Reglementari prudentiale si strategii bancare

Reglementarile prudentiale si strategiile ban

Reglementările prudenţiale şi strategiile bancare
Controlul prudenţial are ca obiectiv împiedicarea manifestării risucrilor interne cât şi externe, la nivelul unei instituţii bancare, precum şi evitarea propagării acestora. La nivel microeconomic, controlul prudenţial constă în gestionarea internă a activităţii, ţinând seama de evoluţia constrângerilor care se exercită din exterior, respectiv modificări ale cadrului de desfăşurare a activităţii sau refefinirii ale regulilor prudenţiale la nivel naţional ori internaţional.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 329kb
Downloads: 15
Materia: Economie

Dezvoltarea durabila la fabrica de medicament

În judeţul Cluj principalele surse generatoare de gaze cu efecte de seră sunt: activităţile de producere a energiei electrice şi termice, activităţile industriale, traficul rutier, depozitarea deşeurilor. Valorile estimate a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor în sursele staţionare în anul 2001, au fost de 1537 mii tone din care cea mai mare parte a fost poluare cu CO2. Ploile acide se formează din gazele degajate de motoarele cu ardere internă şi de unii fertilizatori chimici utilizaţi în agricultură. În natură, formarea acidului carbonic are loc natural, din apă şi bioxid de carbon. În consecinţă, în mod natural apa de ploaie are pH-ul acid, 5,6. Există însă precipitaţii cu caracter mai acid datorate bioxidului de sulf şi oxizilor de azot degajaţi în atmosferă, care, în prezenţa apei, se transformă în acizi , crescând aciditatea ...

Alte referate despre: dezvoltarea durabila la fabrica de medicament, dezvoltarea durabila la fabricarea produselor lactate, dezvoltare durabila fabrica bere

Importanta pregatirii unei negocieri

Importanta pregatirii unei negocieri
Simularea poate conduce la pregatirea din timp a unor variante distincte de negociere. Existenta acestora ajuta la pastrarea initiativei si prezinta avantajul de a pune la dispozitie formulari studiate din timp. Se pot utiliza si liste sau fise cu argumente si, respectiv, obiectii si contraargumente posibil a fi aduse în discutie de partener.

Alte referate despre: importanta pregatirii unei negocieri, importanta pregatiri unei negocieri, importanta pregatirii pentru negocieri

Strategia unei firme: concept, componente, factori de influenta, etape de elaborare

Din modul de definire al strategiei rezultă care sunt componentele sale:
Domeniul abordat, ce se referă la interacţiunile prezente şi viitoare ale organizaţiei cu mediul.
Desfăşurarea resurselor, care are în vedere nivelul şi structura resurselor organizaţiei, precum şi perfecţionarea abilităţilor ce contribuie la realizarea obiectivelor şi scopurilor.
Avantajul competitiv, ce vizează poziţia unică pe care o organizaţie o dezvoltă, în raport cu concurenţii săi, prin structurile evoluţiei resurselor şi/sau deciziile privind domeniul abordat.
Sinergia, definită ca efectele sintetice ce se aşteaptă, ca urmare a implementării deciziilor şi utilizării resurselor organizaţiei.
Într-o altă accepţie, componentele majore ale strategiei organizaţionale sunt: misiunea, obiectivele fundamentale, opţiunile strategice, resursele, termenele şi avantajul competitiv.
A. Misiunea firmei
Misiunea firmei constă în enunţarea cuprinzătoare a scopurilor ...

Alte referate despre: exemple firm e si factorii de influenta, factori de influenta pt o firma, factori de influenta din macroeconomie si microeconomie pentu o firma

Serviciile bancare

Serviciile bancare
În functie de anumite activitãti specifice, pentru clientii persoane juridice, bãncile mai deschid si alte tipuri de conturi, cum sunt:
conturi blocate, in care sunt depuse sume în lei si/sau în valutã, reprezentând capitalul social necesar constituirii unei societãti comerciale. Dupã ce clientul prezintã la bancã dovada înregistrãrii societãtii la Registrul Comertului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate în contul curent al societãtii;

Conturi blocate cu destinatie specialã, sunt conturi în care disponibilitãtile titularului sunt temporar blocate, în raport de o anumitã operatiune, ca mãsurã de protectie pentru bancã si pentru buna desfãsurare a unor obligatii de platã cãtre strãinãtate (acreditive, garantii etc.). Ele se pot constitui, dupã caz, în lei si/sau în valutã;
conturi pentru credite, destinate sã evidentieze creditele (în lei si/sau în valutã ) acordate de bancã clientilor si din care urmeazã ca acestia ...

Alte referate despre: produse si servicii bancare, servicii bancare, serviciile bancare

Gestiunea lichiditatii bilantului bancii comerciale

PRINCIPIILE LICHIDITATII
Principiul I
Suma activelor bancii in forma de:
Credite acordate bancilor cu termenul ramas pina la rambursare 2 ani si mai mult; Credite si plati cu avans acordate clientilor cu termenul ramas pina la rambursare 2 ani si mai mult; Leasing financiar cu termenul ramas pina la rambursare 2 ani si mai mult;

Cote de participare in capitalul agentilor economici (inclusiv a bancilor); Hirtii de valoare investitionale cu termenul ramas pina la scadenta 2 ani si mai mult;

Mijloace fixe; minus mijloacele rezervate in fondul de risc; amortizarea mijloacelor fixe si rezervele pentru reevaluare a activelor mentionate mai sus, nu trebuie sa depaseasca suma urmatoarelor resurse financiare:
- capitalul normativ total, determinat in conformitate cu Regulamentul cu privire la suficienta capitalului ponderat la ...

Alte referate despre: bilantul bancii comerciale, strategii de gestiune a activelor bancilor comerciale, lichiditatea in bancile comerciale

Sisteme informatice financiar bancare

Sisteme informatice financiar bancare
• Sisteme informatice bancare fara conectivitate – caracterizate de existenta PC-urilor independente;
• Sisteme informatice bancare cu conectivitate locala – sisteme informatice bazate pe retelele locale de calculatoare;
• Sisteme informatice bancare cu conectivitate globala – sisteme informatice bazate peetele de arie intinsa (WAN) care conecteaza retelel locale (LAN) ale unitatilo bancare.

Alte referate despre: sisteme informatice financiar bancare, sisteme informatice financiar-bancare, sisteme informatice financiar bancare referat

Banca mondiala

Banca mondiala; Totuşi forme incipiente de organizare a relaţiilor monetare, dar nu erau ceea ce numim astăzi sistem internaţional, atat din cauza gradului redus de cuprinde a statelor, cât şi a faptului că reglementau doar secvenţial problematica relaţiilor monetare.Banca mondiala;

Alte referate despre: banca mondiala, banca mondiala referat, referat banca mondiala

Piata cardurilor bancare in Romania

Nimeni nu stie cu siguranta ce se va intampla in viitor, asa cum nimeni nu stie cu exactitate in ce etapa a crizei suntem sau cat va mai dura, si este suficient sa ne uitam in trecut pentru a ne da seama de acest lucru. Singurul lucru cert este ca recesiunea naste oportunitati. Unii specialisti sunt de parere ca ne aflam intr-o "primavara a crizei", incep sa se intrevada sperante si optimismul creste, dar nu este cert daca acesta este un semnal cu adevarat pozitiv sau doar un miraj al oazelor intr-un desert parsiv.

Alte referate despre: piata cardurilor bancare, piata cardurile bancare de credit din romania, piata cardurilor bancare in romania

Activitatea de marketing a unei societati comerciale

Aşadar nu este de mirare că firmele cele mai prospere sunt cele care reuşesc să ofere clienţilor satisfacţia scontată, înţelegând marketingul nu ca pe o funcţie separată, ci ca pe o filosofie de însuşiri la nivelul întregii organizaţii. Ceea ce se cere compartimentului de marketing este identificarea categoriilor de consumatori şi a nevoilor pe care le satisface în mod profitabil, precum şi a modalităţilor prin care acest obiectiv poate fi atins cu o eficienţă sporită în comparaţie cu alţi concurenţi.

Alte referate despre: activitatea de marketing a unei societati comerciale, activitatea de marketing specifica unei societati comerciale, activitatea de marketing la o societate comerciala

Restructurarea sistemului financiar bancar in Romania si finantarea externa

Referitor la corelaţia dintre politica monetar financiară şi stabilitatea macroeconomică în România se poate spune că n-ar fi existat un echilibru economico financiar prin aplicarea unei terapii de şoc în 1990 datorită efortului social de a achita datoria externă în anii ’80, datorită structurii centralizate a economiei româneşti şi datorită reducerii pieţei externe a României cu 60% (desfiinţarea CAER-ului datoriile Irakului faţă de România, criza din Iugoslavia).

Alte referate despre: restructurare sistemului financiar bancar si bibliografii, management financiar-bancar finante banci, management financiar bancar

Dezvoltarea si eficacitatea carierei

Cariera individuala include atât viata profesionala si familiala cat si legăturile dintre ele. In dorinţa de a controla viata profesionala cat si pe cea familiala, orice persoana îşi dezvolta un concept propriu prin care îşi autoevaluează calităţile si valorile. Acest proces este dinamic si are loc pe parcursul întregii vieţi.

Alte referate despre: dezvoltarea si eficacitatea carierei, referate dezvoltarea si eficacitatea carierei, dezvoltarea personalului si carierei

Serviciile bancare

Serviciile bancare
- conturi blocate, in care sunt depuse sume in lei si/sau in valuta, reprezentand capitalul social necesar constituirii unei societati comerciale. Dupa ce clientul prezinta la banca dovada inregistrarii societatii la Registrul Comertului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate in contul curent al societatii;

- conturi blocate cu destinatie speciala, sunt conturi in care disponibilitatile titularului sunt temporar blocate, in raport de o anumita operatiune, ca masura de protectie pentru banca si pentru buna desfasurare a unor obligatii de plata catre strainatate (acreditive, garantii etc.). Ele se pot constitui, dupa caz, in lei si/sau in valuta;

- conturi pentru credite, destinate sa evidentieze creditele (in lei si/sau in valuta ) acordate de banca clientilor si din care urmeaza ca acestia sa dispuna plati;

- conturi cu suma dobandita prin participare la licitatiile valutare, evidentiaza sume in lei sau valuta rezultate din operatiunile de vanzare/cumparare ...

Alte referate despre: produse si servicii bancare referat, servicii bancare referat, promovarea produselor si serviciilor bancare la bcr

Servicii bancare

Servicii bancare - O privire de ansamblu asupra economiei mondiale a sfârşitului de secol permite evidenţierea următoarelor tendinţe: diversificarea şi înnoirea rapidă a ofertei de mărfuri pe fondul creşterii gradului de penetrare a progresului tehnic, mondializarea pieţelor, creşterea exigenţelor clienţilor.Servicii bancare

Alte referate despre: referat produse si servicii bancare, promovarea produselor si serviciilor bancare, promovarea serviciilor bancare

Riscurile creditarii bancare

Concentrarea sectorului financiar-bancar a devenit un fenomen curent, în timp ce în România este în plin proces de extindere.

Riscurile creditarii bancare
Sistemul bancar este dinamic deoarece băncile oferă produse care sunt în competiţie cu firmele non-bancare, firme care oferă servicii financiare, precum fondurile mutuale, societăţile de investiţii, societăţI de leasing sau societăţi de valori mobiliare.

Riscurile creditarii bancare
Un alt aspect este ritmul dinamic datorat evoluţiilor tehnologice care îmbunătaţesc serviciile bancare (din punct de vedere informatic, în primul rînd).

Alte referate despre: riscurile creditarii bancare, referate riscurile creditarii bancare, riscurile creditarilor bancare

Autorizarea si reglementarea bancilor

In ultimii ani sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat rapid, numarul bancilor crescand de la 8 banci existente la data intrarii in viguare Legii nr 33/1991, la 36 banci persoane juridice romane (inclusiv CEC, Credit Bank, Banca Dacia Felix) si 9 sucursale ale unor banci straine la finele anului 1998. In cadrul bancilor, 6 sunt cu capital majoritar de stat(BCR, Banca Agricola, Bancorex, BRD, Banc Post, Eximbank) si 29 au capital privat strain si/sau roman. CEC- ul inclus in categoria bancilor, ocupa o pozitie speciala in cadrul sistemului bancar romanesc, fiind singura entitate bancara cu capital integral de stat supusa dispozitiilor unei legi proprii.

Alte referate despre: reglementarea bancilor, reglementarea banci comerciale, rolul autorizatiilor in reglementarea protectii mediului

Analiza strategica

Ea se efctueaza in scopul evidenţierii punctelor forte si ale punctelor slabe ale activităţii interne ale organizaţiei, precum si a oportunităţilor si pericolelor mediului ambiant extern care favorizează sau ameninţa dezvoltarea acesteia, precum si cauzele care le-au generat.
Metoda se concretizează in recomandări cu caracter de dezvoltare (pentru valorificarea punctelor forte si a oportunităţilor) sau corectiv (pentru eliminarea sau atenuarea punctelor slabe si a pericolelor).

Alte referate despre: analiza strategica, analiza swot metoda de analiza strategica de afaceri - studiu de caz, analiza strategica a unei firme
Referate afisate : 17
Medie note: 8.05 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles