Relatiile dintre doua personaje de camil petrescu

Personajele lui Camil Petrescu

Ladima e vazută de Fred ca un om misterios, grav, pedant de bine crescut, om de intelectualitate superioară, privind o fotografie a acestuia, la Emilia, Fred e surprins că un om ca Ladima poate să scrie unei astfel de femei. Poet şi gazetar la „Veacul”, „de un curaj aspru”, Ladima scria cu înfrigurare surprinzând interesul şi atenţia publicului. Amănunte despre articol scris de Ladima aflăm din subsolul cărţii, pe câteva pagini. Ladima nu poate scrie „două rânduri”, dacă nu vin „dintr-o convingere adâncă”. Străbate aici însăşi concepţia scriitorului, preocupat constant de problema intelectualului, a omului care gândeşte, care are ceva de spus. Şi moartea lui Ladima (sinuciderea) e privită din mai multe unghiuri: din cauza femeilor vulgare, din cauza doamnei T.; pentru care Ladima îşi pierduse credinţa în Dumnezeu, de mizerie.

Ca şi Gheorghidiu, trăieşte intens tortura în propria conştiinţă. El îşi acceptă lucid destinul, se ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 7754
Materia: Romana

Caracterizarea lui Andrei Pietraru (Suflete Tari)

Andrei isi literaturizeaza viata, iar cand realitatea il loveste brusc, el realizeaza ca ceea ce a trait el nu a fost o iubire autentica. Iubirea lui pentru Ioana inseamna moarte spirituala dar si o posibila renastere.

Alte referate despre: caracterizare andrei pietraru suflete tari, caracterizarea lui andrei pietraru suflete tari, caracterizarea personajului andrei pietraru suflete tari

Tipul de personaj la Camil Petrescu

Astlfel, Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza de la inceput intr-un alt plan, opus marii majoritati. Personaj complex, natura reflexiva, isi dezvaluie viata sufleteasca pe calea analizei operate cu luciditate sau prin confesiune. El are o ordine a sa interioara, nemodificabila, care, privita din afara, poate aparea curioasa. Nepotrivirea dintre aceasta ordine a eroului si ordinea lumii exterioare, imposibilitatea de a gasi un mod de a trai in conformitate cu ideea sa fac din el un inadaptat ce refuza relativitatea logicii.

Aspiratia spre puritate, adevar, perfectiune ii particularizeaza structura sufleteasca intr-o lume in care averea este totul si minciuna se practica. Student sarac, cu rude bogate, pe care le dispretuieste, se daruieste studiului filozofiei cu aceeasi pasiune cu care avea sa iubeasca „o colega de universitate, cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar”.

Mostenind o avere considerabila, ...

Alte referate despre: personajele lui camil petrescu, caracterizarea personajelor la camil petrescu, relatia dramaturgului cu personajele la camil petrescu

Intelectuali in razboi

Stefan Gherghidiu cauta adevarul dovedind o constiinta lucida, care aspira catre esenta. Rebreanu insa :"In Apostol a vrut sa sintetizeze prototipul propriei sale generatii. Sovairile lui Bologa sunt sovairile noastre ale tuturora, ca si zbuciumarile lui". Caci Apostol Bologa este prototipul generatiei de intelectuali ardeleni siliti intr-un anumit context social-politic sa lupte sub steag dusman, intregul roman reliefând de fapt conditia tragica a omului aflat in situatie limita , care cautându-se pe sine parcurge un destin tragic.

Alte referate despre: intelectuali in razboi, parerea intelectualilor despre razboi, intelectualii si razboi

Patul lui Procust - Caracterizarea Emiliei Ra

Prin romanul „Patul lui Procust”, autorul Camil Petrescu se remarcă printre cei mai de seamă reprezentanţi ai autenticităţii, având o remarcabilă acuitate intelectuală şi putere de creaţie.

Alte referate despre: patul lui procust caracterizarea emiliei, patul lui procust caracterizarea emiliei ra, patul lui procust caracterizare emilia

Camil Petrescu - dezvoltarea romanului

Vârtejul acestei ascensiuni o fascinează mai cu seamă pe Ela, care se adaptează moravurilor noii societăţi, în timp ce Ştefan Gheorghidiu observă, intrigat, schimbările intervenite în comportamentul soţiei sale. Odată apărută, ruptura dintre cei doi soţi se adânceşte continuu pe tot parcursul primei părţi a cărţii.

Alte referate despre: camil petrescu, camil petrescu ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, jocul ielelor camil petrescu

Camil Petrescu - Patul lui Procust

Camil Petrescu este cel care, prin opera lui fundamentează principiul sincronismului. Altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană prin aducerea unor noi principii estetice ca: autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual, lucid şi analitic, în opoziţie cu ideile vremii, care promovau “o duzină de eroi plângăreţi”.
Patul lui Procust este un roman expresionist, construit pe voci ideologice având ca temă problema intelectualului, dar şi realitatea social-istorică românească de la începutul secolului al XX-lea.
Camil Petrescu realizează în romanul Patul lui Procust adevărate “dosare de existenţă”, toate fiind confesiuni de conştiinţă pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectării realităţii în propria conştiinţă. ...

Alte referate despre: camil petrescu patul lui procust, camil petrescu patul lui procust rezumat, camil petrescu-patul lui procust

Relatia teologie - stiinta

Ştiinţa, ca sistem distinctiv al vieţii sociale, s-a instituit relativ târziu în istoria devenirii umane. Se poate vorbi, desigur, de ştiinţe începând cu antichitatea, dar nu de sistemul ştiinţei, care este produsul epocii moderne. Constituită ca sistem sau manifestată sub forma disciplinelor care s-au născut începând cu antichitatea şi au evoluat cumva pe cărări singuratice pentru a se întâlni numai sporadic în personalitatea unor genii, ştiinţa este un produs social, cu rădăcini adânci în sistemul vieţii materiale, ce se instituie ca expresie superioară a unui atribut imanent fiinţei umane: cunoaşterea.

Alte referate despre: relatia teologie-stiinta, relatia dintre stiinta si teologie, relatia dintre stiinta si religie

Relatiile Publice in Marketing

- Promovarea bunăvoinţei. Există o funcţie de construire a imaginii de relaţii publice. Evenimentele din industrie şi activităţile comunitare care sunt reflectate favorabil într-o firmă sunt scoase în evidenţă corespunzător.

Alte referate despre: relatii publice in marketing, relatiile publice si marketingul, relatii publice si marketing

Relatiile ecologice dintre microorganisme

RELATIILE SIMBIOTICE ASOCIATIVE
Mutualismul este o relatie obligatorie, ambele populatii profitand de pe urma convietuirii. Acest tip de relatie este foarte raspandit in natura, majoritatea speciilor convietuind cu altele. Lichenii sunt un exemplu de mutualism impins la extrem, cand asocierea dintre ciuperci, alge si bacterii a dat nastere unor organisme (respectiv specii) noi.
Acest mod de relatie poate fi pus in evidenta utilizind medii de cultura insufucuente pe cae nici una din speciile ercetate nu poate existe independent.

Alte referate despre: influenta factorilor ecologici asupra microorganismelor, relatiile biologice intre microorganisme, influenta factori ecologici asupra microorganismelor

Aspecte ale relatiilor financiar valutare

In unele cazuri, pe piata valutara au loc operatiuni tehnice de echilibrare a pietei, intermediarii procedand la vanzarea de moneda atunci cand exista o cerere neacoperita sau la cumpararea de moneda atunci cand exista o oferta excedentara.

Alte referate despre: aspecte ale relatiilor financiar valutare bibliografie, bibliografie aspecte ale relatiilor financiar-valutare, relatii financiar valutare

Relatii interspecifice

Peştii sanitari frumoşi decoraţi intră în gura unor peşti de temut pentru a-i curăţa de paraziţii dintre dinţi .Spectaculosi sunt pestisorii Remora care se deplaseaza pe innotatoarea dorsala a unui rechin , un mod de a-si economisii fortele si de a calatorii in siguranta.Ei nu doar se hranesc cu resturi de la masa rechinului dar si cu parazitii de pe pielea acestuia Furnicile se ascund în tulpina unor mărăcini, spini pentru adăpost, iar planta este apărată de alţi dăunători şi în plus seminţele ei sunt duse şi în alte locuri pentru răspândire.

Alte referate despre: relatii interspecifice, relatii interspecifice la animale, relatiile interspecifice

Tipologia comunicarii - Comunicare si relatii publice

Comunicarea pe orizontală dispune de canale mai puţin variate: contactele personale, şedinţele, notele interne şi rapoartele. Stilul de conducere predominant în organizaţie îşi pune amprenta asupra comunicării orizontale. Comunicarea neformală (neoficială) Orice comunicare ce are loc în afara canalelor formale de comunicare, se încadrează în comunicarea neformală.

Alte referate despre: referate tipologia comunicarii comunicare si relatii publice, comunicare si relatii publice - axiomele comunicarii, comunicare si relatii publice-limbajul comunicarii

Elaborarea unui plan de actiune pentru campania de relatii publice

Elaborarea unui plan de actiune pentru campania de relatii publice
În timp ce planificarea se referă la analiză, strategia defineşte abordarea, iar planul propune acţiunile. Dacă planul e realizat conform regulilor teoriei, el va însemna pentru organizaţie un instrument de management important, deoarece propune rezultate ce trebuie atinse, căile pentru a face acest lucru şi oferă motivaţii ce justifică respectivele obiective.

Alte referate despre: elaborarea unui plan de actiune pentru campania de relatii publice, elaborarea unui plan de actiune pentru campanii de relatii publice, plan de actiune pentru campania de relatii publice la sc

Campania de relatii publice - planul de campanie

Un plan este un proiect elaborat, ce presupune un şir ordonat de operaţii destinate să ducă la atingerea unui anumit scop. În limbaj economic, un plan este ansamblul deciziilor stabilite în vederea executării unui proiect.

Alte referate despre: campania de relatii publice - planul de campanie, relatii publice-plan de campanie antialcool, campania de relatii publice -planuri de campania

Relatia calitate - pret.Piata concurentiala

• existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea unui anumit bun;
• îndeplinirea cerinţelor de competitivitate a produsului respectiv, privind performanţa pe aceeaşi piaţă;
• individualizarea interesului de exploatare eficientă a capacităţii de producţie şi de utilizare raţională a resurselor materiale, financiare şi umane;
• automatizarea conducerii şi gestiunii prin preţul liber;
• respectarea disciplinei legale comerciale şi fiscale;
• devansarea sau cel puţin echilibrarea cererii de către ofertă;

Alte referate despre: relatia calitate - pret piata concurentiala, relatia calitate pret pe o piata concurentiala, relatia calitate-pret in conditiile mediului concurential

Relatia filosofie-stiinta

Adevărul ştiinţific este altfel decât cel filosofic Ortega y Gasset considerră că exactitatea şi rigoarea previziunilor ştiinţifice sunt dobândite de ştiinţa experimentală cu preţul menţinerii sale într-un plan de probleme secundare. Ortega consideră că doar filosofia încearcă să dea răspuns întrebărilor prime, decisive. Adevărul filosofic va fi astfel suficient, dar inexact; adevărul ştiinţific este insuficient, dar exact.

Alte referate despre: relatia filosofie-stiinta, relatia filosofie stiinta, relatia filosofie stiinte
Referate afisate : 19
Medie note: 8.15 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles