Statiunea mamaia

Statiunea Mamaia

"Pentru ca zona să prospereze ca staţiune balneară, va trebui ca oraşul Constanţa să aibă o plajă în apropiere, unde vizitatorii băilor să poată petrece toată ziua şi chiar să locuiască în case de vară în apropierea mării, lucru care se impune mai cu seamă pentru copii şi cum este cazul pentru plajele renumite din străinătate ca Ostende, Scheveningen şi altele."

Acestea sunt sugestiile marelui inginer dobrogean al veacului trecut, Anghel Saligny, cu privire la necesitatea realizării infrastructurii unei noi staţiuni şi a facilităţilor adiacente activităţii de turism încă din 9 ianuarie 1904. O oază de tradiţie arhitecturală, gastronomică şi de certă valoare patrimonială o reprezintă "Satul de Vacanţă", compus din 31 restaurante, căsuţe în stil rustic, arhaic, conform cu zona românească reprezentată, ce oferă turiştilor preparate din bucătăria respectivei regiuni şi programe de dans şi muzică populară.

Primele oportunităţi ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 23kb
Downloads: 2990
Materia: Geografie

Constanta

CETATEA TOMIS
Au trecut mai bine de 2500 de ani de când pe locul orasului Constanta de azi a fost intemeiata o asezare a navigatorilor si negustorilor greci veniti din orasul Milet (Asia Mica). In calatoriile lor pe mare, incercatii corabieri greci au fost atrasi de adapostul oferit de golful si peninsula formata pe tarmul Marii Negre, precum si de schimbul foarte bun de produse facut cu capeteniile populatiei locale, getii "cei care se cred nemuritori" (Herodot).

Alte referate despre: constanta, portul constanta, referat constanta

Marea Neagra

Din aceeasi perioada a inceput si patrunderea negutatorilor genovezi si venetieni, care pana la cucerirea turceasca si-au instituit monopolul comercial in bazinul Marii Negre. La sfarsitul secolului al XIV–lea, inceputul secolului al XV-lea, Marea Neagra constituia hotarul estic al Moldovei si al Tarii Romanesti. Dupa caderea Caffei, trecerea Crimeei sub suzeranitatea turceasca (1475) si caderea Chiliei si a Cetatii Albe in mana turcilor (1484), aproape intreg litoralul Marii Negre se afla in stapanirea Imperiului Otoman. In urma razboaielor ruso-turce din secolele XVIII – XIX, stapanirea turceasca s-a restrans continuu, pana ce, in urma primului razboi balcanic, in 1912, stapanirea asupra tarmurilor Marii Negre de catre statele riverane a capatat aproximativ configuratia actuala.

Marea Neagra este o importanta cale navigabila, legand regiunile riverane cu Marea Mediteran si prin aceasta cu oceanul planetar. Principalele porturi: Constanta, Odesa, Herson, Tuapse, Novorossiisk, ...

Alte referate despre: marea neagra, referat marea neagra, marea neagra referat

Podisul Dobrogei

Este o zona viticola vestita: Murfatlar, Niculitel, Ostrov. Apele care uda Podisul Dobrogei sunt: Dunarea, Casimcea, Taita si Slava. Printre resursele enumerate mai sus se mai gasesc: petrol, fier, roci de constructii (granit si calcar), baritina.

Alte referate despre: podisul dobrogei, podisul dobrogei referat, referat podisul dobrogei

Orasul Tulcea

Activitatea economica a orasului Tulcea este reprezentata in principal de industria metalurgica, de constructii, constructii de nave, industria prelucrarii materialelor de constructii, industria prelucrarii lemnului, industria textila (confectii si pielarie), industria alimentara (peste, carne, lactate, vin, legume, fructe).

Alte referate despre: orasul tulcea, despre orasul tulcea, oras tulcea

Statiuni balneoclimaterice in Romania

Statiuni balneoclimaterice in Romania - Tara noastra are 70 de statiuni balneoclimaterice dintre care unele au fost fondate de catre vechii romani. Astazi pacientii vin de pe tot cuprinsul Europei pentru a primi ingrijirile unor specialisti foarte competenti in clinicile bine dotate din statiunile cele mai bune. In paralel cu aceste ingrijiri ei se pot bucura de minunatele privelisti oferite de aceste locuri de vacanta.

Alte referate despre: statiuni balneoclimaterice, referat statiuni balneoclimaterice, statiuni balneoclimaterice din romania

Statiunea Amara

Dan Ghinea in Enciclopedia geografica a Romaniei explica renumele statiunii prin valoarea curativa a namolului si a apei lacului, factori naturali de cura, exploatati inca din anul 1900.

In anul 1905 se construieste in statiune o instalatie rudimentara pentru bai calde, distrusa ulterior in timpul razboiului si refacuta ulterior rudimentar. In timpul primului razboi mondial, instalatiile de bai calde si cele aferente au fost distruse in totalitate de ocupantii germani, care le-au utilizat pentru incalzirea incaperilor si construirea unor baraci militare.

Alte referate despre: statiunea amara, statiunea amara slobozia, statiunea amara poze

Patrimoniul turistic al statiunii Lacu Rosu

1.2. Scurt istoricul statiunii
Odata cu formarea sa, in 1873, Lacu Rosu a deventi o atractie turistica importanta pentru acasta arie montana,formand impreuna cu Cheile Bicazului un ansamblu turistic unicat in Romania.

Alte referate despre: statiunea lacu rosu, analiza swot a statiunii lacu rosu, statiune lacu rosu

Litoralul romanesc al Marii Negre

Litoralul romanesc al Marii Negre reprezinta o zona turistica de mare importanta pentru Romania care ofera o gama larga de atractii: statiuni cu plaje intinse, acvarii, spatii de distractie (parcuri, discoteci), parcuri de agrement, dar si statiuni cu potential balneo-climateric si care atrege anual un numar insemnat de turisti romani si straini (in special veniti din Franta, Germania, sau vecinele Romaniei).

Alte referate despre: litoralul romanesc al marii negre, litoralul romanesc al mari negre, litoralul romanesc al marii negre referat

Eforie Nord

Faleza naturala de loess, se pastreza in marginea de nord a localitatii Eforie Nord, oferind elemente destul de instructive pentru analiza, ca si in vaile scurte si torentiale de aici.

Alte referate despre: eforie nord, referat eforie nord, hotel europa eforie nord

Evolutia indicilor de calitate ai apelor la sursa 4 din Lacul Tabacarie

Cu ani în urmă, pe malurile Lacului Tăbăcărie, existau deversări sporadice, deoarece cartierele de locuinţe nu erau dezvoltate cum sunt în prezent. O data cu dezvoltarea oraşului Constanţa, s-au luat măsuri de regularizare a canalizării orăşeneşti, considerându-se că pentru o siguranţa mai mare, să existe posibilităţi de deversare în lac a apelor pluviale, dar aceasta numai în cazul ploilor abundente sau în caz de avarii în reţeaua de canalizare.S-au făcut în acest sens racordurile necesare la reţeaua de canalizare existentă.

Alte referate despre: indicatori de calitate ai apei potabile, indicatori de calitate a apei, indicatori de calitate ai apei

Evaluarea la SC Doina SRL

Metodologia de evaluare aplicata include abordarea prin metode bazate pe venit.Data estimarii valorii.La baza efectuarii evaluarii au stat informatiile privind nivelul preturilor corespunzatoare perioadei 14.05.2009 data la care se considera valabile ipotezele luate in considerare si valorile estimate de catre evaluator.

Alte referate despre: sc doina srl, analiza diagnostic si evaluarea sc promec srl hunedoara, raport de evaluare sc nike srl

Turism balnear - statiunea Amara

Turism balnear - statiunea Amara are climat-continental de stepa, cu veri calduroase si ierni reci.Precipitatiile sunt reduse, umiditatea medie anuala ajunge la 63%.Iarna predomina vanturile din nord-est caracteristic fiind crivatul.In luna iulie temperatura medie este de 22 grade Celsius iar in ianuarie este de –3 grade Celsius.

Alte referate despre: referate turism balnear statiunea amara, turism balnear statiuni, turism balnear-statiunea sarata monteoru

Valorificarea potentialului turistic al statiunii Mangalia

Capitolul 1 – Localizare si caracterizare
Scurt istoric
Situată în sud-estul Dobrogei pe ruinele vestitei cetăţi Callatis, Mangalia încearcă după 2500 de ani să redevină un important pol economic şi cultural, pe coasta de vest a Mării Negre. Descoperirile arheologice atestă că această zonă a fost locuită încă din preistorie,mărturie stând prezenţa culturii materiale eneolitice, Gumelniţa. Istoria acestor meleaguri a fost puternic influenţată de amplul proces al marii colonizări greceşti din secolele VIII – VI î.Hr., cu efecte directe şi în secolele următoare. După întemeierea coloniilor Histria şi Tomis de către coloniştii din Milet, la 44 km spre sud, coloniştii din Heracleea Pontică, la rându-i colonie a cetăţii greceşti Megara, au întemeiat la porunca unui oracol, cetatea Callatis. Dovezile arheologice îndreptăţesc plasarea întemeierii cetăţii Callatis în sec.IV ...

Alte referate despre: valorificarea potentialului turistic al statiunii mangalia, valorificarea potentialului turistic al statiunii eforie, valorificarea potentialului turistic al statiunii

Posibilitati de dezvoltare in statiunea montana Azuga

Clima este de tip subalpin; temperatura medie anuala a aerului este de cca 5,5 grade C, media de vara fiind de 14,5 grade C iar cea de iarnade -4,7. Cantitatea medie anuala de precipitatii este de 1028 mm;in distributia anuala se constata ca maximul se inregistreaza la sfarsitul primaverii si inceputul verii, iar minima,in sezonul rece.Vanturile dominante sunt de directie NE si E si se canalizeaza in lungul Vailor Azuga si Prahova, sub forma curentilor.

Alte referate despre: dezvoltarea unei statiuni montane, posibilitati de dezvoltare a turismului in statiune baile tusnad, turismul montan particularitati si posibilitati de dezvoltare

Grecia ppt

Atena, impartita intre cultura straveche si zonele de plaja, este unul dintre marile orase ale Europei, care ofera o vacanta unica: muzee, galerii de arta, monumente istorice, iar daca vrei o schimbare de peisaj, statiunile litoralului te asteapta stralucitoare si pline de viata. Poti vizita Atena doar pentru Acropole, Parthenon si Muzeul National, unde vei gasi unele dintre cele mai frumoase urme ale Greciei antice si vei simti sarmul sacru al monumentelor si al artei. Daca urci pe Acropole si privesti Atena vei descoperi de fiecare data un alt oras, plin de contraste si surprize: antic, bizantin, neoclasic, modern, vesel.

Alte referate despre: zeii greci ppt, grecia ppt, referat grecia ppt download

Sejur pe Coasta Dalmatiei - Croatia

2.1 Transportul :Transportul se va realiza pe calea aerului cu un avion al companiei Alitalia, pe ruta Bucuresti (Romania) - Zagreb (Croatia).Plecarea va fi la ora 7:10, sambata, 1 iulie, la destinatie ajungandu-se la ora 8:45, ora Croatiei.Transportul de la Zagreb in Opatija, statiunea in care vor fi cazati turistii, distanta de 170 km, se va realiza cu un microbuz de 16 locuri al companiei Cros Travel. Se estimeaza ca se va ajunge la Opatija in fata hotelului in jurul orei 12:30.

Deplasarea in excursiile efectuate pe Coasta Dalmata va fi realizata tot cu microbuzul Cros Travel care va fi inchiriat pe toata perioada vacantei.La intoarcere, microbuzul va lua turistii din Opatija dimineata la ora 8:00, se vor imbarca in Zagreb la zborul de la 11:20 spre Bucuresti. Sosirea in Bucuresti va fi la ora 14:55. Zborul de intoarcere va fi asigurat de aceeasi companie, ca si la plecare.

2.2 Cazarea:Pe parcursul vacantei, turistii vor fi cazati in Opatija, in Vila ...

Alte referate despre: coasta dalmata, coasta dalmatiei, marea adriatica si coasta dalmata
Referate afisate : 17
Medie note: 8.25 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles