Taina preotiei referat

Taina Preotiei

Există o funcţie indestructibilă între Preoţie şi Îndumnezeire. Întrucât îndumnezeirea omului înseamnă sacralizarea sau sfinţirea lui în gradul cel mai înalt posibil îngăduit naturii sale, îndumnezeirea este posibilă prin organul sacrului care este preoţia. Preoţia naşte fii prin harul lui Dumnezeu – Părintele.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 20kb
Downloads: 14
Materia: Religie

Slujba evangheliei

IEHOVA nu este de invinovatit pentru faptul daca o clasa de barbati si femei, care, in general, sunt cunoscuti ca "servi ai lui Dumnezeu", nu duc o viata in armonie cu acest nume, dar chiar il necinstesc. Daca sute de mii de barbati si femei care-si asuma acest titlu de "serv al lui Dumnezeu" sau "serv al Evangheliei", chiar ei lucreaza impotriva a ceea ce aceasta inseamna si reprezinta, sa nu surprinda pe cineva ca valul ateismului si al unei nelegiuiri materialiste creste peste tot in tarile crestinatatii.

Alte referate despre: referat despre sfanta evanghelie si alte sfinte slujbe ale bisericii, tehnica in slujba razboiului, evanghelia dupa ioan

Spovedania

Spovedania.Asezarea Tainei Pocaintei a avut loc, insa, dupa Inviere, cand Domnul a zis ucenicilor: Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, se vor ierta lor, si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20,22-23).

Spovedania.Sf. Efrem Sirul asemana Pocainta cu "un mare cuptor care primeste intr-ansul arama si o preface in aur, ia plumb si da argint".Iar Sf. Isaac Sirul scrie: "Dupa Botez este Pocainta; ea este a doua nastere din Dumnezeu".

Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca .

Pentru ca Taina sa aiba aceste efecte, cel care se spovedeste trebuie sa faca o marturisire sincera, sa ia hotararea de a nu mai pacatui, sa aiba nadejde in mila si bunatatea lui Dumnezeu si sa-si indeplineasca epitimia sau canonul dat de duhovnic.

Orice pacat se poate ierta prin ...

Alte referate despre: spovedanie de mihai eminescu, mihai eminescu spovedanie, spovedania de mihai eminescu

Taina Sfantului Botez

Taina Sfantului Botez a fost instituita de Mantuitorul nostrum Iisus Hristos.El a poruncit Apostolilor Sai dupa Invierea Sa din orti ,zicand:
“Mergand,invatati toate neamurile,botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.

Taina Sfantului Botez.Botezul se savarseste in biserica de catre preot.Se umple cu apa vasul anume facut pentru savarsirea botezului,care se numeste cristelnita.Apoi,dupa sfintirea apei si dupa alte multe rugaciuni,zice:
“Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui,amin,si al Fiului,amin,si al Sfantului Duh.Amin.”

Taina Sfantului Botez.Botezul fiind unirea cu Hristos in Biserica Sa,este absoult necesar pentru mantuire.Hristos Insusi a spus :”De nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va putea intra in Imparatia lui Dumnezeu.”

De aceea Biserica noastra ,mostenind practica veche din ...

Alte referate despre: taina sfantului botez, taina sfantului botez referat, referat taina sfantului botez

Sfintele Taine

Prezenta Duhului Sfant in crestinul botezat este de o valoare incomparabila. Aceasta este asigurarea ferma ca cel botezat va fi cu Hristos in veci:

Alte referate despre: sfintele taine, sfintele taine referat, referat sfintele taine

Pocainta, mijloc de indreptare a omului

Cu acest prilej călugărul ce oficiază se spovedeşte mai întâi unui alt călugăr ales ca „duhovnic” , iar după ce intră în adunare îi sfătuieşte pe toţi să se spovedească . Babilonienii aveau un sistem penitenţial mai complicat , rămânându-ne de la ei vestiţii „psalmi penitenţiali”. Iar lista ar putea continua demonstrând astfel faptul că spovedania creştină este justificată prin însăşi practica universală a mărturisirii păcatelor .

Alte referate despre: omul scop sau mijloc, cultura fizica mijloc de stimulare a creativitatii omului, cultura fizica mijloc de stimulare a activitatii omului

Nunta din Cana Galileii - atestat

Dacă din cea dintâi vârstă ar fi făcut mi¬nuni, nu mai aveau trebuinţă israeliţii să li-L arate altul. Fiindcă după ce a ajuns la vârsta bărbăţiei, nu numai celor din Iudeea S-a făcut cunoscut prin minuni, ci şi celor din Siria şi chiar celor mai de departe, şi aceasta în numai trei ani. Ba nici de trei ani n-ar fi avut nevoie ca să Se facă arătat, căci îndată după prima minune a şi ieşit pretutindenea vestea despre El.

Alte referate despre: nunta din cana galileii - atestat, nunta din cana galileii, nunta din cana galileii rezumat

Activitatea pastoral-misionara a preotului

Integrarea României în supra-statul Uniunea Europeană va influenţa major toate domeniile vieţii şi activităţii poporului nostru. Evident că şi viaţa religioasă din România va fi supusă diferitelor influenţe şi presiuni venite din spaţiul european. Astfel că societatea românească contemporană, va deveni pluralistă (sub multiple aspecte: politic, cultural, religios, confesional). Sub anumite aspecte ea este pluralistă, sub altele va deveni ulterior. În plan macro-social cultural, pluralismul înseamnă că în societate nu mai există o concepţie unică despre lume şi viaţă.

Alte referate despre: activitatea pastoral-misionara a preotului, activitatea pastoral-misionara, activitatea pastoral misionara in parohie

Taina Sintei Euharistii

II. Introducere
Sfanta Impartasanie este Taina in care sub chipul painii si al vinului ,se impartaseste crestinul cu insusi Trupul si Sangele lui Iisus Hristos,spre iertarea pacatelor si spre viata de veci,infatisandu-se, totodata,real si nesangeros, jertfa de pe cruce a Mantuitorului.

Aceasra Sfanta Taina a oranduit-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos,care nu numai ca a vobit despre ea, ci a si infaptuit-o insusi in ajunul rastignirii Sale.Dupa ce a mancat cu Apostolii Sai, luand o paine si rugadu-se Tatalui Ceresc, a binecuvantat-o si frangand a zis:.

Alte referate despre: taina sintei euharistii, sfanta taina a euharistiei, referat religie sfanta taina a euharistiei

Sfintele Taine

Sfânta Taină a Mărturisirii
Instituirea Tainei – “Preotii locuiesc pe pământ, dar dispun de cer, căci au primit o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor, căci n-a zis acestora : Oricâte veţi dezlega şi lega pe pământ… vor fi dezlegate sau ţinute în cer. Această legătură a sufletului se înalţă până la cer. Căci orice hotărăsc preoţii jos, confirmă Dumnezeu sus… Aceştia au primit puterea nu asupra necurăţiei trupeşti, ci asupra celei a sufletului, şi nu de a fi martori ai curăţirii, ci a curăţi de păcate » (Sf. Ioan Gură de Aur Despre Preoţie,III,5-6)
Formula
Efectele Pocăinţei
Sfânta Taină a Preoţiei
Efectele
Instituire Tainei

Săvârşitorul – « Demnitatea episcopului are îndeosebi ca scop de a naşte părinţi, căci episcopilor li se cuvine a înmulţi părinţii în Biserica ...

Alte referate despre: compunere despre sfintele taine, referat despre sfintele taine, sfintele taine compunere

Autoritate si Conciliaritate

Autoritatea si conciliaritatea sunt doua notiuni si realitati ecleziologice, vechi si actuale legate de constitutia si viata Bisericii. Legatura si complementaritatea acestora, in eclesiologia otrodoxa isi au sorgintea in insusi momentul intemeierii Bisericii de Mantuitorul Iisus Hristos si a intrarii acesteia in istorie ca comuniune si comunitate teandrica a oamenilor cu Dumnezeu, la Cincizecime. Si mai pe scurt, autoritatea si conciliaritatea in practia Bisericii sunt legate direct de prezenta si lucrarea lui Hristos si a Duhului Sfant in Biserica, de impletirea vietii Sfintei Treimi cu viata Bisericii insesi, in calitatea ei de Trup al lui Hristos si plenitudine de viata a Duhului Sfant “Care este trupul Lui, implinirea celui ce plineste toate intru toti (Efeseni 1, 23 ...

Alte referate despre: ion creanga date autor, autoritate, tudor arghezi fisa de autor

Caracterizarea preotului Trandafir - Popa Tanda

Firea dinamica şi energica a preotului se manifesta şi aici:El incearca sa-I scuture pe sateni din nepasarea lor,sai aduca prin munca,la o situatie materiala buna,de pe urma carea ar fi profitat şi el.Increzator in puterea cuvantului, nu pregeta sa le vorbeasca oamenilor,chiar sa umble din casa-n casa,dandu-le sfaturi, intai cu vorbe blande apoi ironice şi amenintatoare.

Alte referate despre: caracterizare-preotul trandafir-popa tanda, caracterizarea preotului trandafir - popa tanda, rezumatul caracterizari preotului trandafir popa tanda

Vasile Voiculescu - Taina gorunului

Focul este si element creator al vietii, din el materia condensandu-se in forme stabile, prin racire obtinandu-se planetele si favorizandu-se aparitia vietii. Dar mai mult decat orice, focul a fost celebrat ca un miracol de popoarele primitive, el constituind o forta, stapanita de un zeu puternic.

Alte referate despre: vasile voiculescu taina gorunului, vasile voiculescu - taina gorunului, vasile voiculescu taina gorunului rezumat

Popa Tanda - Povestirea pe momentele subiectului

Parintele Trandafir era si el afectat de saracia oamenilor, caci buna randuiala cere ca: ``popa face treaba satului, iar satul sa ingrijasca de traista popii``. De aceea, el isi propune sa schimbe aceasta stare de lucruri si le predica oamenilor in biserica despre binefacerile muncii. Oamenii asculta, aproba, dar in scurt timp renunta sa mai participe la slujbe. Vazand aceasta, parintele a adoptat alta tactica: a inceput sa mearga pe la casele oamenilor, sfatuindu-i cu vorba buna ce si cum sa faca, insa tot fara rezultat. Fara sa se dea batut preotul a recurs la ironie, apoi la batjocura si la ocara, insa tot degeaba.

Vremea a trecut si el a ajuns la disperare, caci zestrea preotesei se terminase si alta sursa de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hranita si ingrijita.

Impins de nevoi, parintele se apuca de treaba: repara peretii casei, apoi acoperisul ingradeste curtea, cultiva gradina. Din impletitul nuielelor si vanzarea leselor scoate un castig bun, starnind mirarea ...

Alte referate despre: popa tanda povestire pe momentele subiectului, popa tanda - povestire pe momentele subiectului, popa tanda rezumat pe momentele subiectului

Ramas bun clase primare

Tabla cunostintelor noastre era ceva de nedescris. Un sentiment de emotii si de teama de-a nu cumva a lua o nota mica puneau stapanire pa noi. Note bune proaste le acceptam asa cum sunt.Doamna invatatoare este si va fii foarte draguta.

Alte referate despre: ramas bun clase primare, compunere ramas bun clase primare, compunere cu titlul ramas bun clase primare

Popa Tanda

Fiind o nuvela, textul apartine genului epic, autorul exprimandu-si conceptiile si sentimentele in mod indirect, prin personajele care fac actiunea, iar modul principal de expunere este naratiunea, impletita cu dialogul, monologul interior si pasaje descriptive. De aceea, exista cele 3 elemente specifice epicului: naratorul, actiunea si personajele.

Naratorul este autorul care relateaza faptele la persoana a 3a, neintervenind in text, avand un ton neutru, obiectiv. In vorbele personajelor, se simte atitudinea ironica a scriitorului, conceptia sa despre lenesi fiind exprimata de personaj care s-o insuseste: "daca nu veniti voi la mine, ma duc eu la voi!"

Actiunea are un singur fir narativ, care este ideea morala ca prin munca si harnicie, oamenii scapa de saracie. Aceasta tema este redata prin doua tipuri de conflict, unul exterior intre preot si sateni, iar celalalt interior, din sufletul poetului chinuit de dorinta de-ai schimba pe oameni si nereusita incercarilor. ...

Alte referate despre: popa tanda rezumat, rezumat popa tanda, caracterizarea lui popa tanda

Popa Tanda - caracterizare

Nuvelele Popa Tanda a lui Ioan Slavici, cuprinse in volumul “Novele din popor”, in care abordeaza teme din lumea satului, ocupa un loc important in literatura romana. O asemenea naratiune ilustrand proverbul “omul sfinteste locul”, este “Popa Tanda”, in care este prezentat destinul unui preot care a reusit sa indrepte viata enoriaşilor sai, ridicand un sat din starea jalnica in care se afla, intr-un sat infloritor.

Alte referate despre: popa tanda momentele subiectului, popa tanda, caracterizare popa tanda
Referate afisate : 17
Medie note: 8.19 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles