Sfarsitul lumii este aproape

Imparatia lui Dumnezeu domneste - sfarsitul lumii este aproape

Numai cel mai bun guvernământ al universului este potrivit pentru acest pământ. Astfel cugeta în problema aceasta Creatorul pământului. De aceea, poate să fie fericit orice om cu bunăvoinţă. Noi putem fi mulţumitori că Creatorul nu trece cu vederea lucrarea Sa chiar dacă pământul faţă de univers este atât de mic.
Noi putem fi fericiţi că El are în vedere această operă mică de tot a lucrării mâinilor Sale şi o consideră demnă pentru cel mai bun guvernământ. El doreşte ca pământul să reflecte slava Sa ca celelalte părţi ale universului.“Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Psalm 19:1.

Este evident că guvernarea pământeasca exercitată de către om, nu s-a dovedit a fi cea mai bună formă de guvernare. Astăzi stau la dispoziţia noastră rezultatele adunate ale guvernărilor demoneşti care au domnit până acuma peste pământ şi locuitorii lui şi aceste rezultate sunt nesatisfăcătoare. ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 33kb
Downloads: 1907
Materia: Religie

Sfarsitul lumii

Evreii din perioada preexilica credeau ca sufletele celor morti se coboara pentru totdeauna in , loc de tristete si resemnare situat intr-o caverna rece si intunecoasa din adincul pamintului (Iov. VII, 9-10; XVI; 22; XXXVIII, 16-17). In aceasta sumbra , in care se aduna pe rind toti pamintenii si unde fiecare se intlneste cu parintii si stramosii sai (Facere XV, 15; Iov XXX, 23; Ps. LXXXXIX, 48), sufletele sint lipsite de ocrotirea lui Dumnezeu (Ps, LXXXVIII, 4-6) si nu mai au putinta sa-L laude si sa-l slujeasca.

Aceasta conceptie pesimista despre soarta fiintei umane nu numai ca nu incuraja pe credinciosi in lupta cu ispitele, dar ii demobiliza in fata suferintei. In plus, ea da loc intrebarii daca nu cumva, datorita pacatului originar, ultimul cuvint apartinea mortii. A privi lucrurile astfel, insemna totodata a admite ca raul este vesnic, ca planul lui Dumnezeu cu privire la menirea credinciosilor a esuat si ca toate nazuintele omenesti spre fericire sint neintemeiate si zadarnice2. ...

Alte referate despre: sfarsitul lumii, sfarsitul lumii referat, referat sfarsitul lumii

Bazele Biblice ale darului profetic

In 1994 Biserica Crestina Adventista de ziua a Saptea numara mai mult de 8,38 de milioane de membri adulti botezati,care locuiau in 208 din 236 tari si alte regiuni ale lumii(dupa statisticile Organizatiei Natiunilor Unite). Ei vorbeau 732 de limbi si publicau in 219 dintre ele;si biserica continua sa creasca cu o rata anuala de aproximativ 500.000 de membri. Denominatiunea, initial organizata in 1860, s-a dezvoltat din a II-a Miscare Adventa inceputa de William Miller, un fermier care dupa convertirea la credinta baptista a devenit preot la sfarsitul anilor 1830, inceputul anilor 1840.

Alte referate despre: bazele biblice ale darului profetic, darul profetiei, bazele biblice ale misiunii

Argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu

Pentru cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, orice fel de argumentare rationala nu are forta necesara spre a-i face sa creada.Cu toate acestea, astfel de de argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu au fost discutate de catre filosofi in cadrul marii teme filosofice despre Dumnezeu.

Alte referate despre: argumente rationale pentru dovedirea existentei lui dumnezeu, argumente pro si contra existentei lui dumnezeu, argumentele existentei lui dumnezeu

Dumnezeu in credinta crestina

Dumnezeu exista si poate fi cunoscut. Prima afirmatie este un postulat
al credintei, caci Dumnezeu nu poate fi demonstrat stiintific de vreme
ce, în calitatea Sa de Creator, este mai presus de cele create, pe
care le studiaza stiinta, iar cea de a doua este o afirmatie a
experientei personale a omului.

Alte referate despre: dumnezeu in credinta crestina, credinta crestina, importanta in credinta crestina a lui nicolae iorga

Cunoasterea lui Dumnezeu

Caci nu se intampla ca sa se dea amandoua darurile in intregime fiecarei minti. Iar pricina este ca amandoua sa se minuneze de ceea ce are mai mult cealalta decat ea si asa sa sporeasca in ele smerita cugetare, impreuna cu ravna dreptatii. De aceea zice Apostolul: ''Unuia prin Duhul i s-a dat cuvant de intelepciune, altuia cuvant de cunostinta in acelasi Duh''. (Diadoh al Foticeii)7

Alte referate despre: cunoasterea lui dumnezeu, descoperirea si cunoasterea lui dumnezeu, cunoasterea lui dumnezeu in ortodoxie

Relatia omului religios cu Dumnezeu

Jertfa oferită asigura bunul mers al lucrurilorsi intărea legătura dintre ei. Lumea modernă transformă dialogul direct cu fiinţa care atotputernică participa nemijlocit la viaţa oameniilor într-un dialog cu un concept abstract care se manifestă prin atributele sale.

Alte referate despre: relatia omului religios cu dumnezeu, relatia omului religios cu dumnezeu 1x punct, eseu relatia omului religios cu dumnezeu

Evolutia omului - pareri impotriva evolutionismului

Evolutionismul ateist este ipoteza care afirmă că speciile de animale s-au transformat unele în altele, de la primele unicelulare până la maimută si om, în miliarde de ani, prin procese întâmplătoare; mai afirmă că speciile de plante au evoluat de la fonnele unicelulare până la plantele cu flori.
Evolutionismul provine din vechile conceptii păgâne.
In mitologia sumeriană, oamenii si zeii au apărut prin amestecul apei dulci cu apa sărată.
Anaximandru (610-546 î.Hr.) credea că animalele au apărut din mare, datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoartă de spini, pe care apoi au pierdut-o.
După Empedocle (483-423 î.Hr.), viata s-a născut din mâlul încălzit din care au iesit segmente de fiinte vii, membre izolate, ochi fără cap etc. El credea că fiintele vii se obtineau prin asocierile ...

Alte referate despre: evolutia omului - pareri impotriva evolutionismului, evolutionism - originea si evolutia omului, parerile evolutia omului

Dumnezeu, intre filosofie si religie

Unul din cei mai importanţi este Platon, după care, după lumea noastră, pe care el o numea lumea peşterii există şi o altă lume, lumea ideilor, sau lumea superioară. Lumea peşterii poate fi cunoscută prin intermediul simţurilor, în timp ce lumea ideilor poate fi cunoscută doar prin intermediul raţiunii. Platon aseamănă această lume, a noastră, cu lumea simţurilor, care işi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor unde predominant este soarele, identificat mai târziu, de Plotin cu Dumnezeu insuşi.

Alte referate despre: filosofie si religie, filosofia si religia, filosofia contemporana religioasa neotomismul

Poveste fara sfarsit de Michael Ende

"Poveste fara sfarsit de Michael Ende"
Michael Andreas Helmuth Ende (12 noiembrie 1929 – 28 august 1995) a fost un scriitor german ce sa axant pe partea de scrieri fantastice si literatura pentru copii. Sa nascut in Garmisch (Bavaria, Germania), iar tatal sau a fost pictorul suprarealist Edgar Ende. Michael Ende a murit de cancer la stomac in orasul Stuttgard din Germania.
"Poveste fara sfarsit de Michael Ende"

Alte referate despre: poveste fara sfarsit de michael ende, poveste fara sfarsit de michael ende rezumat, povestea fara sfarsit de michael ende

Istoria in lumea antica

Istoria in lumea antica a fost cultivata de catre vechii greci incepind din sec.VII-lea i.Hr.Unii scriitori au relatat cite un episod din istoria Tarii lor ,s-au ocupat de genealogiileunor familii domnitoare,iar altii au realizat adevarate istorii universale.Istoria in lumea antica

Alte referate despre: istoria in lumea antica, personalitati istorice din lumea antica, eseu la istorie cultura lumii antice temelia civilizatiei contemporane

Tigrii Est Asiatici

Tigrii Est Asiatici
La inceputul anilor 1960, unele dintre aceste ţări erau la un stadiu de dezvoltare economică similar ţărilor Africane, care, în mare parte, au rămas la acelaşi nivel. Tigrii asiatici au beneficiat însa din plin de o populaţie în general mai bine educată, acces mai uşor la pieţele internaţionale (acces la coastă şi râuri navigabile) precum şi investiţii străine care au ajutat la declanşarea creşterii economice.
În timp, termenul de tigru a început să fie aplicat oricărei ţări cu o creştere economică spectaculoasă datorată unei strategii de comerţ axată pe exporturi. În Asia de Sud Est, Indonezia, Filipine, Tailanda şi Malayesia sunt cunoscute ca tigrii. În Europa, Irlanda este cunoscută ca Tigrul Celtic iar Estonia ca Tigrul Baltic, în timp ce Chile este cunoscut ca Tigrul Latino-american.

Alte referate despre: tigrii est asiatici, referat despre tigri est asiatici, padurile est-asiatice

Ce este internetul

Despre cele mai cunoscute protocoale de retea
Structura Internetului
Puntul de inceput pentru toti pe Internet este ISP-ul (Internet Service Provider ). Un ISP poate fi comercial sau o scoala sau un colegiu,universitate,etc.Unii utilizatori pot fi conectati in LAN ,altii pot avea acces la Internet folosind un modem si o conexiune PPP sau SLIP..Toate ISP-urile sint conectate la Internet prin alte ISP-uri.La cel mai de jos nivel un ISP local este conectat cu un alt ISP local.Urmatorul nivel este reprezentat de ISP-urile care fac legatura cu alte ISP-uri din exterior.

Routere si TCP/IP
Cum cererea dvs isi gaseste calea catre un site si cum informatia isi gaseste calea,este determinat de doua lucruri :routerele si protocoalele TCP/IP.Routerele (uneori numite si gateway) sint asemanatoare cu operatorii telefonici.

Alte referate despre: ce este internetul, ce este internetul referat, ce este internetul definitie

Curiozitati din lumea plantelor

Curiozitati din lumea plantelor
Arborele calatorului –Ravenala madagascariensis(fam. Musaceae)- este o specie de palmier din Madagascar si Africa. Din varful tulpinii se deschide un evantai gigantic de frunze lungi de 3-4 m si late de 1m,la inceput intregi,apoi divizate in lacinii neregulate . Tecile frunzelor sunt concave , dispuse in acelas plan si stranse unele intr-altele,formand un rezervor in care se acumuleaza apa de ploaie.Ravenala traieste prin locuri mlastinoase, de aceea ramane legendara parerea ca apa din tecile frunzelor ar fi cautata de calatorii insetati , care in realitate nu duc lipsa de apa in acele locuri umede.

Alte referate despre: curiozitati din lumea plantelor, curiozitati din lumea plantelor si animalelor, curiozitati in lumea plantelor

Supravietuind in lumea moderna

Supravietuind in lumea moderna
Contemporan cu noi, secolul vitezei ne afecteaza indiferent de vointa noastra. Într-o lume in care romantismul e batjocorit tot mai des, relaxarea a devenit o pasare rara, dragostea se chinuie sa renasca precum Pheonix din propria-i cenusa, realizam ca traim intr-o lume dura, obiectiva, dar rece.
Supravietuind in lumea moderna

Alte referate despre: referat supravietuind in lumea moderna, nasterea lumii moderne, nasterea lumii moderne istorie

Ce este meloterapia?

Meloterapia de relaxare cu elemente de sugestie este o metoda compozita care imbina valentele psihoterapeutice ale sunetului muzical cu cele ale cuvantului pentru a obtine starea de relaxare maxima posibila. Intalnirile cu terapeutul se desfasoara pe intervalul a 30 de minute. Sedinta de relaxare dureaza 20 de minute, urmata de 10 minute de dialog cu terapeutul.V-ati gandit la binefacerile psihice ale muzicii? Dar ale unei muzici de relaxare veritabila? Prin aceasta tehnica muzica ofera elementelor de sugestie suportul care sa le sporeasca eficienta.

Alte referate despre: ce este poluarea, limba romana este patria mea, ce este subiectul

Ce este Oceanul?

Conceptul modern de Ocean Planetar este recent si reflecta opiniile actuale ale oamenilor de stiinta din domeniile stiintelor pamantului si ale vietii privind divizarea suprasistemului terestru in subsisteme de diferite ranguri. Abordarea holista, globala, releva locul principal pe Terra, ca si rolul acestuia in conditionarea mediului la toate nivelurile sale de organizare.

Alte referate despre: cat de adanc este oceanul atlantic, ce este oceanul referat, ce este oceanul planetar
Referate afisate : 18
Medie note: 7.98 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles