Religia ortodoxa referat

Obiceiuri si traditii in Romania

Colindatul

Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie, Craciunul, românii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si obiceiuri mai recente. Intâmpinata cu bucurie, Nasterea Mântuitorului aduce cu ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Echinoctiul de Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.
Obiceiul colindatului a inglobat in el nu numai cântec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei stravechi spiritualitati românesti. El s-a pastrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.
In Maramures, cei care colinda sunt oameni in toata firea. Obiceiul este sa treaca pe la fiecare casa iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 14kb
Downloads: 21664
Materia: Religie

Educatia religioasa

Educatia religioasa se realizeaza in familie, Biserica si scoala, de catre parinti, preoti si profesori. Exista o stransa legatura intre acesti factori educativi, conlucrarea lor determinand transmiterea valorilor credintei si formarea conduitei exemplare.

Alte referate despre: educatia religioasa, educatia religioasa referat, educatie religioasa

Religia

Bibliografie:
Biserica in Invocutie – Victor Kernbach 1984 – Editura Politica
Prof. Dr. Samuele Bacchiocchi
Internet

Alte referate despre: referat religie, referate religie, dimensiunea religioasa a existentei

Relatia omului religios cu Dumnezeu

,,Ţărână — suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Păgâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână...

Ţărână, suntem toţi ţărână. ” (Psalm nr 2 al lui A.Macedonski)
Aceste atribute nu mai pot fii milostive,ele nu separă lumea in bine si rău ci se manifestă la fel asupra tuturor. Obiectivitatea lor rece indepărteză pe Dumnezeu de om si acesta se simte singur şi prăsit căci la strigătele lui numai aude nici un răspuns.

Alte referate despre: relatia omului religios cu dumnezeu, relatia omului religios cu dumnezeu 1x punct, eseu relatia omului religios cu dumnezeu

Trezirile religioase din America

Diversele grupări religioase beneficiau de o revigorare a vietii religioase. Predicatorii stimulau zelul religios, produceau convertiri si le aduceau noi membri. Cu timpul însă, metodele predicatorilor itineranti si-au atras critici întrucât conducătorii locali si-au văzut amenintate propriile politici religioase. La rândul lor, predicatorii itineranti îi acuzau pe conducători de împietrire a inimii si îi comparau cu fariseii din vremea Mântuitorului. În consecintă, multe grupări religioase s-au scindat.

Alte referate despre: religia in america, religii in america, cultele religioase din america de nord

Istoria religiilor

In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate aceste raportari sunt insotite de credinta intr-o putere.
Toma díAquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formarea unui concept de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista ceva real care corespunde conceptului.Experienta religioasa poate include transcendenta in cel putin doua sensuri:
- transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (transcendenta de sine);
- transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, sdica la transcendent.
Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtinem nu prin concept, ci prin starile noastre irationale. B.Pascal a gandit ca existenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea ...

Alte referate despre: istoria religiilor, istoria religiilor referat, referat istoria religiilor

Traditii culinare romanesti

Perioada barbarismului până în evul mediu târziu, acum dezvoltarea bucatariei inregistreaza o stagnare. In perioada sec. al XIV-lea, bucataria cunoaste o dezvoltaremult mai mare. La curtile marilor seniori si regi se organizau adevaratele orgii alimentare. Banchetele devin o adevarata manifestare a gloriei si a bogatiei stapanilor.
In perioada clasica, perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al XVII-lea si pana lainceputul secolului al XX-lea, bucataria incepe sa devina arta culinara. Parisul devine centrul artei culinare.

Alte referate despre: traditii culinare romanesti, traditii culinare romanesti referat, referat traditi culinare romanesti

Impozitul nerezidentilor in Romania

Referat despre Impozitul nerezidentilor in Romania
1.1. Domeniu de aplicare. Noţiunea de nerezident
Prin nerezident se înţelege orice persoană juridică străină şi orice persoană fizică nerezidentă. Persoana juridică străină este orice persoană juridică ce nu a fost înfiinţată în conformitate cu legislaţia României sau care nu are locul de exercitare a conducerii efective în România. Persoană fizică nerezidentă este, potrivit legii, orice persoană fizică care nu este persoană fizică rezidentă, adică acea persoană fizică ce nu îndeplineşte niciuna dintre următoarele condiţii:
a) are domiciliul în România;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ...

Alte referate despre: impozit nerezidenti, impozit nerezidenti persoane fizice, impozitul nerezidentilor

General presentation of Romania

On the 16th of December 1989,in Timisoara (a city in the West of Romania) people went on the streets,demonstrating against Ceausescu and his wife (who didn't even graduate elmentary school,but after her husband became the president of Romania,she had a diploma in Chemistry) and were shot by the army,that was on the president's side.
Even if thousands of people died,they didn't give up.The army and the police was fighting them,but they were ready to change their situation,cos communism couldn't last forever.
5 days later,on Dec. 21st people in other cities went on the streets to demonstrate,and so the revolt started.
On the Christmas day,the president and his wife felt like they are in danger and wanted to flee in the moutains,where they had a house,but the pilot of the helicopter landed on a highway in Bucharest and left them there.The army,even if before it was fighting for the president,arrested him and his wife and took them to the court,where they were tried by the group of people ...

Alte referate despre: romania presentation, presentation, presentation of romania

Nunta la romani

La loc de cinste erau în aceea vreme nunĺile domnećti care ĺinea mai
multe zile. Sau erau căsătorii în care petrecerea era trecută cu
vederea; aća descriu cronicarii, nunĺile domnilor din Ĺările Române.

Alte referate despre: cartea nuntii rezumat, rezumat cartea nuntii, cartea nuntii rezumat pe capitole

Romania

Before World War II, the Romanian economy was primarily agricultural. In 1948 the Communist government came to power and took control of nearly all aspects of the economy. Through a series of five-year plans, the Communists transformed Romania into an industrial nation. The economy grew considerably during the first part of the Communist period, but by the 1980s it had slid into decline, and shortages of consumer goods and degradation of the environment had become widespread. After the Communist government was overthrown in 1989, the Romanian economy virtually collapsed. Although dominated by former Communists, the new government began taking steps to reform the economy in the early 1990s. These steps included devaluing the national currency, removing government subsidies on most consumer goods, and converting some state-owned companies to private ownership.
The Romanian economy declined considerably in the early 1990s. After several years of decline, the gross domestic product (GDP) ...

Alte referate despre:

Religia geto-dacilor

Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atat prin fascinatia subiectului in sine, cat mai ales prin aura creata in jurul lui de catre o literatura de tot felul. Desi istoriografia noastra (dar nu numai) a reusit achizitii notabile, ea este totusi destul de departe de a avea si a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cat mai completa si general acceptata. Intre problemele de baza ale religiei geto-dacice se inscrie caracterul acesteia. Dupa o lunga disputa intre specialisti, ipoteza care sustine caracterul politeist al religiei geto-dacilor tinde sa se impuna. Il atentionam pe cititorul mai putin avizat ca superioritatea (mai degraba farmecul, profunzimea si bogatia) unei religii nu este data de caracterul sau, o religie monoteista nu este mai evoluata decat una politeista, si, ca atare, nu trebuie sa manifeste nici un fel de retineri subiective in a accepta caracterul politeist al religiei geto-dacilor. Mult ...

Alte referate despre: religia geto-dacilor, religia geto-daca, religia geto-dacilor referat

Internationala Realismului Stiintific si Religios

Internationala Realismulu Stiintific si Religios
Ca o aplicaţie în societatea umană a învăţămintelor desprinse din chintesenţa filozofică, de tnceput de Mileniu III, - Realismul Ştiinţific şi Religios -, Vă supunem atenţiei un proiect al salvării Civilizaţiei Noastre. Proiectul este, teoretic, asemănător unui “partid transnational”, de esenţa unei Internaţionale Realiste care să reunească toate partidele naţionale cu Internaţionalele lor interesate, mişcările naţionale şi internaţionale de la cele ecologiste la cele dogmatice şi fundamentaliste, care adoptă parţial sau integral Realismul Ştiinţific şi Religios ca platformă ideologică. Realismul Ştiinţific şi Religios oferă punctele comune pentru realizuarea unei reconciliere filozofice şi ecumenice mondiale în cadrul Internaţionalei Realistismului Ştiinţific şi Religios, prescurtat Internaţionala Realistă.

Alte referate despre: realismul stiintific si religios, perspective stiintifice si religioase asupra aparitiei lumii, viata si moarte in conextul stiintific si religios

Dumnezeu, intre filosofie si religie

Acesta identifică mai multe momente ale acestei teorii: “1. In lume se găsesc pretutindeni semnele evidente ale unei orânduiri după un scop determinat, executată cu mare întelepciune şi într-un tot de varietate indescriptibilă , atât in ceea ce priveşte conţinutul, cât si mărimea nelimitată a întinderii.

Alte referate despre: filosofie si religie, filosofia si religia, filosofia contemporana religioasa neotomismul

Literatura religioasa in secolul XVII

Ieromonahul Silvestru, despre care nu avem cunoştinţe biografice, a tradus Cazania (Evanghelie învăţătoare) de la Govora, din ruseşte, din porunca lui Matei Basarab şi după îndemnul mitropolitului şi al episcopilor. Această traducere a fost tipărită la mănăstirea Govora în 1642 de către Preda.

Alte referate despre: literatura religioasa in secolul xvii, literatura religioasa in secolul al xvii lea, literatura religioasa in secolul al xvii

Morala Religioasa si Femeia

Religia nu ar trebui sa ne inhibe,ci din potriva,sa ne lumineze.Nu in asta consta morala :interzicera lucrurilor.Citind frazele Scripturii,ne dam seama ca de fapt morala n-a existat niciodata.Si de ce ?Pentru ca lumea este deja pacatoasa.Fiecare prunc care se naste este deja pacatos.Si atunci de ce mai vorbim despre morala ?Oare mai are rost,daca de la momentul conceperii sintem deja pacatosi ?Si culmea mai este ca Femaia,si nu altcineva este « vinovata » de producera acestui statut groaznic.Restrictiile provenite dintr-o carte codata,pe care fiecare o intelege cum vrea si cum poate ne indeamna sa ne pocaim.

Alte referate despre: morala religioasa si femeia, constiinta morala religie, norme morale religioase juridice diferente
Referate afisate : 16
Medie note: 8.14 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.