Rolul elev profesor in obtinerea performantelor scolare
Rolul elevului si al profesorului in obtinerea performantelor scolare
In cele ce urmeaza voi incerca sa conturez unele aspecte privitoare la rolurile celor doi actori principali ai actiuni educationale, profesorul si elevul in obtinerea performantei scolare si combaterea insuccesului sau esecului scolar.
Diferite studii socio-psiho-pedagogice efectuate de specialisti din tara noastra si din alte tari in perioade de timp diferite, arata ca cea mai pregnanta realitate negativa cu care se confrunta invatamantul o constituie ramanerea in urma la invatatura, fenomen ce necesita analize complexe, specializate, sistematice si concrete atat sub aspectul genezei cat si al profunzimii, analiza care apoi sa stea la baza unor masuri concrete de diminuare a efectelor negative pe plan social-general si pe plan individual-personal, ale fenomenului discutat. Dar ce inseamna ramanerea in urma la invatatura?
Pentru o mai buna intelegere, preluam doua concepte pedagogice apartinand autorilor lucrarii „Invatarea eficienta”, Ioan Jiga si Ion Negret (1994),
a) conceptul ...
Relatia profesor-elev
Fiind un act ce tine de sfera relatiilor interpersonale, actul
educativ , eficienta sa , se decide pe terenul raporturilor concrete
zilnice, dintre profesor si elev . In problema relatiei profesor-elev
, pe langa o bogata experienta pozitiva ce s-a acumulat in decursul
anilor, se constata ca uneori predomina arbitrariul, practici
invechite si prejudecati pe care o atitudine conservatoare le mentine.
Pentru perfectionarea relatiei profesor-elev este necesar sa se ia in
consideratie , pe de o parte , obiectivele educatiei , iar pe de alta
parte psihologia tineretului contemporan, actul educativ fiind un
proces de continua inventie sociala.
Grupul de invatare si comunicare elev-elev
Principala caracteristica a grupului de invatare o constituie situarea
in centrul obiectivului sau de activitate a sarcinii de organizare si
desfasurare a procesului instructiv-educativ. Din aceste cauze scolii
ii revine, in primul rand, misiunea de a informa si familiariza pe
elevi cu diverse domenii ale cunoasterii, dar si de a-i forma in
spiritul cerintelor formulate de societate la un moment dat.
Rolul educatiei in formarea personalitatii elevului
Majoritatea cercetărilor actuale conduce spre concluzia că potenţialul genetic al omului constituie premisa indispensabilă a dezvoltării şi formării personalităţii .
Atentia si neatentia elevilor la ore
Prima conditie a desfasurarii unei lectii, a unui proces de invatare este atentia, care presupune orientarea selectiva a activitatii psihice, asupra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus celebral optim. Din multimea de stimulari care actioneaza asupra receptorilor, subiectul alege si raspunde in mod corespunzator numai la o mica parte:circa 1% din aceste influente parcurg- dupa D.E.Berlyne- sistemul nervos pentru a iesi sub forma de comportamente. Filtrajul si selectia mesajelor are loc nu numai la nivelul scoartei celebrale, ci si in etajele inferioare ale sistemului nervos.
Creativitate in consilierea si orientarea scolara si profesionala a elevilor
Referat despre Creativitate in consilierea si orientarea scolara si profesionala a elevilor
Strategiile educationale si sociale ale Romaniei plaseaza scoala ca factor de dezvoltare a capitalului social in relatia sa cu comunitatea pe care o deserveste. Una dintre problemele permanente inscrise printre prioritatile scolii si societatii noastre , o constituie si orientarea scolara si profesionala. Actualitatea si importanta ei este data de contributia esentiala pe care scoala o poate aduce la solutionarea si imbunatatirea acesteia. Contributia ei nu se reduce numai la pregatirea tinerilor pentru a sti cum sa ia o decizie constienta, libera dar ferma cu privire la devenirea lor scolara si profesionala, ci si la pregatirea si asigurarea unei forte de munca in stare sa acopere cu succes toate sectoarele activitatii sociale. O asemenea pregatire trebuie sa inceapa de timpuriu deoarece structura invatamantului permite elevilor sa opteze pentru clase speciale pentru elevii cu aptitudini si performante ...
Creativitatea ca produs - potentialul creativ al elevilor
Schimbările globale se derulează în ritmuri tot mai accelerate. Pentru a pregăti tinerii să facă faţă transformărilor rapide ale vieţii în aspectele economic, politic,social,cultural e necesară dezvoltarea creativităţii elevilor la toate disciplinele.
Nevoile elevului in raport cu familia - scoala - societatea Identificarea oportunitatilor de facilitare a relationarii intre sisteme
4.Nevoi de stimă- Aceste nevoi se referă la nevoia elevului de a se simţi acceptat şi respectat. Nevoia de a fi stimat este extrem de importantă pentru a fi satisfacut si de ai oferi în momentul consilierii psiho-pedagogice intelegere, motivând în acest sens elevul spre colaborare si anticipand in acelasi timp actiuni pe care elevul le-ar intreprinde in disperare, doar pentru a fi apreciat.
Nevoile elevului in raport cu familia scoala si societatea in Republica Moldova
Referat despre Nevoile elevului in raport cu familia scoala si societatea in Republica Moldova
Nevoia poate fi rezolvată prin eliminarea unei probleme, iar problemele adolescenţilor din ziua de astăzi sunt nevoi complexe, nevoi ce sunt generate din mediul de apartenenţă din care fac parte, cu influenţe din mediul familial, de joacă, de prieteni ,de gaşcă si şcolar, de fapt din mediul complex numit societatea. Presiunea socială prin care se doreşte crearea unui comportament „cuminte” şi „ascultător” a elevului în şcoală pe de o parte, societate pe de altă parte, face din copii nişte victime ale unui sistem, ale unor stereotipi, etichete şi culturi nedefinite încă. Toate aceste componente, nu duc de altfel, decât la inhibiţie, introvertire, non-comunicare, regresie, slabă stimă de sine, derutare, depresie şi dramatism fatal.
Scoala in timpul comunismului - Elev in comunism
In calitate de elev, pe vremea aceea, trebuia sa fii imbracat corespunzator, la intrarea in scoala fiind un filtru format din profesorul de serviciu si elevii din clasele mai mari care trebuiau sa analizeze fiecare elev in parte pentru a fi sigur ca acestia au sarafanul (pana la genunchi), cordeluta, in cazul fetelor, bluza bleu cu numarul matricol si carnetul de elev in mana. O alta diferenta este si ora de practica, care in orase era de croitorie, compactorie si multe alte activitati. Soarta elevilor din mediul rural a fost una mai dura, acestia trebuiau sa participe la activitati agricole organizate in cadrul C. A. P. -ului.Si profesorii simt diferenta dintre perioada comunista si cea de acum:Nu era atata democratie ca si acum, elevii erau foarte disciplinati. Statutul de profesor era diferit fata de acum, atunci, profesorul avand o mai mare autoritate.
A fi profesor european
Acest efect al tehnologiei de crestere a motivatiei si de atragere a elevilor catre invatare, explorare si descoperirea cunoasterii se face remarcat pentru toate materiile din programele scolare - de la matematica si fizica sau chimie pana la istorie, limbi straine si geografie. )Elevii se bucura si de rasplata de a lucra impreuna cu colegii de clasa pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltandu-si abilitati practice de colaborare si lucru in echipa, care ulterior vor fi relevante pentru locul de munca.
Managementul clasei de elevi
Coordonarea lucrului individual in clasa prezentarea sarcinilor de lucru: se prezinta in mod explicit scopul activitatii, precum si strategiile cognitive utilizate pentru a ajuta elevii sa-si focalizeze activitatea in directia dorita;monitorizarea performantei: dupa enuntarea sarcinilor de lucru, se acorda un interval de timp pentru ca toti elevii sa inceapa activitatea. Apoi profesorul se poate deplasa printre elevi, ajutandu-i pe cei care intampina probleme;
Nici comunism, nici consumism, ci performanta
biblioteci, conferinte, teatre, concerte, ateliere de lectura! Ce-ar mai ride de te-ar auzi, elevii de azi! I-ai baga in ceata! Ei nu inteleg rostul pregatirii pentru examen. Bacalaureatul este astazi un examen al surprizelor totale, o rasturnare a valorilor. Cu cit esti mai slab, cu atit ai o medie mai mare! Si nu neaparat pentru ca asistentii primesc mita, ci uneori in virtutea inertiei. Scoala nu-si poate permite sa-si devoaleze inadecvarile.
Profesorul si pregatirea pedagogica
Invatamintul este privit ca proces complex, in care accentul cade pe cunostinte, deprinderi. Daca elevul din invatamintul traditional nu se putea informa decit din carti, pentru ca regimul comunist interzicea orice contact cu “exteriorul demonizat pe linie de partid”, in prezent “copilul este bombardat efectiv de o informatie pe care trebuie sa invete sa o asimileze corect si coerent prin scoalaInainte, elevii erau enervati de “proful cu catalogul si culegerea de exercitii”; in pedagogia alternativa, activitatile didactice se bazeaza pe “manipularea materialelor didactice”.
Profesorul preferat
In acelasi timp cercind sa fie un model pentru noi. Nu ma gindisem cine poate fi acel profesor care mi-a cistigat increderea si simpatia. Stind totusi un pic pe ginduri iti dai seama ca totusi exista cel profesor pur si simplu nu-ti ai dat seama. Poate ca nu ma pricep prea bine la obiectul dat, dar imi place.
Medie note: 8.23 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!