Sisteme judiciare comparate

Sisteme judiciare comparate

Sistemul judiciar francez, ca orice alt sistem de organizare a instantelor judecatoresti, este structurat intr-o ,,formula,, piramidala, in varful caruia se afla Curtea de Casatie. In cadrul acestui sistem sunt organizate atat jurisdictiile civile, comerciale si sociale cat si cele avand un character penal. Astfel sistemul francez se caracterizeaza si prin existenta unor instante specializate.

Les tribunaux de grand instance - Tribunalele de mare instanta, - sunt instante de drept comun, corespondentele judecatoriei in dreptul roman.Sunt conduse de catre un presedinte si alcatuite de cel putin un judecator, un judecator de instructie si un procuror. Competenta sa materiala acopera solutionarea tuturor cauzelor civile mai putin cele date de lege in competenta altor instante, existand si unele limitari functie de natura litigiilor sau de valoarea pretentiilor invocate.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 23kb
Downloads: 22
Materia: Drept

Sinteza si analiza juridica

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 560 din 10/11/2000 a fost publicată Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, lege ce cuprinde 17 articole şi o Anexă - Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive.

Alte referate despre: analiza juridica a infractiunilor de omor, analiza juridica a infractiunii de furt, analiza juridica a infractiunii de omor

structura normei juridice

Structura normei juridice
Structura interna
Releva elementele intriseci (de logica) care compun norma juridica si este sinonima notiunii de structura logico-juridica formata din: ipoteza, dispozitie si sanctiune.
a/. Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste împrejurarile în care se va aplica regula de conduita.

Alte referate despre: structura normei juridice, structura normei juridice civile, structura normei juridice referat

Notiunea, caracterele si structura raportului juridic

Universitatea ,,Spiru Haret" - Facultatea de Drept - Bucureşti
Dobre Adrian, anul I,zi, seria A, grupa 105.

Alte referate despre: structura raportului juridic, structura raportului juridic civil, structura raportului juridic in dreptul economic

Particularitatile dezbaterilor judiciare in privinta minorilor

În conformitate cu Legea privind drepturile copilului, adoptată la 15 decembrie 1994 şi intrata în vigoare la 2 martie 1995 (Monitorul Oficial, nr.13, 1995), participarea pedagogului este obligatorie în procesul dezbaterilor judiciare în care figureaza copii pînă la virsta de 18 ani (art.1 si art.28).

Alte referate despre: etica dezbaterilor judiciare, particularitatile r comportamentului infractional al minorilor, dezbaterilor judiciare

Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului

Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
Potrivit Legii nr. 64/1995 , republicată şi modificată, procedura reorganizării judiciare şi falimentului se aplică tuturor comercianţilor – societăţilor comerciale, persoanelor fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale , organizaţii cooperatiste - aflaţi în stare de insolvenţă, precum şi societăţilor agricole, ca şi oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice . Procedura reorganizării se va aplica în mod corespunzător şi grupurilor de interes economic (G.I.E.) ca forme asociative cu personalitate juridică şi scop patrimonial, potrivit art. 218 din Legea nr. 161/2003, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de comerciant.

Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
Prin ...

Alte referate despre: procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, referat procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, procedura reorganizarii judiciare

Psihologie judiciara

In arsenalul stiintifico-tehnic al pregatirii sale, informatiile pendinte ariei de aplicabilitate a psihologiei judiciare vor avea, asadar, o prioritate absoluta.De altfel, in generozitatea sa ca stiinta si practica, psihologia judiciara se adreseaza tuturor categoriilor de specialisti care participa la infaptuirea justitiei si ale caror hotarari produc un impact asupra destinului oamenilor aflati sub incidenta legii.

Alte referate despre: psihologie judiciara, referate psihologie judiciara, referat psihologie judiciara

Sisteme de incalzire

Sistemele de incalzire cu vapori – conducatorul de caldura sunt vaporii uscati saturati. Se folosesc la intreprinderile industriale si temporare.
Avantajele:
- suprafata dispozitivului de incalzire este mai mica
- incalzirea rapida a dispozitivelor
- presiune hidrostatica mica in sistem

Alte referate despre: sisteme de incalzire, referat sisteme de incalzire, sisteme de incalzire referat

Sisteme informatice de gestiune

Sisteme informatice de gestiune - Din multitudinea de definitii date unui sistem oarecare privit din perspectiva activitătii de conducere se poate considera ca acceptabilă următoarea definitie:" sistemul reprezintă un complex de elemente structurate, interdependente si interconectate, constituind un ansamblu unitar care functionează într-un mediu dat, în vederea îndeplinirii unui scop (obiectiv) determinat".

Din analiza acestei definitii, sistemul poate fi definit prin trei aspecte esentiale si anume: structură, functionare si scop (obiectiv). Structura este dată de multimea elementelor în interactiune si functiunile reprezentate de ansamblul de compartimente determinate de influentele exterioare.

Functionarea este definită de regulile care determină relatiile dintre
elementele sistemului pentru care s-a constituit si functionează acesta, cu mentiunea că între structură si functionare există o strânsă legătură si în aceste conditii sistemul mai poate fi definit ca ansamblul elementelor componente si al relatiilor ce se stabilesc între respectivele elemente. Scopul (obiectivul) reprezintă un concept care are o importantă specifică în teoria generală a sistemelor, care presupune o multime relativ numeroasă de elemente aflate în relatii determinate, formând o totalitate organizată, orientată spre realizarea anumitor finalităti.

Activitătile prin care se realizează finalitătile sistemului constituie functia sa, care constă în multimea de interactiuni care realizează relatia sistemului (subsistemului) cu mediul si cu sistemul ierarhic
superior. Pentru descrierea completă a unui sistem si a evoluŃiei acestuia se apelează si la alte elemente, dintre care cele mai importante sunt starea sistemului si legea sa de miscare si de organizare. Starea unui sistem este expresia elementelor lui componente si a relatiilor acestuia (interne si externe) la un moment dat si se consideră determinată atunci când, cunoscând datele de intrare în sistem, se dispune de suficiente informatii privind elementele
componente si relatiile sistemului, pe baza cărora se pot determina elementele de iesire din acesta.

Un sistem este caracterizat nu numai prin relatiile dintre elementele sale, ci si prin relatiile dintre elemente si întreg sau dintre întreg si elemente, deoarece în organizare se manifestă atât relatii de coordonare a părtilor de către întreg, cât si relatii de influentă ale părtilor asupra întregului.

Cu cât sistemul este mai putin organizat, cu atât elementele influentează mai mult întregul si cu cât sistemul este mai avansat, cu atât întregul controlează mai mult elementele care îl compun. Pentru a se integra într-un sistem, elementele trebuie să poată fi organizate în comun, în scopul atingerii unui obiectiv, deci să se atragă si să se influenteze reciproc.

Notiunea de sistem are un caracter relativ, în senul reciprocitătii pozitiei de element într-un sistem sau de sistem compus din mai multe elemente. Elementele componente ale unui sistem sunt denumite subsisteme. Având în vedere structura, organizarea si deschiderea unui organism economic spre economia de piată, acesta trebuie privit cert ca un sistem integrat în sistemul social-economic global. Ca sistem, orice organism economic reprezintă un sistem economic, acesta fiind compus dintr-o multime de elemente, cu relatii si legături cauzale si funcŃionale, cu obiective precise si conexiuni cu alte organisme economice si guvernamentale, fiind influentat si influentând, la rândul său, mediul economic si social.

...

Alte referate despre: sisteme informatice de gestiune, proiectarea sistemelor informatice de gestiune, sisteme informatice de gestiune referat

Economii comparate

Sistemul si modul de viata american exercita o mare influenta asupra tuturor noilor generatii din intreaga lume. A doua putere economica a lumii este Japonia.

Alte referate despre: sisteme administrative comparate, sisteme contabile comparate, sisteme bancare comparate

Riscul in sisteme de plati si compensari

Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de valori mari.

Alte referate despre: riscul in sisteme de plati si compensari, riscurile in sistemele de plati si compensari, riscurile in sisteme de plati si compensari

Sisteme de transport activ -fiziologie

Fixarea unei noi molecule de ATP pe E2—K+ determină trecerea în forma El şi ionii de K+ disociază pe faţa endoplasmică, procesul repetându-se ritmic (peristaltică mo¬leculară). Deşi mecanismele detaliate ale transportului activ primar ramân doar parţial cunoscute, s-au descris până în prezent numeroase ATP-aze de transport transmembranar ce joacă un rol central in activităţile celulare descrise pe întreaga scară a organismelor vii. Aceste enzime aparţin unuia dintre cele trei tipuri de ATPaze cunoscute: P, V sau F (tabelul VII si fig. 30, 31).

Alte referate despre: sisteme de transport activ, sisteme de transport, sisteme de transport referat

Sisteme informatice financiar bancare

1.3. Sistemul de plati si deconturi
Sisteme informatice financiar bancare
Sistemul de plati si deconturi reprezinta activitatea bancara care presupune cel mai intens schimb de informatii cu mediul financiar bancar extern. In prezent, in Romania, platile se realizeaza intr-o pondere fantastica prin mijloace de plata pe suport de hartie (ordine de plata, cecuri, cambii, bilete la ordin si altele). Exista doua tipuri de decontare:

Alte referate despre: sisteme informatice financiar bancare, sisteme informatice financiar-bancare, sisteme informatice financiar bancare referat

Sisteme economice - curs economie

Astfel Economia Politica poate fi caracterizata ca o stiinta sociala ce studiaza procesele si fenomenele economice in stransa legatura cu factorii si imprejurarile ce determina productia, repartitia, schimbul, comercializarea, consumul bunurilor materiale si a serviciilor in vederea dezvoltarii societatii prin metode si solutii utile si eficiente ale consumului de resurse, respectiv a mobilului cauzal ce determina consumul, cu implicatie pentru fiecare categorie de agenti economici sau decidenti.

Alte referate despre: legile si sistemele economice referat economie, stancu elena sisteme economice curs, olanda economie politica sisteme economice

Sisteme informatice si baze de date

Etapele ciclului de viata al sistemului informational: - proiectare, realizare, intretinere sI imbunatatire. Fise de date: colectie de nume, formata din toate aparitiile unui anumit tip de inregistrari logice.

Alte referate despre: sisteme informatice si baze de date, sisteme informatice cu baze de date, sisteme informatice si baze de date in php
Referate afisate : 15
Medie note: 8.75 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles