Sarpele cu clopotei referat

Sarpele cu clopotei, un vanator singuratic

Sarpele cu clopotei:Cuvântul “şarpe” derivă din latinescul “serpere”, care înseamnă “a târî”. Şerpii, cunoscuţi şi sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului şi lipsa membrelor. Capul, trunchiul şi coada sunt acoperite de solzi duri.Sarpele cu clopotei

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 86kb
Downloads: 13
Materia: Geografie

Parcul National Ceahlau

Muntele Ceahlau, batranul rege al Carpatilor Moldovei, considerat de daci ca salas al zeului Zamolxis, neintrecut in frumuseti peisagistice si floristice, este propus ca Parc National in Carpatii Rasariteni.





Situat in apropiere de lacul de acumulare de pe Bistrita, muntele este format din roci sedimentare, cu un relief in trepte ca un amfiteatru, impadurit de molid si fag. Dintre culmi, se inalta varfurile Toaca (1404 m) ca o piramida, si Panaghia, ca un turn urias.

Alte referate despre: parcul national ceahlau, parcul national ceahlau referat, parc national ceahlau

Amazon

Clima- ecuatoriala, cu precipitatii foarte bogate. Temperaturile medii multianuale variaza intre +22o C si +33o C . Cantitatea anuala de precipitatii este de 1.600- 4.000 mm. Vara teritoriul Amazonului este stapanit de roiuri de tantari. Este indicat ca turistii sa se aprovizioneze cu medicamente impotriva ,alariei si a febrei galbene.
Amazonul este un fluviu neobisnuit.

Alte referate despre: campia amazonului, campia amazon, amazonul

Sarpele - proiect multimedia

Şarpele este simbol arhetipal si totalizator, un adevărat model simbolic în concepţiile şi reprezentările arhaice despre univers. Este legat de cele patru stihii ale naturii: trăieşte în pământ sau apă. Veninul său are proprietăţile focului celest sau al celui htonian, iar în ipostaza sa fantastică de şarpe înaripat (balaur, dragon) e legat de stihia văzduhului. În mitologiile lumii, apare ca un simbol polimorf, purtând în sine forţele stihiale ale naturii şi este socotit animal primordial, întruchipare a materiei prime şi a haosului. În numeroase mituri şi legende cosmogonice, creaţia lumii începe cu uciderea şi ciopârţirea unui monstru ophidian de către un zeu sau erou civilizator.

Alte referate despre: sarpe boa, mircea eliade sarpele rezumat, sarpele de mircea eliade

Cresterea bovinelor

Nutreturile folosite in hrana animalelor producatoare de lapte se grupeaza in: nutreturi suculente (nutreturile verzi, suculentele de iarna, silozul din porumb, semisilozul de lucerna, semisilozul di ierburi de pajiste, sfecla furajera, guliile furajere, cartofii furajeri, taieteii de sfecla, melasa)nutreturi fibrose si grosiere
cutreturi concentrate (boabele de porumb, boabele de orz, boabelede ovaz, boabele de secata, boabele de grau, boabele de sorg, boabele de mazare, floarea soarelui, boabele se soia, boabele de soia, tarata de grau, srotul de floarea soarelui, srotul de soia, srotul de in, faina de carne, faina de peste)substantele de sinteza.

Alte referate despre: cresterea bovinelor, cresterea bovinelor de carne, cresterea bovinelor in romania

Balenele

Diferitele specii de balene şi-au dezvoltat propriile fanoane în aşa fel, încât acestea să reţină diferite componente ale planctonului, în acest fel împărţind între ele resursele de hrană. Cetaceele care au fanoane lunghi şi subţiri, ca de exemplu balena albastră, reţin din apă microcrustaceele. Balenele care se hrănesc mai mult de la suprafaţa apei, au nevoie de fanoane mai mari. În această categorie intră balena de Groenlanda şi balena de Vizcaya. Balena albastră, balena nordică cu înnotătoare sau balena nordică iau câte o guă imensă de apă “atacând” din jos sau din lateral milioanele de microorganisme.

Alte referate despre: balena, balenele, referat despre balene

Comportamentul animal

Comportamentul animal este modul in care animalele actioneaza in diferite situatii.Femelele delfin ajung la maturitate sexuala dupa 5-12 ani,iar masculii dupa 9 pana la 13 ani. Ei se imperecheaza primavara, iar dupa o perioada de gestatie de 11-12 luni se n aste un singur pui. Puii inoata si repira dupa doar cateva minute de la nastere.

Alte referate despre: comportamentul animalelor, comportamentul animalelor referat, referat comportamentul animalelor

Serpii - comportamentul animalelor in natura

Printr-o deschisere a varfului botului, limba poate fi scoasa chiar atunci cand gura este inchisa. Creierul este inchis intr-o capsula craniana mica, dar puternic osificata. Partea faciala a craniului este foarte puternic mobila: maxilarul superior, oasele pterigoide si palatine sunt mobile intre ele, fiind articulate prin legaturi elastice. Cele doua jumatati ale mandibulei se pot indeparta mult una de alta, asa incat gura poate fi deschisa neobisnuit de mult, mai ales ca cele doua parti ale maxilarului inferior pot fi miscate inainte si inapoi, independent una de alta.

Alte referate despre: comportamentul animalelor in natura, rolul animalelor in natura, importanta animalelor in natura

Craciunul

Aceasta este semnificatia adevarata a Craciunului, care invaluie bucuriile sarbatorilor de iarna intr-o ambianta calda si primitoare. De aceea de Craciun, oamenii isi dau silintele sa fie mai buni , mai calzi, mai primitori, mai darnici.

Asa ca...in noaptea de Craciun, cand rasuna colinde si casa e invaluita in miros de scortisoara si arome, cand totul in jur e impodobit si invaluit in sarbatoare, intrezareste prin ochii bucuriei adevarata semnificatie a Craciunului.

Alte referate despre: obiceiuri de craciun, despre craciun, craciunul

Plan de marketing lansarea unui serviciu

Factorii Politico- Legali existenti determina un climat dificil pentru dezvoltarea rapida a afacerii. Birocratia costituie un obstacol principal in obtinerea tuturor avizelor si autorizatiilor, fapt care ar putea conduce la intarzierea inceperii afacerii.Instabilitatea mediului politic atrage dupa sine riscuri mari in ceea ce priveste evolutia mediului economic viitor.

Aceste riscuri isi vor pune amprenta pe capacitatea de privizionare a firmei. Firma va trebui sa-si sporeasca efortul financiar penrtu a se proteja de eventualele turbulente generate. Sistemul de taxe si impozite ingreuneaza expansiunea firmei, rapind cea mai mare parte a fondurilor care, altfel, ar fi fost folosite pentru dezvoltarea de noi servicii si campanii de promovare.

Alte referate despre: plan de marketing lansare unui serviciu financiar-bancar, plan de marketing lansarea unui serviciu, plan de marketing lansare produs

Sarpele de Mircea Eliade

Întocmai cum presimţise ea, fără ca să-şi poată stăpâni emoţia şi neliniştea. Cuvintele acestea îi amintiră deodată chipul zâmbitor al Leanei, grădina cu duzi din Bulevardul Pache şi tristeţile de atunci. I se păru că e foarte nefericită, că tinereţea ei e un dezastru şi că nu o înţelege nimeni, că nu o va înţelege nimeni, niciodată. I se păru atât de deşartă căsătoria ei cu un funcţionar superior - după atâta aşteptare!...

Alte referate despre: sarpele de mircea eliade rezumat, rezumat sarpele de mircea eliade, sarpele -rezumat mircea eliade

Aztecii

Istoria aztecilor a inceput cu implinirea unei profetii in care se spunea ca un vultur devorand un sarpe este semnul ca aztecii vor deveni poporul cel mai important de pe pamanturile Mexicului. Acum 10 000 de ani,triburile nomade de vanatori de pe teritoriul actu alului Mexic au inceput sa cultive pamantul si sa cladeasca cetati.Incepeau sa se dezvolte activitati complexe,precum tesutul vesmintelor si fabricarea obiectelor de ceramica.Civilizatia olmeca – aproximativ 1200 de ani inainte de Cristos – a dat nastere unei culturi si a unei religii intemeiate pe venerarea jaguarului. Olmecii se socoteau ei insisi descendentii uniunii dintre o femeie si un jaguar;de aceea animalul a devenit totemul lor atotputernic.

Alte referate despre: civilizatia azteca, aztecii, aztecii referat

Aztecii

Prin aliante tradare si cuceriri,in timpul secolului al XV-lea si la inceputul secolului al XVI-lea,aztecii au obtinut hegemonia asupra tinuturilor Huastec,spre sud asupra cetatiilor Mixtec si Zapotec si au ajuns chiar pana in Guatemala.Ei au sub-jugat popoarele din munti,prin atacuri sangeroase,dar intermitente.Mai tarziu, membrii tribului Tlaxcala s-au aliat cu spaniolii si s-au intors impotriva azteciilor. Venirea spaniolilor in America de Sud a insemnat sfarsitul civilizatiei aztece.

Alte referate despre: aztecii si mayasii, azteci, referat azteci

Micul print - Rezumat

Micul print - Rezumat
O defectiune la motor il obliga pe baiatul devenit acum barbat , sa aterizeze fortat in desertul african , in una din calatoriile sale . In timp ce incearca sa-si repare motorul , este surprins de un baietel fermecator care ii cere un desen cu o oaie . Povestitorul se straduieste sa afle de la baietel de unde vine si cum a ajuns acolo . Dar acesta nu da nici un raspuns . Singura lui dorinta este sa primeasca desenul cu oaia . "Bine , dar ... ce cauti aici ? Iar el rosti atunci din nou incetisor , cerandu-mi parca un lucru din cale-afara de insemnat : - Te rog ... deseneaza-mi o oaie !

Din cuvintele scapate de copilas , pilotul deduce ca acesta a venit de pe un asteroid de pe care e plecat pentru a cunoaste lumea . Pe drumul sau a intalnit tot felul de planete miuscule cu un singur locuitor . Prima era locuita de un rege care sustinea ca este stapan peste tot universul , a doua de un om de afaceri care isi petrecea tot timpul numarand ...

Alte referate despre: micul print, micul print rezumat, rezumat micul print

Sburatorul

Sursa poeziei consta intr-o credinta populara care a generat mitul erotic al Sburatorului. In folclorul romanesc , Sburatorul este o semidivinitate erotica, un demon simbolizand chinurile iubirii . El este conceput ca putandu-se metamorfoza in sarpe, zmeu sau sul de foc spre a patrunde nestiut in casa, unde se transforma intr-un tanar frumos si pasionat, care isi chinuieste victima (fata sau femeie matura), tulburand-o pana la epuizare cu senzatia chinuitoare a dragostei neimplinite.

Alte referate despre: sburatorul, revista sburatorul, eugen lovinescu sburatorul

Modernitatea prozei lui Mircea Eliade

Asemenea lui Camil Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede in superstitia scrisului frumos. Daca inainte literatura a fost echivalata cu stilul, sciitorul Mircea Eliade nu e preocupat de imperfectiunile de ordin lexical, ci il fascineaza "omul" din scriitor. Scopul sau e sa redea viata, contemporaneitatea si nu un fapt deja consumat, inactual. Mircea Eliade scrie niste romane cerebrale, ale caror personaje traiesc niste experiente decisive.

Alte referate despre: universul prozei lui mircea eliade, eseu la specificul prozei fantastice mircea eliade, titluri de romane moderne ale lui mircea eliade

Prima carte a junglei de rudyard Kiplyng

In cel de-al III-lea capitol " Tigrul !Vine tigrul"este prezentata uciderea lui Shere Khan , reluandu-se ca timp al actiunii momentul cand Mowgli paraseste pestera lupilor , traind printre oameni. Ii pacaleste si pe acestia, datorita firii lor schimbatoare.

Alte referate despre: prima carte a junglei, prima carte a junglei rezumat, rezumat prima carte a junglei

Delta Dunarii

Delta Dunarii mai este supanumita si "Paradisul Pasarilor". Aici migreaza in tot timpul anului peste 300 de specii de pasari, dintre care 70 sunt din afara Europei (China, India, Egipt, etc). Dupa originea geografica, pasarile apartin urmatoarelor grupe: mediteranean; europen; siberian; mongolian; chinez; arctic.

Alte referate despre: delta dunarii referat, referat delta dunarii, delta dunarii

Elemente comune intre Romania si Moldova

2. Personalitati istorice identice
Istoria Romaniei si a Moldovei au personalitati istorice comune ca de exemplu: Burebista, Decebal, Traian, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Vlad-Tepes, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir, si desigur unii scriitori ca de exemplu:Mihai Eminescu, Ion Creanga, Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale, Mircea Eliade, Constantin Negruzzi, Alecsandru Donici, Mihail Kogalniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alecsei Mateevici, Alecsandru Lapusneanu .

Alte referate despre: elemente comune intre romania si moldova, republica moldova si romania elemente comune, elementele comune ale romaniei cu republica moldova
Referate afisate : 19
Medie note: 7.68 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles