Tarile romane intre diplomatie si conflict

Tarile romane intre diplomatie

Tarile romane intre diplomatie - Turcii otomani cuceriseră la începutul sec XIV teritorii din Europa precum: Grecia, Bulgaria, Serbia, şi doreau să ajungă până în Europa Centrală şi să ocupe Viena.

Tarile romane intre diplomatie - Ungaria şi Polonia, regate foarte puternice în Evul Mediu, vor lupta împotriva turcilor, dar vor avea şi propriile lor interese în S-E Europei. La iniţiativa lor şi a altor state creştine se vor organiza cruciade târzii împotriva turcilor. La aceste cruciade vor participa şi voievozi români.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 3084
Materia: Istorie

Istoria romanilor

Istoria romanilor - O populatie umana mai densa (Omul de Neanderthal), a trait aprox. 100.000 de ani in urma; dar, relativ stabila populatie, nu a fost descoperita decat incepand cu Neoliticul (cu 6000-5000 ani inainte de Hristos).

Alte referate despre: referate istorie, referat istorie, formarea constiintei istorice

Formarea principatului Transilvaniei

Dar asupra autenticitatii actului s-au ridicat indoieli.Pe cei trei parteneri ai uniunii ii gasim numindu-se pe sine natiuni in textul dietei din 1506, de la Sighisoara.Hotararile sunt luate aici de tres notiones, Nobiles videlicent , Siculi et Saxones.

Odata cu stabilirea principatului s-a stabilit definitiv si notiunea de trei natiuni, fie ca i se adauga sau nu si alte determinante, universitas, regnicolae sau altele.Cele trei natiuni sunt nobilii, secuii si sasii.

Stabilindu-se cele trei natiuni, ele isi delimiteaza treptat si teritorii proprii in cadrele tarii, isi impart tara in trei, natiunea nobilimii atribuindu-si Comitatele, secuii Pamantul sau Tara Secuilor (Terra Siculorum) sasii Pamantul Regesc (Fundus Regius).

Alte referate despre: formarea principatului transilvaniei, formarea principatului transilvania, formarea principatul transilvaniei

Istoria Romaniei

La un moment dat, populatia de pe teritoriul actualei Românii, a creat
o remarcabila cultura, a carei dovada se regaseste in policromia
ceramicii de Cucuteni (comparabile cu ceramica unor alte culturi
europene importante, la vremea aceea, din Bazinul Mediteranei de
Rasait si a Orientului Mijlociu), precum si cultura statuetelor
Hamangia (Gânditorul de la Hamangia este cunoscut astazi în intreaga
lume).

Alte referate despre: istorie, referate la istorie, romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Legaturile economice in Tarile Romanesti

Dezvoltarea ulterioarăa economiei de mărfuri îşi găseşte expresie în lărgirea comerţului, în apariţia unor negustori specialişti. Perioada istoricăcuprinsăîntre secolele XIV-XVI nu se prezintămeşteşugăreşti şi al comerţului pe teritoriul patriei noastre, în mod uniform. Agricultura, cuprinzând cultura cerealelor, viticultură, grădinărit, pomicultură, îmbinatăcu creşterea animalelor, constituie ocupaţia de bazăa locuitorilor din ţările
române , le asigurăconsumul şi materia primăşi le oferăînsemnate condiţii de produse de export.

Alte referate despre: legaturile economice a tarilor in regiunea pacific asiei de sud-est, relatiile economice in tarile romanesti, economia tarii romanesti

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Cand relatiile cu aceste tari aduceau la razboaie, Stefan a stiut sa utilizeze pe deplin metode specifice de lupta (pusteirea teritoriului in calea dusmanului, hartuirea in continuu pe masura inaintarii lui in interiorul tarii, folosirea cu iscusinta a avantajului reliefului etc.), care minimalizau superioritatea numerica a inamicului. Disproportia sau asimetria dintre fortele moldovene si dusmane nu numai ca nu asigura victoria invadatorilor, ci dimpotriva, darorita iscusintei domnitorului se termina aproape intotdeauna cu infrangerea lor.

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Tara Romaneasca

In 1821 a avut loc, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, o puternica miscare revolutionara cu caracter social si national. Desi infranta, ea a dus la inlaturarea regimului turco-fanariot. Intre 1828 si 1834 Tara Romaneasca a fost ocupata de armatele Rusiei tariste, care i-a impus un statut de conducere (Regulamentul organic).

Alte referate despre: unirea moldovei cu tara romaneasca, tara romaneasca, revolutia de la 1848 in tara romaneasca

Mari romani in afara tarii

Mari romani in afara tarii - Cuvântul diaspora este asociat cu grecii, evreii, italienii sau armenii răspândiţi pretutindeni în lume. Aceste naţiuni au creat, prin diaspora lor, adevărate noi curente culturale, noi aşezări, contribuind definitoriu la formarea unor noi naţiuni.Mari romani in afara tarii

Alte referate despre: romanii din afara tarii, romani din afara tarii, referat despre romanii din afara tarii

Revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca

Revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca - Ideile de propaşire naţionala şi de reforma sociala, generate de întreaga evoluţie a societaţii romaneşti şi care se manifestasera pîna acum atît în revoluţia înabuşita, din 1821, în acţiunea din 1840, cît şi în scris, şi-au aflat aplicarea politica prin revoluţia din 1848. Revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca

Alte referate despre: revolutia de la 1848 din tara romaneasca, revolutia de la 1848 in tara romaneasca si moldova, referat istorie-revolutia de la 1848 in tara romaneasca

Evolutia economica a tarilor dezvoltate

Evolutia economica a tarilor dezvoltate
In Japonia cresterea era sensibila si, cu toate ca era inferioara deceniilor anterioare, ea permitea o stabilizare a somajului la un nivel modest. In Europa cresterea economica era redusa. Sporirea anemica a investitiilor productive ridica probleme, productivitatea progresa cu un ritm mediu ridicat, iar rata somajului isi urma ascensiunea, pana la o stagnare relativa in 1987.
Dupa primul soc petrolier toate statele au adoptat politici interventioniste.

Alte referate despre: evolutia economica a tarilor dezvoltate, evolutia economica in tarile dezvoltate, evolutia economiei a tarilor dezvoltate

Dreptul la respect in propria tara

Regatului Unit,7 prin conturarea a trei notiuni:
– tratamentul inuman este acel tratament care provoaca în mod intentionat suferinte fizice sau psihice presupunând o intensitate deosebita si o apreciere concreta prin prisma rigurozitatii si a efectelor produse asupra victimei (Hotarârea Tyrer contra Regatului Unit din 25 aprilie 1978),

Alte referate despre: dreptul la respect in propria tara, respect in propria tara, dreptul la respectul propriei imagini

Alice in tara minunilor

Alice in tara minunilor sta pe banca impreuna cu sora ei. Vede un iepure cu ceas si il urmareste intr-o vizuina. Ajunge intr-o sala cu o masa pe care sa afla o cheita care deschide o usa spre o gradina superba, insa este prea mare pentru a intra.

Alte referate despre: alice in tara minunilor rezumat, alice in tara minunilor, alice in tara minunilor povestire

Un conflict posibil - valoarea de vechime si valoarea istorica a monumentului istoric

"Un conflict posibil - valoarea de vechime si valoarea istorica a monumentului istoric"
În continuare voi încerca să definesc conceptele de valoare de vechime
şi valoare istorică a unui monument, aşa cum apar ele la Alois Riegl.

Alte referate despre: valoare de piata si valoarea justa, valoarea de investitie si valoarea de utilizare, valoarea nutritiva alaptelui si valoarea energetica

Functia sondajelor de opinie intr o tara in tranzitie

Functia sondajelor de opinie intr o tara in tranzitie.Desigur aceasta trecere nu prea indelungata, se desfasoara pe fondul unei stari de criza in aproape toate domeniile. Acestea sunt probleme care nu se pot amana iar cunoasterea directa, descifrarea analitica si explicarea cauzala a mentalitatilor din vreme de criza pot fi de un real folos eforturilor nationale constient angajate pentru dezvoltarea unei economii moderne, care nu poate fi conceputa fara incetatenirea democratiei pluraliste si afirmarea functionala a statului de drept.

Alte referate despre: functia sondajelor de opinie, importanta sondajelor intr-o tara, ce rol au sondajele intr-o tara

Conflictul si Securitatea Umana

Termenul de ,, securitate “ dupa parea mea a fost dezvoltat tocmai de conflictele dintre oameni si va persista pana atunci cand oamenii isi vor schimba mentalitatea, ca aceste conflicte nu fac altceva dacat sa rupa legatura dintre oameni.Securitatea va reprezenta intotdeauna un concept in curs de dezvoltare si tehnologizare de catre om in general pentru binele si propriul sau interes.

Fiecare dintre noi este adesea in situatia in care altii cauta sa
ne convinga sa acceptam sa adoptam opiniile lor, atitudini diferite de ei fata de anumite lucruri sau fapte. Daca sti ca nu poti sa te tii de promisiunea pe care o faci atunci este mai bine sa nu promiti nimic. De la inceput nu de putine ori ceea ce ii determine pe ceilalti sa se convinga de adevarul opiniilor lor, este interesul lor de a ne influenta comportamentul in anumite feluri pe care le doresc ei. Desiguri multe din atitudinile si indemanarile celorlalti fata de noi sunt bine intentionate dar destul de multe altele ...

Alte referate despre: conflictul si securitatea umana, securitatea umana, securitate umana

Particularitatile situatiei copiilor institutionalizati din diferite tari

Particularitatile situatiei copiilor institutionalizati din diferite tari
Nici într-un domeniu ruperea dintre progresul economic şi nivelul sărac de trai nu se evidenţiază atât de clar, ca în creşterea copiilor instituţionalizaţi.
Particularitatile situatiei copiilor institutionalizati din diferite tari

Alte referate despre: particularitatile situatiei copiilor institutionalizati, situatia copiilor institutionalizati, particularitati ale copiilor institutionalizati

Problematica conflictului in familie,in psihologia contemporana

Însă în acelaşi timp o cantitate mare de oameni participă la conflict şi neîntrerupt le dau naştere; dar lucrul cel mai interesant nu e nici asta. Într-un mod paradoxal fiecare participant la conflict, fiecare parte, fiecare din noi găseşte o argumentare îndoit pozitivă a participării în conflict, urmăreşte cele mai nobile scopuri – dorinţa binelui, apărarea concepţiilor, lupta pentru idealul luminos, apărarea principiilor sacre, a valorilor, prietenilor şi altele. O parte considerabilă a conflictelor, dacă nu majoritatea absolută este condiţionată nu de intenţii răutăcioase conştiente, dar de dorinţa sinceră a binelui.

Alte referate despre: problematica conflictului in familie in psihologia contemporana, www referate ro problematica conflictului in familie, problematica psihologiei contemporane
Referate afisate : 17
Medie note: 8.35 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles