Reglementarea administrativa a unei societati comerciale

Supravegherea speciala si administrarea speciala a societatilor comerciale bancare

Desi Legea nu defineste in mod expres finalitatea acestor masuri, aceasta poate fi dedusa atat din examinarea situatiilor in care ele intervin, cat si din atributiile organelor constituite pentru aplicarea acestor masuri.

Astfel, supravegherea speciala este instituita de consiliul de administratie al BNR, in cazul constatarii unor situatii financiare precare ; administrarea speciala, dispusa de acelasi organ, survine atunci cand masurile de administrare speciala nu au dat rezultate intr-o perioada de pana la 120 de zile, cand indicatorul de solvabilitate nu se incadreaza in prevederile legale, cand banca a incalcat in mod repetat prevederile legii sau daca aceasta nu mai are nici un conducator si nici un administrator (art. 112 din Legea privind activitatea bancara).

Nivel: Facultate
Dimensiune: 21kb
Downloads: 2
Materia: Finante-Banci

Societatea Comerciala

Regimul juridic al societatilor comerciale a fost reglementat in titilul VIII al Cartii I a Codului comercial roman art 77-269, intitulat ,,Despre Societatile Comerciale,,prin care e reglementat infiintarea societatilor in nume colectiv,societatea in comandita simpla,societate anonima(pe actiuni),societate in comandita pe actiuni si asociatia in participatie.Intrucat reglementarea societatilor comerciale cuprinsa in Codul comercial era in mare parte depasita, ea a fost inlocuita cu o noua reglementare,care face obiectul Legii 31/1990 privind societatile comerciale Constituirea unei societati comerciale impune incheirea actelor constitutive cu respectarea cerintelor legii privind actele juridice.

Alte referate despre: societati comerciale, prezentarea unei societati comerciale, societatile comerciale

Societatea perfecta - John Kenneth Galbraith

Societatea perfecta - John Kenneth Galbraith
Scopul unei societati este acela de a satsface cat mai bine cerintele si de a administra banii astfel rezultati intr-o maniera productiva. Nu putem atribuin astefel puterea economica nici producatorului, nici consumatorului, de aici venind diferenta intre socialism si capitalism.
In socialism s-a promovat ideea proprietatii comune cat si cea a puterii data de proprietatea capitalului si controlul pietii. In timp s-a constatat proasta aplicabilitate in practica a acestora dovedindu-se ca piata concurentiala ce face loc initativei este mult mai productiva. De cealalta parte capitalismul prezinta si acesta unele neajunsuri caci este intotdeauna nevie de interventia statului prin actiuni de genul protectiei sociale sau protectia mediului.

Alte referate despre: societatea perfecta john kenneth galbraith, societatea perfecta-john kenneth galbraith, societatea perfecta - john kenneth galbraith

Societatea Comerciala

2) forma, denumirea, sediul si, daca este cazul, emblema societatii;
3) obiectul de activitate al societatii. In actul constitutiv se va preciza clar domeniul si obiectul de activitate principal.
4) capitalul social subscris si cel varsat, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar sau in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii, precum si data la care se va varsa integral capitalul social subscris.

Alte referate despre: societatea comerciala, constituirea societatilor comerciale, societati comerciale referat

Recenzie - Societatea perfecta

Trebuie recunoscut ca nimic nu neaga atat de clar libertatile individuale precum lipsa acuta de bani. Sau le diminueaza pana dispar in totalitate.In capitolul 2 “O privire generala”, autorul ne vorbeste mai mult despre societatea americana si in acelasi timp prezinta dialectica politica moderna intr-oforma extrem de concisa. E vorba despre o competitie inegala: cei bogati si prosperi au bani si influenta, si voteaza. Cei cu grija zilei de maine si cei saraci sunt in numar mare, dar multi dintre ei, din pacate nu voteaza. Exista democratie, dar nu in mica masura este o democratie a celor bogati.

Alte referate despre: recenzie societatea perfecta, recenzie societate perfecta, recenzii societatea perfecta

Forta de vanzare la societatea comerciala SC Macofil SA Targu Jiu

Strategia de vanzare se axeaza in principiu pe metode promotionale, si pe diverse cercetari. Ea este de cele mai multe ori de genul vanzator- cumparator. Aceasta se realizeaza incepand cu transmiterea periodica (in care nu se neglijaza prima luna a anului, cand in general in constructii nu se lucreaza dar se fac planuri) de materiale promotionale, pliante, liste de preturi, la toti clientii vechi sau potentiali din zonele vizate de firma.

Alte referate despre: forta de vanzare la societatea comerciala sc macofil sa targu jiu, forta de vanzare la societatea comerciala sc macofil sa, forta de vanzare la societatea comerciala

Proiect societate informationala

4.In anul 2003, Expocar Trade devine importator si service autorizat pentru Chevrolet;
5.In anul 2006, incepe dezvoltarea retelei Expocar prin deschiderea Expocar Targoviste;
6.In anul 2007, continua dezvoltarea Expocar cu deschiderea la inceputul anului a inca 2 puncte de lucru in Calarasi si Slobozia, urmand ca la jumatate anului 2007 sa se deschida showroom-ul din Bucuresti;

Alte referate despre: societatea informationala, societatea informationala referat, caracteristici ale societatii informationale

Infiintarea unei societati comerciale

Dovada detinerii cu titlu legal a spatiului se poate face cu: (copii)
- contract de vanzare-cumparare;
- contract de inchiriere sau subinchiriere inregistrat la organele fiscale locale, in maximum 15 zile de la data semnarii (conform Legii 181/1997);
- contract de asociere in participatiune;
- contract de leasing imobiliar;
- contract de comodat, de uz, uzufruct;
- certificat de mostenitor;
- extras din cartea funciara.

Alte referate despre: infiintarea unei societati comerciale, infiintarea unei societati comerciale referat, infiintarea unei societati comerciale proiect

Societatile comerciale

Societatile comerciale
C. Societatea pe actiuni SA – in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, impartit in actiuni, iar actionarii raspund numai in limita aportului lor.
D. Societatea in comandita pe actiuni SCA – in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, impartit in actiuni si raspunderea nelimitata si solidara a actionarilor comanditati in timp ce asociatii comanditari raspund pana la concurenta aportului lor.
E. Societatea cu raspundere limitata SRL – in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii, raspund numai in limita aportului lor.

Alte referate despre: societate comerciala, fuziunea societatilor comerciale, referat societati comerciale

Constituirea societatilor comerciale

Constituirea societatilor comerciale
Legea nr. 31/1990, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1997, cuprinde in titlul II, reguli generale privind constituirea societatilor comerciale.
Societatea comerciala este, in esenta, un contract si, de asemenea, o persoana juridica.
Constituirea societatilor comerciale

Alte referate despre: constituirea societatii comerciale, constituirea societatilor comerciale referat, referat constituirea societatilor comerciale

Societatile comerciale

Societatile comerciale - Pe masură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi ele, nu mai erau suficiente pentru satisfacerea acestor nevoi. O acţiune individuală indiferent de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorului, nu mai poate face faţă unor activităţi economice de amploare.

Alte referate despre: analiza unei societati comerciale de productie, societatile comerciale referat, organigrama unei societati comerciale

Cresterea eficientei economice, obiectiv esential al activitatii societatii comerciale

Eficienta economica este expresia cerintelor unor legi obiective si,in primul rand, a legii economice de timp, care dirijeaza si comportamentul agentilor economici. Progresul economic este obiectiv conditionat de economisirea muncii, respectiv a resurselor, in toate sferele activitatii economice. Micsorarea costului distributiei prin perfectionarea activitatii comerciale duce, in primul rand, la sporirea randamentului capitalului comercial, prin folosirea unui capital mai mic pentru acelasi rezultat sau obtinerea unor rezultate superioare cu acelasi capital.

Alte referate despre: cresterea eficientei economice si motivarea personalului, cresterea eficientei economice, legile economiei obiective care reglementeaza activitatea comerciala

Modificarea societatilor comerciale

a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natura a unui teren;
b) modificarea formei juridice a societatii într-o societate în nume colectiv sau în comandita simpla;
c) majorarea capitalului social prin subscriptie publica.

Alte referate despre: modificarea societatilor comerciale, modificarea societatilor comerciale referat, referat modificarea societatilor comerciale

Constituirea societatilor comerciale

Controlul legalitatii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului se exercita de catre un judecator delegate de presedintele tribunalului la registrul comertului.
La inceputul fiecarui an judecatoresc, presedintele tribunalului are obligatia de a delega la Oficiul Registrului Comertului, unu sau mai multi judecatori ai tribunalului.
Judecatorul delegat va putea dispune efectuarea unei expertize in contul partilor, precum si administrarea altor dovezi.
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea ...

Alte referate despre: constituire societate comerciala, nereguli la constituirea societatilor comerciale, constituirea societatiilor comerciale

Societatile de investitii

Societatile de investitii
Micul investitor a fost din totdeauna victima variaţiilor cursurilor bursiere , fiind neavizat şi incompetent în a aprecia prognoza dezvoltării economice şi a pieţei . Societăţile de investiţii dispunând de personal specializat , analişti şi economişti cu experienţă , sunt în măsură să desfăşoare a selecţie eficientă a hârtiilor de valoare şi să asigure astfel venituri optime . Asemenea societăţi există în toate ţările dezvoltate .

Alte referate despre: societati de investitii financiare, societatile de investitii financiare, societati de investitii

Drept administrativ comparat

Din perspectivă germană, apropierea de Carre de ~alberg (1920) apare instructivă, cel puţin din punct de vedere istoric. El afirma, pe baza Constituţiei celei de-a treia Republici, şi in contrast cu dreptul constituţional german: "La Constitutio'h francaise, en effet, ne definit pas la legislation mais seulement l' administration, don't elle dit que le domaine coincide avec l' execution des lois; de la se deduit alors la definition de la puissance legislative: celle-ci comprend tous les actes qui ne rentrent pas dans la fonction d'execution".
Tehnica lui Malberg defineşte în termeni pozitivi conceptul de administraţie şi apoi continuă să definească în termeni negativi, legislaţia ca tot ceea ce nu implică executarea activităţilor legislative şi judecătoreşti. Ea a fost adoptată mulţi ani în dreptul administrativ german, într-un sens exact opus.

Alte referate despre: drept administrativ comparat, referate drept administrativ comparat, drept administrativ comparat referat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.22 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles