Rezumat iapa lui voda

Iapa lui Voda

Sadoveanu este considerat un titan al literaturii romane pe care a inzestrat-o cu peste 100 de volume, dintre care amintim: Hanul Ancutei,Neamul Soimarestilor, Fratii Jderi, Baltagul,etc.Povestirea "Iapa lui Voda", ocupa prima pozitie in volumul "Hanul Ancutei", publicat in 1928. Hanul este plin de calatori,dintre care unii povestesc intamplari deosebite, adunate in aceasta carte sub titluri diferite,cum ar fii:Fantana dintre plopi,Cealalta Ancuta.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 14kb
Downloads: 5542
Materia: Romana

Iapa lui Voda - povestire

Iar în aceste zile ,,grase şi vesele’’ stătea nemişcat acolo un răzăş străin căruia îi plăcea voia bună şi veselia. Era un om înalt, cărunt, nici tânăr nici bătrân şi cu faţa ,,adânc brăzdată’’. Avea nişte ochi ageri şi o mustaţă tuşinată. Se vedea că este un om trecut prin viaţă şi sociabil.

Alte referate despre: iapa lui voda rezumat, rezumat iapa lui voda, iapa lui voda

Caracterizare comisul Ionita - Iapa lui Voda

Mândru si orgolios comisul reactioneaza imediat când este ironizat cu
privire la calul sau "pintenog de trei picioare"; "striga razasul
zbârlindu-si mustata tusinata". Înzestrat cu harul povestiri, el
reuseste sa atraga atentia oaspetilor care îl asculta "cu barbiile
înaltate si cu ochii rotunzi".

Alte referate despre: caracterizare comisul ionita iapa lui voda, caracterizare directa comisul ionita-iapa lui voda, caracterizarea comisului ionita iapa lui voda

Iapa lui Voda - fisa de lectura

Povestirea contine doua planuri narative care se intersecteaza, unul dintre ele fiind inserat in celalalt. In volumul ,,Hanul Ancutei'', Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literara numita ,,poveste in poveste'' sau ,,naratiune in naratiune'', deoarece in cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare data de alt oaspete, adica un alt narator, venit la Hanul Ancutei.

Personajele- naratori sunt fie participanti direct, fie martori ai intamplarilor istorisite cu placere si cu ambitia ca povestirea fiecaruia va fi mai impresionanta decat celelalte anterioare.In primul plan narativ al povestirii se fixeaza timpul si spatiul prin intermediul naratiunii dar si al descrierii.

Povestirea incepe prin descrierea de catre narator a imprejurarilor prin care si fixeaza timpul, ,,intr-o toamna aurie'', si locul, ,,la Hanul Ancutei'', unde a auzit multe povesti. Naratorul precizeaza ca intramplarile ce urmeaza a fi povestite s-au petrecut ,,intr-o indepartata ...

Alte referate despre: iapa lui voda fisa de lectura, iapa lui voda-fisa de lectura, mihail sadoveanu iapa lui voda fisa de lectura

Iapa lui voda - Hanu Ancutei

Povestirea este specie a genului epic in proza . Termenul este sinonim
cu cel de naratiune cu care se si confunda, insa ca specie literara
reprezinta untip de structura narativa .

Alte referate despre: iapa lui voda hanu ancutei, rezumat iapa lui voda hanu ancutei wikipedia, iapa lui voda hanu ancutei rezumat

Opera literara Iapa lui Voda

Exista si un timp al naratiunii: timpul domniei lui Mihai Voda Sturza, iar locul initial tot la hanum Ancutei, apoi la curtea domneasca. Exista doua planuri narrative: cel prezent si cel trecut. In cel prezent, personajul narator se confunda cu autorul infatisand atmosfera de la han. In cel de-al doilea plan, comisul povesteste o intamplare din timpul domniei lui Mihai Voda Sturza. Ca in orice opera epica, actiunea poate fi dispusa pe momentele subiectului.

In expozitiune se fixeaza locul si timpul actiunii, precum si personajele. “Intr-o toamna aurie”, la hanul Ancutei sosesc mai multi calatori, printre care si comisul Ionita din Draganesti. Intriga este reprezentata prin faptul ca in urma unor glume, comisul le istoriseste o intamplare de pe vremea celeilalte Ancute. In desfasurarea actiunii sunt prezente intamplarile pe larg. Comisul povesteste cum odinioara, la han soseste un mare boier. Inchina cu acesta o oala cu vin si ii spune despre supararea lui. El se indreapta spre ...

Alte referate despre: comentariu literar iapa lui voda, opera literara iapa lui voda, momentele subiectului literar iapa lui voda

Iapa lui voda - povestirea

Iapa lui voda - povestirea - "Hanu – Ancuţei" este o colecţie de nouă povestiri scrise de Mihail Sadoveanu , auzite la Hanu - Ancutei şi transmise din generaţie în generaţie. Una dintre ele este ,,Iapa lui Vodă’’. Iapa lui voda - povestirea

Alte referate despre: iapa lui voda povestire, iapa lui voda-rezumat, rezumat iapa lui voda de mihail sadoveanu

Iapa lui Voda - M.Sadoveanu

3. Un alt personaj este Voda Mihalache Sturza:
a. este personaj real, domn al Moldovei intre 1834 si 1849;
b. apare in dubla ipostaza;
c. la inceput este luat de catre cei de la han drept un mare boier;
d. este apropiat de supusii sai si stie sa se bucure de veselia lor;

Alte referate despre: iapa lui voda- mihail sadoveanu, iapa lui voda mihail sadoveanu, rezumat iapa lui voda mihail sadoveanu

Iapa lui Voda - argumentare povestire

Mihail Sadoveanu, scriitor al sec. XX –lea este unul dintre cei mai mari povestitori romani, avand ca predecesori pe Ion Neculce si Ion Creanga. Volumul “Hanu Ancutei” aparut in 1928 reprezinta in opera lui Sadoveanu un moment de rascrucee. Regasim in volum aproape toate elementele povestirilor anterioare: lumea taraneasca, idilicul , legenda, moralitatea, “Hanu Ancutei” este alcatuit din povestiri.

Alte referate despre: iapa lui voda argumentare, iapa lui voda argumentare opera epica, iapa lui voda- argumentare opera epica

Dragos-Voda - demonstratie

Dragos-Voda - demonstratie - Legenda este o specie a literaturii populare sau culte in proza sau in versuri, care, utilizand elemente fantastice explica fenomene sau intamplari.Dragos-Voda - demonstratie

Alte referate despre: dragos voda demonstratie, dragos-voda demonstratie legenda, legenda dragos voda-demonstratie

Mihail Sadoveanu - Iapa lui Voda

Primul dintre ele este comisul Ionita:
este personaj principal;
apare in postura de narator al unei intamplari la care a fost participant direct;
portretul fizic este prezentat in primul plan narativ;
insusirile fizice, trasaturile aspre si figura sa trista dezvaluie greutatile prin care trecuse;
este istet, atoatestiutor, cu o bogata experienta de viata;
taran de felul sau, simte nevoia sa se destanuie;
este mandru de calul sau;
sensibil si demn, reactioneaza atunci cand este ironizat, cautand alte argumente in sustinerea punctului sau de vedere;
are harul vorbirii, al zicerii si se confeseaza fara insistenta si fara retinere;
dispune de oadevarata arata persuasiunii si a conversatiei, stiind sa-si atraga interlocutorii;
este lovit de nedreptatile dusmanilor si incearca sa-sifaca dreptate;
demn si corect, isi sustine cauza prin numeroase dovezi;
este hatru, are simtul umorului si face haz de necaz, incercand sa se consoleze;
este generos, respectuos si mandru, in limitele ...

Alte referate despre: mihail sadoveanu iapa lui voda, mihail sadoveanu iapa lui voda rezumat, mihail sadoveanu iapa lui voda planul de idei principale

Iapa lui voda

Naraţiunea cadru , care poate fi socotită o expoziţiune, fixează vag câteva repere temporale şi spaţiale ale povestirii. Acţiunea este plasată într-un timp îndepărtat şi imprecis localizat: „într-o toamnă aurie”, cu rod bogat în podgorii. Spaţiul este mult mai precis delimitat, la Hanul Ancuţei, în Ţara – de – Jos a Moldovei, han care impresiona prin aspectul său de cetate, dar şi prin atmosfera de ospitalitate creată de frumoasa hangiţă.

Alte referate despre: povestire iapa lui voda, iapa lui voda de mihail sadoveanu, iapa lui voda-plan simplu de idei

Iapa lui Voda - caracterizarea personajelor

l. demn si corect, isi sustine cauza prin numeroase dovezi;
m. este hatru, are simtul umorului si face haz de necaz, incercand sa se consoleze;
n. este generos, respectuos si mandru, in limitele decentei;
o. contactul cu domnitorul ii produce emotii;
p. emotiile se transforma in tema, care care se risipeste datorita atitudinii lui Voda si repeta gluma referitoare la cal;

Alte referate despre: iapa lui voda caracterizarea personajelor, iapa lui voda caracterizarea personajului principal, iapa lui voda caracterizarea personajului

Iapa lui Voda de Miahil Sadoveanu - caracterizarea personajelor

n. este generos, respectuos si mandru, in limitele decentei;
o. contactul cu domnitorul ii produce emotii;
p. emotiile se transforma in tema, care care se risipeste datorita atitudinii lui Voda si repeta gluma referitoare la cal;
q. este mandru de conditia sa sociala si, fara a fi infatuat, est constient de calitatile sale;
r. considera ca apartine unei lumi aparte, legendare;

Alte referate despre: iapa lu voda de miahil sadoveanu, caracterizarea personajelor din iapa lui voda de mihail sadoveanu, iapa lau voda de mihail sadoveanu reletia autor-narator-personaj

Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda de Mihail Sadoveanu

Evocarea se invaluie intr-un aer de balada si legenda, in prim plan ies personaje cu trasaturi alese dar care nu au forta sa readuca lucrurile pe fagas normal. E o perioada tulbure de spoliere crâncena a poporului, de lupte pentru putere cu consecinte nefate. In spiritul viziunii lui Dimitrie Cantemir, autorul are in vedre momente de stralucire si de decadere, de crestere si de descrestere, specifice eviolutiei istorice.

E un roman cu o constructie ampla, echilibrata, urmarind un fir narativ bine conturat (2 teme---tema social-istorica si tema erotica). Actiunea romanului se petrece in Moldova di a doua jumatate a secolului al-17-lea in periada domniei lui Geogie Duca-Voda, personaj al carui caracter isi impune amprenta asupra vietii sociale si politice a tarii in mod nefast.

Alte referate despre: zodia cancerului sau vremea ducai voda de mihail sadoveanu, zodia cancerului sau vremea ducai-voda de mihail sadoveanu, rezumat zodia cancerului sau vremea ducai-voda de mihail sadoveanu

Ioan Voda cel Viteaz

In 1574, avind in stapinire o armata bine pregatita, alcatuita din razesi, tirgoveti si micii boieri si mizind pe puterea celor 110 tunuri, a intrat in lupta cu ostirea otomana si a obtinut o stralucita victorie. Dupa ea a urmat o serie de izbinzi asupra turcilor. Poarta Otomana pusa in garda de curajul si nesupunerea domnitorului viteaz a purces cu o numeroasa armata asupra Moldovei.

Alte referate despre: ioan voda cel viteaz, scoala ioan voda cel viteaz, ioan voda cel viteaz referat

Reformele lui Constantin Voda Mavrocordat desfiintarea Rumaniei

In prima jumatate a secolului al XVIII lea, obligatiile rumânilor (Tara Românească) si a vecinilor (Moldova) fata de stapanii de mosii au căpătat tot mai mult conţinutul unei adevarate robii. Absenţa unor reglementări precise privind claca si ramanerea ei la dispozitia boierilor, vinderea individuală a rumânilor si a vecinilor, in afara mosiei, duc la accentuarea conflictelor sociale pănă la radicalizarea lor.

Alte referate despre: reformele lui constantin mavrocordat, reforma lui constantin mavrocordat, contributia reformelor lui constantin mavrocordat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.08 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.