Sarbatorile de paste

Sarbatori de Pasti

Sarbatoarea invierii lui Hristos este numita si Paste sau Pasti. Interpretarea duhovniceasca a cuvantului Paste este acela de trecere. Sarbatoarea crestina a Pastilor are o legatura semnificativa cu Pastele Vechiului Testament, dar, in acelasi timp, ea este si o sarbatoare cu totul noua, avand dovada invierii Domnului nostru lisus Hristos.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 6kb
Downloads: 19618
Materia: Religie

Sarbatorile la romani - Pastele

In Transilvania a doua zi de Paste, dupa amiaza inainte de vecernie,
credinciosii satului se aduna la Pranzul Pastelor . La acest pranz se
bea si se mananca de sufletul mortilor si se canta felurite cantece
sau versuri ale Invierii:

Alte referate despre: sarbatorile la ramani pastele, sarbatoarea la romani pastele, semnificatia sarbatorilor religioase de paste

Obiceiuri romanesti de paste

Obiceiuri romanesti de paste - Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun staie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică. Acasă le e îngăduit să rămână doar celor foarte bolnavi.

Alte referate despre: obiceiuri romanesti de paste, obiceiuri romanesti de pasti, traditii si obiceiuri romanesti de paste

Incondeierea oualelor

Simbol primordial al cosmosului la indieni si chinezi , oul era principiu al creatiei , iar persii credeau ca din haos a aparut mai întâi oul , din el nascându-se apoi Soarele si Luna; din galbenus Soarele si din albus Luna. În antichitatea graca si latina , aceste convingeri sunt înca viabile, oul îndeplinind aceleasi functii cosmogonice; din el au aparut toate cele existente pe Pamânt ( la fel credeau si popoarele slave).

Alte referate despre: incondeierea oualelor, incondeiatul oualelor, incondeierea oualelor de pasti

Despre sarbatori - impartiri si importanta

Celelalte sarbatori au slujbe mai simple inseminate in calendar cu cruce rosie simpla sau cu o cruce rosie cu o singura paranteza. Cele mai mici sunt insemnate cu cruce neagra. Asadar noi, crestinii, trebuie sa cinstim sarbatorile din trei motive: in primul rand ca sa cinstim pe sfinti, in al doilea rand ca sa ne exprimam dragostea, evlavia si recunostinta fata de Dumnezeu si, in al treilea rand, ca sa ne putem urma si noi, prin rugaciune si smerenie, pildele de viata savarsite pe care ni le-au aratat sfintii.

Alte referate despre: sarbatori - impartiri si importanta, sarbatori impartiri si importanta, despre sarbatori impartirea si importanta lor

Datini de Pasti

* Datini de Pasti in Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.

Alte referate despre: datini de pasti, datini de paste, datini despre paste

Craciunul - Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului

Craciunul - Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului pretutindeni in lume,popoarele crestine,intre care si poporul roman,celebreaza de secole la rand Nasterea Domnului,a Craciunului,la 25 Decembrie,sarbatoare marcata de manifestari religioase,de colinde,obiceiuri si traditii specifice fiecarui popor.Craciunul - Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului

Alte referate despre: craciunul-sfanta sarbatoare a nasterii domnului, sfanta sarbatoare a nasterii domnului, compunere despre craciun duhovniceste sarbatoarea nasterii domnului

Obiceiuri romanesti de Paste

Luni, a doua zi de Paste, oamenii dau de pomana pentru cei morti,
mergând, în cele mai multe cazuri, la cimitir. O credinta raspândita
printre români e ca, timp de o saptamâna de la Înviere, portile
Raiului sunt deschise larg. Tocmai de aceea se spune ca sufletele
celor care mor în Saptamâna Luminata ajung direct în Rai.

Alte referate despre: traditii si obiceiuri romanesti de pasti, obiceiuri romanesti de paste in engleza, datini si obiceiuri romanesti de paste

Sarbatoarea Pastelui in Bucovina

Dar iata ca soseste miezul noptii. Sfanta taina a Învierii se
savarseste anuntata de îndemnul preotului: "Veniti de luati lumina!".

Alte referate despre: sarbatoarea pastelui referat, referat despre sarbatoarea pastelui, sarbatoarea pastelui

Sarbatoarea intre meditatie si petrecere

Structura generala a unei sarbatori presupune urmatoarele elemente:
Durata ce reprezinta timpul alocat desfasurarii unei sarbatori, aceasta difera de la un caz la altul.
Fazele care se succed de-a lungul unei sarbatori. In functie de numarul fazelor, sarbatorile se pot diferentia intre ele.
Repetabilitatea unele sarbatori sunt unice, iar altele repetabile la un inteval de timp.
Persoanele care participa –atat cu rol de actor cat si cu rol de spectator- la sarbatoarea respectiva; in functie de numarul de participanti si de ponderea rolurilor acestora, se va observa, de asemenea, o variatie intre sarbatori.
Elementele ambientale. Spatiul “inchis”/ “deschis”, perioada diurna / nocturna, diverse elemente decorative si de ritual –o anumita muzica, o anumita mancare, o anumita bautura etc..
Comportamentele cerute participantilor cu ocazia respectiva vor constitui la randul lor un element diferentiator in ceea ce priveste structura sarbatorii.
Existenta unor elemente pregatitoare. ...

Alte referate despre: sarbatoarea pascala intre meditatie si petrecere, referat sarbatorile de iarna cum petrecem, sarbatoarea de paste se petrece in familie

Tehnologia de fabricare a pastelor fainoase

Pastele fainoase se realizeaza intr-o gama larga de sortimente, distingandu-se, in primul rand:
- dupa forma:
- paste lungi:
- paste medii:
- paste scurte:
- dupa compozitia aluatului:
- paste fainoase simple
- paste fainoase cu oua
- paste fainoase cu adaosuri nutritive-- dupa proprietati:
- paste fainoase obisnuite
- paste fainoase extra
- paste fainoase supra.
Pastele fainoase au valoare alimentara ridicata, se fabrica intr-o gama sotimentala ampla si se consuma impreuna cu numeroase alte sortimente.

2.2. RETETA DE FABRICATIE

Alte referate despre: tehnologia de fabricare a pastelor fainoase, tehnologia de fabricare ale pastelor fainoase, tehnologia de fabricare a pastelor fainoase argument

Comportamentul consumatorului de pasta de dinti

Sa se stabileasca marca de pasta de dinti cel mai des cumparata de catre persoanele chestionate/ observate in hipermarketul Carrefour Orhideea;
Sa se stabileasca cantitatea de pasta de dinti cel mai des achizitionata de catre persoanele chestionate/ observate in hipermarketul Carrefour Orhideea;Sa se identifice daca influenta promotiilor, calitatatii si pretului are un efect favorabil pentru decizia de cumparare.

Alte referate despre: comportamentul consumatorului de pasta de dinti, comportamentul consumatorului si pasta de dinti in indonezia, comportamentul consumatorului la pasta de dinti

Past Tense Simple

The Simple Past can be used with a duration which starts and stops in the past. A duration is a long action often used with expressions like "for two years," "for five minutes," "all day" or "all year."

Alte referate despre: past tense simple, paste tense simple, the past tense simple

Sarbatorile de Craciun

Semnificaţia sacrificiului porcului îl putem afla numai întorcându-ne în timp cănd acest animal era considerat o întruchipare a spiritului grâului şi a vegetaţiei în general;nu trebuie să laşi pe cineva să-ţi închidă uşa de Crăciun deoarece s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.

Alte referate despre: sarbatorile de craciun, sarbatori de craciun, sarbatoarea de craciun

Sarbatori

In all the countries of the world and in Britain and the United States as well, it is a tradition to make the last night of the year one of fun and gaiety.
Whether the New Year’s Eve party is in a restaurant, a club or in a modest home it will be gay, noisy and glittering. The music will be loud and there will be bright colours, festive food and high spirits.
Everybody likes to see the old year out and the new year in noisily and cheerfully.
At midnight in Britain and America, people join their hands and sing “We’ll take a cup of kindness yet for Auld Lang Syne”.
American children enthusiastically wish to get rid of their little bad habits and resolve to do something good in the New Year. They write down their resolutions on cards:
“I resolve to hang up my clothes before I go to bed.”
“I resolve to stop teasing my sister.”
“I resolve to learn a foreign language.”
They sign their names and deliver the cards to their parents for safe- keeping, and in order to be ...

Alte referate despre: compunere despre sarbatorile de iarna, sarbatori in franta, sarbatorile de iarna compunere
Referate afisate : 15
Medie note: 8.25 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles