Rolul factorului in practica manageriala

Rolul factorului uman in practica manageriala

Managementul unităţilor sociale, ca teorie şi pragmatică, a devenit mult mai complex în perioada actuală de profunde transformări sociale, marcată de tranziţia de la un sistem social – politic şi economic de tip dictatorial, hipercentralizat, etatizat şi politizat la cel inspirat de valorile democraţiei şi economiei de piaţa. Controlul acestor schimbări, integrarea activă a resurselor umane în mediul social caracteristic noii lumi de valori presupune a deplină şi corectă cunoaştere a diverselor câmpuri manageriale şi în principal, a managementului resurselor umane.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 40kb
Downloads: 21
Materia: Marketing

Managementul resurelor - obiectiv si specific

1. M.R.U. ar constitui doar un capitol sau un segment, mai mult sau mai puţin specific, al managementului general. El nu ar dispune de metodologie şi concepte specifice, fiind valabile cele ale managementului general. Argumentele invocate pentru susţinerea concepţiei că M.R.U. (managementul resurselor umane) nu ar fi o ştiinţă constituită ca atare sunt următoarele:

Alte referate despre: managementul resurselor - obiectiv si specific, managementul resurselor si activitatii specifice economie de piata, managementul resurselor si activitati specifice economiei de piata

Munca

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si
determinant, ce antreneaza si ceilalti factori de productie in vederea
obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii
trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Alte referate despre: protectia muncii referat, protectia muncii, piata muncii

Managementul resurselor umane

In afara de o cunoastere aprofundata a postului pe care vrea sa faca angajarea o firma, recrutantii trebuie sa fie capabili sa gasesca sursele de resurse umane. Intrucat oferta de persoane din care se va face recrutarea se modifica in mod continuu, vor fi perioade in care gasirea resurselor umane adecvate se va dovedi mai dificila decat in alte perioade. Specialistii in resurse umane din organizatie monotorizeaza continuu piata muncii pentru a sti unde sa recruteze resursele umane adecvate si ce tipuri de strategii si tactici sa foloseasca pentru a atrage candidatii pe o piata concurentiala.

Alte referate despre: managementul resurselor umane, managementul resurselor umane referat, referat managementul resurselor umane

Evaluarea resurselor umane

Evaluarea resurselor umane
Numărul de salariaţi cu vârste de peste 40 de ani în anul 2004 faţă de anul 2003 a scăzut cu 10 salariaţi, iar în anul 2005 faţă de anul 2004 a scăzut cu 5 salariaţi. Numărul de salariaţi cu vârste de peste 30 de ani în anul 2004 faţă de anul 2003 a crescut cu 10 salariaţi, iar în anul 2005 faţă de anul 2004 a crescut cu 5 salariaţi.
Numărul de salariaţi cu vârste de peste 20 de ani în anul 2004 faţă de anul 2003 a crescut cu un salariat, iar în anul 2005 faţă de anul 2004 a scăzut cu 12 salariaţi.

Alte referate despre: evaluarea resurselor umane, evaluarea resurselor umane referat, evaluare resurse umane

Rolul resurselor umane

Rolul resurselor umane
În mod excepţional, autorităţile sau instituţiile publice pot organiza ori, după caz, pot solicita organizarea concursului, în situaţia în care funcţiile publice se vacantează în cursul anului şi nu au fost prevăzute ca funcţii publice vacante în planul de ocupare a funcţiilor publice. În acest caz, concursul se organizează după promovarea, transferarea şi redistribuirea funcţionarilor publici, în condiţiile legii. Atribuţiile sau activităţile complementare celor care se desfăşoară în mod regulat la recrutarea funcţionarilor publici cu scopul declarat de a creşte gradul de interes în rândul persoanelor cu studii de specialitate care ar putea opta pentru cariera de funcţionar public, sunt:

Alte referate despre: resurse umane, resurse umane referat, referat resurse umane

Decizia manageriala fata de cultura organizationala

Teoriile organizationale si manageriale au debutat in mare parte o data cu descoperirea importantei oamenilor si a climatului socio-uman pentru functionarea eficienta a unei organizatii. Analize si cercetari multiple au fost consecrate acestora, configurand treptat dinamica factorului uman al organizatiei si conducerii.

Alte referate despre: decizia manageriala fata de cultura organizationala, decizia manageriala fata de cultura organizationala bibliografie, cultura organizationala si manageriala

Managementul resurselor umane

In definirea si delimitarea obiectului si functiilor M.R.U. se disputa, mai mult sau mai putin argumentat, o larga paleta de idei, conceptii si puncte de vedere. Unele abordari sunt opuse altora, fiind chiar incompatibile. Din aceasta perspectiva, mai prezente in sensul teoriei manageriale sunt conceptiile urmatoare:M.R.U. ar constitui doar un capitol sau un segment, mai mult sau mai putin specific, al managementului general. El nu ar dispune de metodologie si concepte specifice, fiind valabile cele ale managementului general. Argumentele invocate pentru sustinerea conceptiei ca M.R.U. (managementul resurselor umane) nu ar fi o stiinta constituita ca atare.

Alte referate despre: referate managementul resurselor umane, managementul resurselor umane studiu de caz pe firma, referate management resurse umane

Recrutarea si selectia resurselor umane

Recrutarea este o etapa fireasca in procesul de elaborare a strategiei si planificarii resurselor umane. Ea reprezinta o etapa de baza a asigurarii personalului, etapa foarte importanta ce necesita tehnici speciale ; calitatea recrutarii conditionand performantele viitoare ale firmei.

Alte referate despre: recrutarea si selectia resurselor umane, recrutarea si selectia resurselor umane studiu de caz, recrutarea si selectia resurselor umane referat

Riscuri de contaminare in practica medicala

Riscuri de contaminare in practica medicala se poate produce prin expunere la agenţi fizici, agenţi chimici şi farmaceutici, şi agenţi biologici. În practica medicală există potenţial de contaminare radioactivă, contaminare chimică şi contaminare infecţioasă.Riscuri de contaminare in practica medicala

Alte referate despre: riscuri de contaminare in practica medicala, referat riscuri de contaminare in practica medicala, riscuri de contaminare in practica medicala referat

Miscarea si alimentatia, factori de mentinere

Efectul morfogenetic al exercitiului fizic este cu atat mai favorabil cu cat activitatea fizica incepe mai timpuriu si continua pe o durata cat mai lunga. Efectul benefic al exercitiului fizic se manifesta asupra elementelor constitutive ale aparatului locomotor, adica oase, articulatii si muschi.

Alte referate despre: miscarea si alimentatia factori, cultura ca factor de mentinere a identitatii unei colectivitati, selectia naturala - factor de mentinere a echilibrului ecologic

Factorii care influenteaza viteza de reactie

Factorii care influenteaza viteza de reactie
S-a observat ca viteza unei reactii creste odata cu ridicarea temperaturii.determinarile experimentale arata ca la o crestere de temperatura cu numai 10grade C viteza creste de 2-3 ori.Cresterea vitezei se datoreaza maririi numarului de ciocniri dintre molecule deoarece cresterea temperaturii mareste mobilitatea moleculelor ,iar probabilitatea de a se ciocni intre ele este mai mare.Numarul care ne arata de cate ori creste viteza de reactie pentru fiecare interval de temparatura de 10 grade C se numeste coeficient de temperatura al vitezei de reactie.

Alte referate despre: factori care influenteaza viteza de reactie, factorii care influenteaza viteza de reactie, viteza de reactie factori care influenteaza viteza de reactie

Factori de control ai sistemului complement

Factori de control ai sistemului complement
Deficienţa ereditară în factorul inhibitor al C1 duce la producerea excesivă de C2a şi se caracterizează prin episoade recurente de edem localizat. Condiţia respectivă a fost numită edem angineurotic ereditar.
Primul mecanism care controlează convertaza C3 este reprezentat de factorul I.

Alte referate despre: lucrari control factori de mediu, factorii de influenta ai ariei de control, controlul proliferarii celulare prin factori genetici in adenohipofiza

Contractul international de factoring

Internationalitatea contractului de factoring
După cum se stie, raporturile juridice de comert international se caracterizează fată de raporturile juridice de comert interior prin prezenta elementului sau elementelor de extraneitate, adică prin internationalitate.

În sensul dreptului comertului international, elementul de internationalitate are o actiune deosebită nefiind suficientă prezenta oricărui element de extraneitate pentru ca, prin aceasta, un raport juridic comercial să cadă sub incidenta dreptului comertului international.

Alte referate despre: contractul international de factoring, contract international de factoring, definitia contractului international de factoring

Prezentarea generala a societatii - lucrare practica

Prezentarea generala a societatii - lucrare practica. Concluzii:
-S-a inregistrat o crestere a activului firmei cu peste 200% , ( 8739 / 4315), ceea ce constituie un rezultat foarte bun .( trebuie avuta in vedere si cresterea preturilor ca efect al inflatiei ).
-Se constata o scadere a ponderii activelor imobilizate ( de la 62,5% la 45,6 % )

Alte referate despre: prezentarea generala a societatii - lucrare practica, prezentarea unei societati- lucrare practica, prezentarea generala a societatii lucrare practica

Judecatoria - caiet de practica

Judecatoria - caiet de practica
În anul 1879 se înfiinţează ocoalele judecătoreşti rurale,urbane şi mixte.Ocoalele judecătoreşti mixte aveau competenţă teritorială asupra unui oraş şi asupra aşezărilor rurale din plasa care avea reşedinţa în oraşul respectiv.În fiecare ocol s-a înfiinţat o judecătorie mixtă de ocol.Competenţa materială a acestor judecătorii era de primă şi ultimă instanţă pentru procesele de natură civilă şi penală,pînă la o anumită sumă,respectiv un maxim al pedepsei (3 zile închisoare).

Alte referate despre: judecatorie caiet de practica, judecatoria caiet de practica, judecatoria-caiet de practica

Functiile manageriale

PLANIFICAREA
Functiile manageriale
Planificarea reprezintă stabilirea şi fundamentarea, pe baza studiilor întocmite şi a analizelor efectuate, a obiectivelor şi sarcinilor de realizarea a acestora, precum şi a resurselor necesare pe o perioadă determinată, corespunzătoare caracterului planului stabilit (lunar, trimestrial, anual), în vederea atingerii obiectivelor fixate.

Alte referate despre: functiile manageriale, functii manageriale, functia manageriala

Contabilitatea unei societati - practica de specialitate

"Contabilitatea unei societati - practica de specialitate"
b)DENUMIREA SOCIETATII :
Numele dat este : « ASSA ABLOY ROMANIA » SRL.
c)SEDIUL SOCIAL :
Sediul social se stabileste in Mun. BUCURESTI, B-dul Preciziei, Nr. 5, Sector 6.
d)DURATA SOCIETATII :
Durata de functionare a societatii este nelimitata in timp, cu incepere de la data inmatricularii acesteia la Registrul Comertului.

Alte referate despre: contabilitatea unei societati - practica de specialitate, contabilitatea unei societati practica de specialitate, contabilitatea unei societati-practica de specialitate

Factorii care influenteaza la integrarea persoanelor cu disabilitati

Factorii care influenteaza la integrarea persoanelor cu disabilitati - Factorii care asigură integrarea persoanelor cu cerinţe speciale sunt: sistemul legislativ, s. de formare a opiniei publice, s. de coordonare a instituţiilor societăţii, s. de formare a cadrelor didactice, s. de dezvoltare şi asigurare cu mijloace tehnice, Centru de Cercetare a copiilor cu cerinţe speciale, Centru de Pregatire şi Amplasare în câmpul muncii, Centru de recuperare şi de Sprijin, Instutuţii speciale de indtruire, educare şi corecţie, servicii de detvoltare şi corecţie precoce.

Alte referate despre: factorii care influenteaza la integrarea persoanelor cu disabilitati, factorii care influenteaza integrarea persoanelor cu handicap, factorii care influenteaza cererea turistica
Referate afisate : 19
Medie note: 8.22 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles