Regimul politic autoritar

Regimul politic - comparatie Portugalia si Belgia

Desi Salazar s-a retras de la conducere în anul 1968, locul sau fiind luat de Marcello Gaetano – un continuator fidel al politicii autoritare salazariste, spre sfîrsitul anilor ’70 regimul a intrat într-un decline vizibil. Opozitia internaca si retragerea sprijinului politic occidental au avut ca rezultat
radicalizarea si înmultirea manifestelor populare antitotalitare. Ace stea s-au acutizat la începutul anilor ’80.

La 25 aprilie 1974, regimul salazarist a fost înlaturat de un grup de ofiteri care au facut public un program de reforme structurale incluzând constituirea institutiilor representative, precum si schimbari economice si sociale de orientare socialista.2 Regimul lui Salazar a fost înlocuit pe cale revolutionaracu
un regim politic pluralist, democratic, întemeiat pe principiile statului de drept si ale democratiei constitutionale occidentale.

Ulterior acestor evenimente s-a produs legalizarea partidelor politice si a sindicatelor , urmând ca mai apoi ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 86kb
Downloads: 19
Materia: Stiinte Politice

Sisteme politice parlamentare - regimul politic al Marii Britanii

„Politicul” obiect de studiu al unei ştiinţe sociale – al politologiei, este o problemă extrem de dificilă, complexă şi care presupune un permanent proces de definire şi redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea şi dinamica vieţii politice contemporane, din marea explozie informaţională ce a generat în mod implicit o accelerare continuă a comunicării precum şi din apariţia a numeroase ştiinţe de studiu a societăţii, în special a celor de graniţa cu politicul.
Stabilirea obiectului de studiu al ştiintei politice impune un procedeu complex ce presupune precizarea unor elemente preliminare cum ar fi: domeniul de studiu; noţiunile, categoriile, conceptele, procesele,şi legităţile specifice cu care aceasta operează; funcţiile îndeplinite în domeniul cunoaşterii, a interdisciplinărităţii şi mai ales in practica socială; locul pe care respectiva ştiiţă îl ocupă în sistemul ştiinţelor ...

Alte referate despre: sisteme politice parlamentare - regimul politic al marii britanii, sisteme politice parlamentare - regimul politic al rm, sisteme politice parlamentare regimul politic al germaniei

Sistemul politic

Metodologig, K. R. Pepper ne atrage atentia aupra caracterului utopic si daunator al metodei comuniste de a stabili idealul politic,si apoi prin inginerie sociala ca forta, realitatea sa corespunda unui asemenea ideal. Procedand astfel, sistemul totalitar ignora "tendintele
istorice" si "destinul omului" si care cu aroganta isi inchipuie ca
omul este stapanul destinului sau si ca, in conformitate cu scopurile pe care le urmarim, noi putem sa influentam sau sa modificam istoria
omului, tot asa cum am schimbat fata pamantului. Din idealul social-
democrat a fost scos, in numele "intereselor vitale ale celor ce muncesc" omul concret, cu necesitatile, problemele si viata lui reala,
de fiecare zi. Practica de tip totalitar a demonstrat ca in politica nu pot existascopuri generoase, altruiste, care sa justifice realizarea lor prin mijloace de constrangere, prin metode dictatoriale. Pentru majoritatea sistemelor politice--democratiile sunt preferate pentru ca in raport cu alte sisteme de ...

Alte referate despre: politici publice, politica de promovare, politica de pret

Politica externa a Italiei 1933-1936

Această politică de pace se pare că a fost o strategie adoptată de Mussolini care spera ca Italia să intre în rândul marilor puteri. Pentru aceasta, s-a folosit de politica de « echidistantă » ce-i permitea să balanseze între interesele diferite ale marilor puteri europene. Acest tip de politică rezistă şi după plecarea lui Grandi de la externe.

Marea criza economică favorizează ascensiunea nazismului la putere în Germania. Mergând pe aceeaşi cale, în încercarea de a aduce Italia în « clubul marilor puteri », Mussolini reuşeşte să promoveze Conferinţa de la Roma, din martie 1933, care duce la semnarea « Pactului in patru » sau încercându-se instituirea directoratului Frantei, Angliei, Germaniei şi Italiei.

Alte referate despre: politica externa a italiei 1933-1936, politica externa a italiei 1928-1933, politica externa a italiei

Politologie - regimul politic

Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentale de
ideologia si partidul politic de extrema dreapta (fascismul) sau de
extrema stînga (totalitarismul din fostele tari socialiste), ale caror
mijloace sau practici de guvernare au atins formele cele mai
arbritrare ale puterii absolute prin teroare, manipulare programatica,
asasinat politic etc.

Alte referate despre: regimul politic din romania referat politologie, regim politic, regimul politic democratic

Politica europeana privind protectia mediului inconjurator si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana

Sistemul de Management al Mediului
Legislatia joaca un rol importanat in controlul poluarii. Totusi, legislatia permite o usoara flexibilitate si se concentreaza indeosebi asupra raspandirii regulate a poluarii, decat asupra cauzelor care o determina. In Uniunea Europeana legislatia mediului inconjurator este in crestere,acolo unde exista pericolul ca situatia sa devina critica, constrangerile in acest caz sunt foarte mari.

Ideea folosirii SMM-ului este sustinuta din punct de vedere politic de Uniunea Europeana. Al cincilea Program de Actiune cu privire la reorganizarea legislatiei nu a putut solutiona toate problemele mediului si a celorlalte mecanisme, fiind nevoie de realizarea unei dezvoltari durabile. Acesta include instrumente de baza ale pietei precum intelegeri bilaterale: SMM, eco-auditul si eco-caracterizarea se incadreaza in aceasta categorie.

Instrumentele de baza ale pietei sunt destinate unei analize interne a costurilor mediului inconjurator, sa demonstreze ...

Alte referate despre: politica europeana privind protectia mediului inconjurator, politica europeana privind protectie mediului inconjurator, politica europeana privind protectia mediului inconjurator referat

Organizatiile internationale

Organizatiile internationale
1. La respectiva asociere să participe, în calitate de părţi contractante, statele. În înţelesul dat prin art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969, organizaţiile internaţionale sunt fondate de către state şi funcţionează prin voinţa acestora.
2. Actul constitutiv al organizaţiei să reflecte acordul de voinţă al statelor membre fondatoare. De regulă, acest acord îmbracă forma unui tratat care în majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. Tratatul de constituire conţine angajamente mutuale şi impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizaţiei şi cu organizaţia însăşi. Prin tratatele constitutive se creează drepturi şi obligaţii reciproce, opozabile tuturor membrilor.
3. Asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea unor obiective şi scopuri comune.
4. Organizaţia internaţională ...

Alte referate despre: organizatii internationale, organizatiile internationale, organizatii internationale referat

Regimul politic al Finlandei

La începutul secolului al XlX-lea, în urma razboiului ruso-suedez din 1808-1809, întregul teritoriu finlandez va trece sub autoritatea Imperiului Tarist, dar îsi pastreaza un regim special de cvasiauto-nomie ca Mare Ducat. în ciuda noului statut politic, Finlanda îsi conserva institutiile politice si administratia stabilite dupa
modelul suedez. Limba oficiala a ducatului ramâne în continuare limba suedeza. De asemenea, se mentine neschimbata aceeasi organizare a puterii, inspirata de sistemul politic suedez, cu o dieta si un guvern denumit Senat, condus de un guvernator general, numit de tar. Autoritatea suprema a Ducatului era detinuta de Senat -denumire conventionala pentru guvern - ai carui membri erau recrutati din rândul
populatiei finlandeze.

Alte referate despre: regimul politic al finlandei, regimul politic, regim politic democratic

Regimul politic al Belgiei

In acelasi timp, Constitutia retine existenta a patru regiuni lingvistice, si anume: regiunea de limba franceza, regiunea de limba olandeza, regiunea bilingva Bruxelles si regiunea de limba germana. Fiecare comuna a Regatului face parte dintruna din cele patru regiuni lingvistice. Desi exista comunitati lingvistice distincte, ceea ce presupune existenta unor grupuri diferite din punct de vedere etnic, totusi, Constitutia foloseste notiunea de „natiune", adica de grupare etnica, compacta, care prezinta trasaturi comune din punct de vedere istoric, cultural, lingvistic, spiritual etc. Potrivit art. 33 din
Constitutie, toate puterile emana de la natiune si sunt exercitate în formele stabilite prin Legea fundamentala.

Alte referate despre: regimul politic al belgiei, regimul politic in belgia, regimul politic din belgia

Portugalia

Portugalia nordică este predominant muntoasă, constituită din lanţuri paralele (NE-SV), cu altitudini moderate: Serra de Marão (1 415 m), Serra de Nogueira (1 318 m), Serra de Caramulo, Serra de Estrela (cu altitudinea maximă de pe teritoriul ţării: Pico de Serra, 1 991 m). Portugalia sudică este ocupată de cîmpii vălurite (Alentejo) şi platouri joase, limitate de lanţuri muntoase, între care, în S, Serra de Monchique (902 m altitudine maximă) şi Serra de Malhao. Ţărmul (832 km) este jos şi rectiliniu. Partea insulară este constituită din arhipelaguri vulcanice Azore/Açores (2 355 km²), aflat la cca 1 500 km V de Portugalia şi compus din 9 insule mari (São Miguel, Pico, Faial ş.a.) şi Madeira (797 km²), cu insula Madeira (740,6 km²), Porto Santo, Selvanges ş.a., la 500 km de ţărmul african (Maroc).

Alte referate despre: portugalia referat, referat portugalia, portugalia

Belgia

Belgia este situata in V.Europei intre Olanda,Germania, Luxemburg,Franta si Marea Nordului si are o suprafata de 30521 Km.p.Belgia

Alte referate despre: referat belgia, belgia, belgia referat

Uniunea Europeana - extindere

Ziua Europei 2004.Totul a inceput la 9 mai 1950, cand ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman, a propus Frantei, Germeniei si celorlalte tari europene sa-si puna in comun productiile de carbune si otel, care stateau la baza productiei de armament.Aceasta propunere a dus la infiintarea in 1951 a Comunitatii europene a carbunelui si otelului.

Alte referate despre: uniunea europeana extindere, uniunea europeana extindere referat, uniunea europeana -extinderea spre est

Regimul politic al republicii federale Germania

Regimul politic stabilit în conditiile mentionate si reflectat în dispozitiile constitutionale prezinta trasaturile clasice ale regimului parlamentar generalizat la acea data în Europa . Asa cum este cunoscut, dupa 9 mai 1945, Germania a fost împartita în patru zone de ocupatie aflate sub controlul militar al Marii Britanii, Statelor Unite ale
Americii, Frantei si Uniunii Sovietice. Fortele militare de ocupatie au înfiintat, în zonele ce le-au revenit, autoritati executive locale însarcinate cu atributii foarte limitate. La scurta vreme au fost organizate alegeri din care au rezultat parlamente locale . Atributiile acestora erau, practic, formale, întrucât orice decizii ale autoritatilor locale trebuiau aprobate de Comandamentele militare de ocupatie. Desi cele patru comandamente aveau o jurisdictie delimitata de zonele propriu-zise militare si administrative, în probleme importante, cum a fost aprobarea proiectului de Constitutie, ele conlucrau. „Colaborarea" a fost însa ...

Alte referate despre: regimul politic al republicii federale germania, regimul democratic al republicii federale germania, regimul poltical republicii federale germania

Sistemul politic

Doctrinele politice exlprimă o anumită concepţie de organizare şi conducere politică a societăţii, pe baza unui principiu sau unghi de vedere propriu, precum : democratic, dictatatorial conservator, liberal, socialist,social democrat, tehnocrat etc. Valoarea concepţiilor politice se oglindeşte, de fapt, în programele şi platformele partidelor politice, în natura organizării si conducerii politici societăţii.

Alte referate despre: politica de produs, puterea politica, politica monetara europeana

Regim juridic - arme si metode de razboi

Pe aceasta baza,in dreptul international umanitar, au fost consacrate trei principii fundamentale:
partile la un conflict armat,nu au un drept nelimitat in ce priveste alegerea mijloacelor si metodelor de razboi;
in utilizarea acestor mijloace si metode trebuie sa se faca intotdeauna o distinctie neta intre obiectivele militare,pe de o parte,si populatia,persoanele civile si bunurile cu caracter civil,pe de alta parte,astfel incat atacurile sa nu fie indreptate decat impotriva primelor;
sa se limiteze,pe cat posibil,suferintele pe care le-ar putea indura combatantii,si proportiile distrugerilor.

Alte referate despre: regimul juridic al armelor, regimul juridic al armei nucleare, regimul juridic al prizonierilor de razboi

Politica europeana in domeniul concurentei

Pentru ca , uniunea Europeană , deci Tratatul de la Maastricht, să consacre alte domenii suspuse politicilor comune, cum ar fi creşterea competitivităţii industrial , reţele de infrastructură, transeuropene, educaţie, formare, cultură, ş.a., ajungându-se ,m astfel., la peste 20 de domenii de exercitare a competenţelor comunitare, supranaţionale.

Alte referate despre: politica europeana in domeniul concurentei, referat politica europeana in domeniul concurentei, politica europeana in domeniul concurentei 5x puncte

Elaborarea politicii de contabilitate

La elaborarea politicii de contabilitate întreprinderea alege acea metodă de calculare a uzurii, care corespunde modelului prevăzut de exploatare a unui obiect concret de mijloace fixe. S.N.C. 18 "Venitul" prevede două variante de constatare a veniturilor din prestarea serviciilor: pe fiecare tranzacţie sau pe stadii de finalizare a acesteia. Întreprinderea alege acea variantă, care permite determinarea mai exactă a mărimii venitului obţinut în cursul perioadei de gestiune.

Alte referate despre: elaborarea politicii de contabilitate, elaborarea politicii de contabilitate a unei intrprinderi, elaborare politici proceduri contabile

Regimul politic al Canadei

Referat despre Regimul politic al Canadei
In anul 1643, in aceasta regiune a fost introdusa administraTia regala franceza, care, evident, a impus respectarea cutumei constituTionale si a administraTiei metropolei. Regele FranTei numea inalTii funcTionari ai coloniei, care, de altfel, erau raspunzatori pentru activitatea lor in faTa acestuia. Pragmatismul politic si mai ales interesele economice ale Angliei, infiltrate si ea pe continentul nord-american printr-un sir de expediTii, nu s-au impacat insa deloc cu vecinatatea unei zone etnice, militare, religioase si comerciale, ostile si concurente.

Alte referate despre: regimul politic al canadei, referat despre regimul politic al canadei, regimul politic autoritar

Regimul Politic al Elvetiei

Legătura dintre suveranitate si popor reprezintă axul, pilonul de bază al regimurilor politice democratice. în lumea occidentală, forma principală de exercitare a suveranităTii s-a exteriorizat în instrumentele reprezentării intereselor si a voinTei generale a naTiunii. În ElveTia s-a preferat, însă, democraTia directă, fără a se renunTa, totusi, la democraTia reprezentativă, în special din secolul al XlX-lea. DemocraTia directă elveTiană nu se opune principiului reprezentării, dar îi îngustează sfera de acTiune. O asemenea limitare
este de natură să influenTeze si concepTia despre rolul partidelor politice în funcTionarea corpului politic si al societăTii civile, precum si concepTia despre rolul clasei politice.

Alte referate despre: regimul politic al elvetiei, regimul politic din elvetia, regimul politic contemporan elvetia
Referate afisate : 19
Medie note: 8.41 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles