Regiunile frantei referat

Formarea Frantei

La inceput nesemnificativi, regii Frantei au creat treptat o monarhie nationala putemica. Principalul obstacol in calea expansiunii au fost teritoriile detinute de regii Angliei, care au fost disputate timp de mai mutte secole. In secolul IX s-a destramat marele imperiu al lui Charlemagne din nordul Europei. O parte din acesta, tinutul francilor din vest � Franta - a devenit un regat condus de Carolingieni, o ramura a dinastiei lui Charlemagne, insa dinastia si-a pierdut puterea iar autoritatea regala s-a prabusit in cele din urma.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 1070
Materia: Istorie

Politica externa a Frantei de la intemeiere pana in zilele noastre

Dar după puţin timp el s-a întors în Franţa şi a domnit numai 100 de zile. După înfrângerea de la Waterloo, Napoleon a fost dus pe insula Sf. Elena. Congresul de la Viena a stabilit restaurarea Burbonilor, iar teritoriul Franţei a fost adus la fostelel ei hotare. Regimul din Franţa era monarhia constitutionala. După Ludovic al XVI-lea la putere vine Carol al X-lea care cu fiecare an tot mai mult se intorcea la vechile orânduiri, ceea ce a provocat răscoala din 1830, care biruind a proclamat Franţa Republică.

Alte referate despre: politica externa a frantei de la intemeiere pana in zilele noastre, politica externa a frantei, politica externa a frantei in perioada postbelica

Razboiul de 100 ani

Totusi viteazul si inteligentul Richard a
incercat ni mod cinstit sa faca pace cu Franta in cei 6 ani de
domnie .A reusit sa umple parlamentul cu protejatii de-ai lui
si a impus sub amenintarea mercenarilor sai , sa i se aprobe
un impozit asupra lanei pe toata durata vietii .

Alte referate despre: razboiul de 100 ani, razboiul de 100 ani referat, razboiul de 100 ani-paralela franta si imp romano-german

Invadarea Frantei in al doilea razboi mondial

Armatele franceze se asteptau la o ofensiva in sectorul Sedan. In realitate, principala ofensiva a germanilor se dezlantuie brusc in cu totul alt sector, in Ardeni. Hitler invadeaza cu armatele sale alte 3 state: Belgia, Olanda si Luxemburg. Aceasta lovitura de teatru scoate la iveala eroarea planului francez care preconiza ca batalia decisiva se va desfasura in regiunea Belgiei de mijloc. Deplasarii trupelor germane, care se face cu viteza tancurilor si avioanelor, Gamelin nu poate opune decit deplasarea lenta bazata pe cai ferate si marsul infanteristilor.

Sub raport de forte, Franta avea construita din 1929, din initiativa ministrului de razboi, de la care a imprumutat numele, Linia Maginot, care se intindea de la St. Louis – Bale pina la Longuyon si ducatul de Luxemburg. La 13 si 14 mai, nemtii trec Meuse. Francezii se bizuiau pe greutatea ce o reprezinta strabaterea cu forte mari a regiunii Ardeniei, accidentata si fara drumuri. Nemtii trec insa datorita podurilor ramase nedistruse ...

Alte referate despre: caracteristica generala a frantei dupa al doilea razboi mondial, participarea frantei la al doilea razboi mondial, situatia frantei dupa al doilea razboi mondial

Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei

Întors la Paris, drept învingător asupra Austriei, Napoleon este numit la comanda armatei ce avea să invadeze Anglia.Franţa abandonează planul de invazie, Napoleon rămanând astfel general fără comandă. Nemaiaşteptând o nouă misiune, Napoleon propune o invazie în Egipt, pentru a putea ajunge la Imperiul Britanic. Propunerea îi este imediat aprobată.

Alte referate despre: napoleon bonaparte imparatul frantei, napoleon bonaparte imparatul frantei in franceza, napoleon bonaparte imparat al frantei

Napoleon Bonaparte cel mai mare conducator al Frantei

De asemenea a divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, sa fie mai usor acceptat.

Alte referate despre: napoleon bonaparte al frantei, napoleon bonaparte simbol al frantei, napoleon bonaparte 1804-1815 imparat al frantei

Comitetul regiunilor

Tratatele obliga Comisia si Consiliul sa consulte Comitetul Regiunilor ori de cate ori apar propuneri in domenii cu implicatii pentru nivelul sub-national ori regional in domeniile coeziunii sociale si economice, retelelor transeuropene de infrastructura, sanatatii, educatiei si culturii ( Tratatul de la Maastricht) la care s-au adaugat prin Tratatul de la Amsterdam alte 5 domenii, politici in domeniul angajarii fortei de munca, politica sociala, mediu, educatie profesionala, transporturi. Ele acopera acum acopera cea mai mare parte a domeniilor de actiune ale UE.

Alte referate despre: comitetul regiunilor, comitetul regiunilor referat, referat comitetul regiunilor

Industria Frantei

Agricultura antreneaza 7% din populatia activa desi are o contributie redusa in PNB (3,3%), Franta situandu-se pe locul intai in Europa si cinci in lume la productia de cereale.Ca valoare a exporturilor agricole, Franta ocupa locurile doi-trei pe glob. Viticultura este si ea larg reprezentata (locul al doilea pe glob la productia de struguri si de vinuri). Cea mai mare cantitate de vin se produce in zona Languedoc, dar majoritatea vinurilor de calitate sunt originare din zona Bordeaux, din Cote d’Or de langa Dijon si din Champagne. Cresterea animalelor asigura 53% din valoarea porductiei agricole. Se cresc bovine, porcine si ovine.

Alte referate despre: industria frantei, referat industria frantei, industria frantei referat

Franta

Franta are o larga iesire atat la Oceanul Atlantic, cat si la Marea Mediterana. Tarmurile sale sunt putin crestate si, in unele locuri, joase si nisipoaase.

In afara de limitele maritime, Franta are si opt vecini terestri: Luxemburg (N-E), Germania si Elvetia ( E ), Italia si Monaco ( S-E ),Marea Mediterana, Spania si Andora ( S ), Oceanul Atlantic ( V ). Frantei ii apartine si insula Corsica din Marea Mediterana.

Relieful Frantei este dezvoltat pe structuri hercinice ( unde exista podisuri, munti, josi- care sunt erodati- si campii) si alpine (Alpii si Pirineii). Treapta podisurilor si campiilor –situata in jumatatea nordica a Frantei - cuprinde, printre altele: Masivul Central (Massif Central) cu inltimi vulcanice ( Puy de Sancy –1.886 m, Plomb du Cantal –1.858 m, Puy de Dome- 1.485 m), inconjurat de suprafete mai joase, sub 1.000 m, larg valurite (Marche, Limou-sin) si continuate spre S-E de culmile Cevennes ( altitudine maxima 1.702 m ce domina valea ...

Alte referate despre: franta, despre franta, franta referat

Henric IV al Frantei

El a folosit cu pricepere neînţelegerile din cadrul Ligii şi în 1593 şi-a dezarmat duşmanii anunţând reconvertirea sa la catolicism. Un an mai târziu a reuşit să-l determine pe comandantul Ligii din Paris să-i accepte armata in oraş.

Alte referate despre: henric iv al frantei, henric al iv al frantei, referat henric al 4 regele frantei

Regiunile economice si importanta lor

Regiunile economice si importanta lor
- economiile regionale sunt mult mai deschise decât economiile naţionale în cadrul cărora sunt localizate, comerţul interregional este scutit de taxe şi alte bariere comerciale, toate regiunile unei ţări utilizează aceeaşi moneda;
- forţa de munca şi capitalul au un grad mai mare de mobilitate între regiuni decât între ţări;
- gradul ridicat de interdependenţă între regiunile din cadrul graniţelor unui stat joacă un rol important în analiza regională.

Alte referate despre: regiunile economice si importanta lor, referat la regiunile economice si importanta lor, regiunile economice si importanta lor in europa

Regiuni, tari, capitale

Regiuni tari capitale Europa Centrala
1)Germania-Berlin;2)Elvetia-Berna;3)Austria-Viena;4)Polonia-Varsovia;
5)Cehia-Praga;6)Slovacia-Bratislava;7)Ungaria-Budapesta;8)Romania-Bucuresti
9)Republica Moldova-Chisinau;10)Liechtenstein-Vaduz.

Alte referate despre: regiuni tari capitale, referate geografie regiuni tari capitale, tabel continent regiune tara capitala

Analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea Piemont si regiunea de Nord Est

Potenţialul turistic: natural şi antropic.
Principalul nucleu turistic din regiunea Piemont este Torino unde se practică activităţi legate de turismul cultural-istoric şi arhitectural, de afaceri, sportiv (în 2006 a avut loc JO de iarnă). Din punct de vedere al potenţialului natural ca obiective turistice sunt date de zona montană şi împrejurimile Alpilor Italieni, Monviso şi Monte Rosa, ceea ce favorizează activităţi turistice legate de turismul balneoclimatic montan şi sportiv.

Alte referate despre: analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea centru, analiza comparativa a activitatilor turistice din retezat, analiza comparativa a activitatilor turistice

Regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov

Regiunea Bucuresti-Ilfov, constituita din municipiul Bucuresti - capitala Romaniei - si judetul Ilfov, este situata in sudul tarii, in partea centrala a Campiei Romane. Suprafata totala a Regiunii Bucuresti-Ilfov este de 1.821 km2, din care 13,1% reprezinta teritoriul administrativ
al Municipiului Bucuresti si 86,9% al judetului Ilfov. Cele doua entitati care alcatuiesc regiunea sunt totodata si cele mai mici unitati teritorial administrative ale Romaniei din punct de vedere al intinderii.

Alte referate despre: regiunea de dezvoltare bucuresti-ilfov, regiunea de dezvoltare bucuresti ilfov, referat regiunea de dezvoltare bucuresti-ilfov

Regiunea Australiana

Pe coasta estica (pacifica) se intind paduri subtropicale in care
domina eucalipti uriasi. In zonele mai uscate din interior, cu paduri xerofile si savane, predomina specii xerofile de eucalipt si de Acacia. In partea de SE a Australiei si in Tasmania se intalneste si fagul austral, element antarctic. In total flora Australiei depaseste 12 000 de specii, din care peste 9 000 sunt endemice. Exista si o serie de gimnosperme cu caractere primitive (intalnit si in America de Sud, unde este reprezentat prin alte specii). Alte plante arhaice sunt cele cu ramuri verzi asimilatoare si frunze foarte mici, transformate in
solzi. Se intalnesc si plante insectivore inrudite cu roua ceruluidin
mlastinile de turba de la noi.

Alte referate despre: regiunea australiana, regiuni industriale, regiunile frantei

Algeria

Regiunea Tell are un climat tipic mediteranean cu veri calde si uscate si ierni blânde si ploioase. Aceasta este zona cea mai umeda a tarii cu precipitaţiile anuale variind de la 400 la 1.000 de milimetri. Temperaturile medii vara si iarna sunt de 25oC si respectiv 11oC.

Alte referate despre: algeria referat, algeria, referat algeria

Rolul turismului in economia teritoriului: Regiunea Nord-Est

Se mai poate evidentia s iRegiunea Bucuresti-Ilfov printre principalele zone unde numarul sosirilor se poate face remarcat ,principalul pol de atractie turistica fiind muncipiul Bucuresti,nucleu urban care acumuleaza toate activitatile economice,iar in cazul de fata sectorul serviciilor in care este inclus turismul este foarte bine evindentiat datorita prezentei structurilor turistice cu grad ridicat de confort,prezent aaerogarilor Baneasa si Otopeni ce ofera transporturi.

Alte referate despre: analiza pietei economice in regiunea nord est, analiza economica a regiunii nord est 2009, turismul de afaceri in regiunea nord-est

Dezvoltarea turismului religios in regiunea dintre Valea Sucevei si Valea Trotusului

Primul monument de piatră al Moldovei, biserica Sf. Nicolae din Rădăuti, ctitorie a lui Bogdan I Întemeietorul, reprezintă un adevărat act de naştere al arhitecturii culte moldoveneşti. Semnificaţia sa este multiplă, pentru că de acest monument se leagă ideea de neatârnare politică şi religioasă. Dar nu numai atât, deşi ne aflăm în faţa primului monument construit din materiale durabile, biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi oferă o surprinzătoare sinteză între arhitectura de tradiţie bizantină de la care preia compartimentarea rituală a spaţiului interior şi centralizarea compoziţională a naosului şi arhitectura gotică, de la care preia mijloacele de construcţie, elementele de plastică arhitectonică.

Alte referate despre: dezvoltarea turismului religios in romania power point, power point dezvoltarea turismului religios in romania, dezvoltarea turismului religios
Referate afisate : 18
Medie note: 7.84 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.