ca unitarianism).

Alte referate despre: proiecte de reforma in tarile romane, reforma in tarile romane, carol i reforme dezvoltarea tarii

Reformele lui Constantin Voda Mavrocordat desfiintarea Rumaniei

Domnia însă, era direct interesata în actiunea de sporire a numarului contribuabililor, dar era constrânsă si de ordinal Portii, care, alarmata de proportiile luate de fuga taranilor, a trimis firman domnului C. Mavrocordat poruncindu-i sa treacă la pedepse mai aspre faţă de cei care se vor opune masurilor prevăzute, atat faţă de taranii care fugeau neplatindu-si darile, cat si faţă de boierii care s-ar fi opus reformelor menite sa-i aduca inapoi pe fugari. Pretenţiile mereu crecânde ale Porţii au dus la cresterea fiscalitatii, influentand raporturile sociale şi impunand schimbari in structura relatiilor agrare din cele două Ţări Române. Reforma lui Mavrocordat a fost consecinta directă a acestei conjuncturi.

Alte referate despre: reformele lui constantin mavrocordat, reforma lui constantin mavrocordat, referate reformele lui constantin mavrocordat

Protagoras

Protagoras este cunoscut drept un filosof care aparţine sofisticii. Sofistica este o mişcare a eliberării intelectuale de povara vechilor mituri şi tradiţii apărută în secolul V î.e.n. în Grecia. Istoricii vorbesc de această perioadă ca despre o perioadă a „iluminismului grec”. Între timp s-a ajuns însă la sensul peiorativ al termenului sofistică: este un argument fals folosit cu intenţia de a înşela.

Alte referate despre: protagoras, omul este masura tuturor lucrurilor protagoras, omul este masura tuturor lucrurilor protagoras comentariu

Reforma impozitelor directe

Reforma impozitelor directe
- Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22% din total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în principal, de nerealizarea obligaţiilor către buget care au fost îndeplinite numai în proporţie de 91,9%, consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei financiare.

Alte referate despre: reforma impozitelor directe, impozite directe, impozitele directe

Directii si critici privind reforma in administratia publica

Directii si critici privind reforma in administratia publica - Acest proiect “administraţia Viitorului “ este o şansă pentru mine de a-mi exprima părerea şi am convingerea că cel puţin una din propunerile mele va avea aplicabilitate în viitorul apropiat.

Alte referate despre: directii si critici privind reforma in administratia publica, directi si critici privind reforma in administratia publica, directii si critici privind reforma in administratia publica referat

Reforma curriculara

Principiile generale care stau la baza elaborarii noului Plan-cadru de invatamant si care isi propun sa faciliteze formarea unei noi culturi curriculare sunt:

Alte referate despre: reforma curriculara europeana, reforma curriculara, reforma curriculara romana actuala

The Reforms of Caesar

Caesar spent little time in Rome, during the years in which he was master of Rome. Despite this, he managed to institute a large number of reforms in the short time he was granted.

Alte referate despre: reforms of caesar, economic reforms by caesar, caesar reforms
Referate afisate : 17
Medie note: 8.12 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles