Teoria generala a obligatiilor

Drept civil. Teoria generala a obligatiilor.

Drept civil. Teoria generala a obligatiilor.
În aceste condiţii, sarcina definirii obligaţiei civile a revenit doctrinei.
Astfel au fost formulate mai multe definiţii:
„ Obligaţia este o legătură juridică între două sau mai multe persoane, în virtutea căreia, o parte, numită debitor, se obligă faţă de alta, numită creditor, la executarea unei prestaţiuni pozitive sau negative, adică la un fapt sau la o abstenţiune.”

„ Obligaţia este raportul juridic în temeiul căreia o persoană este ţinută să dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea unei alte persoane.” „Raportul juridic de obligaţie poate fi definit ca acel raport în baza căruia o persoană, numită creditor, poate pretinde altei persoane, numită debitor, efectuarea unei anumite prestaţiuni.”
„Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană, numită creditor, are dreptul de a pretinde de la altă persoană, numită debitor, o anumită prestaţiune, pe care ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 223kb
Downloads: 15
Materia: Drept

Drept civil partea generala

În această mare diviziune a dreptului obiectiv, dreptul civil face parte din marea ramură a dreptului privat.
1. Ca ramură a dreptului obiectiv, dreptul civil cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează, pe de o parte, acele raporturi juridice patrimoniale în care părţile apar ca subiecţi egali (nesubordonaţi unul altuia), iar pe de altă parte, acele raporturi personale (nepatrimoniale) în care se manifestă, fie individualitatea persoanei ca subiect de drept, fie condiţia juridică a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile .

Alte referate despre: drept civil partea generala, drept civil parte generala, dreptul civil partea generala

Dreptul civil

Încetarea capacităţii de folosinţă:
1.pentru persoana fizică: - la moartea ei;
- la declararea judecătorească a morţii.
2.pentru persoana juridică în cazul dizolvării.
Dizolvarea poate avea loc:
•prin voinţa persoanelor care au constituit-o;
•de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată;
- în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;
- în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.În cazul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.

Alte referate despre: drept civil, dreptul civil, izvoarele dreptului civil

Legea civila ca izvor de drept

O a doua etapa cuprinde îndeplinirea unor forme posterioare adaptarii si anume semnarea actului legislativ de catre presedintia celor doua camere, respectiv al Senatului si al Adunarii Deputatilor promulgarea legii de catre Presedintele Republicii si publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, partea a - I-a.

Alte referate despre: legea civila ca izvor al dreptului civil, legea civila ca izvor de drept, legea penala principalul izvor al dreptului penal

Persoana fizica - Drept civil

Prof univ. dr. Iosif R Urs
Prof univ . dr .Smaranda Angheni

Alte referate despre: persoana fizica drept civil, persoana juridica drept civil, persoana fizica -drept civil

Drept civil - prescriptia extinctiva

Capacitatea de folosinta cuprinde in continut 2 laturi:
- activa de a avea drepturi subiective
- pasiva de a avea obligatii

Ingradiri ale capacitatii de folosinta :
- cu caracter de protectie al persoanei (incapacitati speciale de a incheia acte juridice) cum ar fi :
- incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune prin testament in folosul tutorelui sau .
- incapacitatea medicilor si farmacistilor de a primi donatii
- incap sotilor de a vinde unul altuia
- incap tutorelui si a rudelor de a incheia axte juridice cu minorul aflat sub tutela sanctiunea aplicabila in aceste cazuri este nulitatea absoluta sau relativa
- ingradiri cu caracter de sanctiune ori cu caracter de masura de siguranta :
- internare medicala
- interzicerea de a ocupa o anumita functie …
- interzicerea de a se afla in anumite localitati
- confiscarea speciala
Conform codului penal pedepsele sunt : principale ; complimentare ; accesorii. Capacitatea de folosinta ...

Alte referate despre: drept civil prescriptia extinctiva, drept civil prescriptie extinctiva, drept civil - prescriptia extinctiva

Obligatii-schite

2.O alta diviziune :
-obligatii pozitive-cele de a da si cele de a face
–obligatii negative-cele de a nu face
3.A treia clasificare :
-obligatii de rezultat sau determinate
-obligatii de mijloace ori de prudenta si diligenta

Alte referate despre: teoria generala a obligatiilor schita, schita, momente si schite

Teoria generala a dreptului

Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Normele se aplica in principiu in cazuri nelimitate. Se aplica de fiecare data cand apare ipoteza ei iar cand conditiile nu se ivesc, nu se aplica. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.

Alte referate despre: teoria generala a dreptului, referat teoria generala a dreptului, teoria generala a dreptului anul 1

Teoriile deviantei - Teorii sociologice in domeniul deviantei

1. Paradigma functionalistă
Reprezentanţii de seamă ai acestei paradigme au fost: Talcott Parsons, Robert Merton si Albert Cohen. Aceştia au elaborat o interpretare de tip holistic care caută sursele devianţei la nivelul structurilor sociale deficitare. Consideră ca unitate fundamentală de analiză a sociologului nu individul, ci societatea.

Alte referate despre: teorii sociologice in domeniul deviantei si delincventei, teoria deviantei referat sociologie, teorii de orientare sociologica

Teoria si metodologia curriculum-ului

Relevanţa contribuţiei lui John Dewey din perspectiva curriculum-ului constă în:
- curriculum-ul este perceput ca o realitate amplă, dinamică, retroactivă şi proactivă
- curriculum-ul reprezintă un proces interactiv între educator şi educabili
- prefigurează o apropiere între educabil (copil) şi educaţie (curriculum).

Alte referate despre: teoria si metodologia curriculum-ului, teoria si metodologia curriculum-ului descentralizat, teoria si metodologia curriculum-ului g

Aplicatiile teoriei alegerii consumatorului

De ce a reacţionat astfel consumatorul? Deoarece aici cartofii sunt un bun puternic inferior. Când preţul cartofilor a crescut, consumatorul a devenit mai sărac decât înainte. Efectul de venit îl determină pe consumator să consume mai puţină carne şi mai mulţi cartofi. În acelaşi timp, cartofii devenind relativ mai scumpi decât carnea, efectul de substituţie îl împinge pe consumator să cumpere mai multă carne şi mai puţin cartofi. Dar, în acest caz, efectul de venit ar depăşi efectul de substituţie, şi în final, consumatorul cumpără mai puţină carne şi mai mulţi cartofi, în pofida creşterii preţului cartofilor.

Alte referate despre: aplicatiile teoriei alegerii consumatorului, teoria alegerii consumatorului individual, teoria alegerii consumatorului

Dalton si teoria atomica

Enunturile principale ale teoriei atomice a lui Dalton au fost, in primul rand, ca materia consta din atomi indivizibili; in al doilea rand ca toti atomi unui element dat sunt identici ca greutate si in toate celelalte proprietati; in al treilea rand, ca diferitele elemente au diferite tipuri de atomi, toate avand greutati diferite; in al patrulea rand, ca atomi sunt indestructibili, reactiile chimice fiind doar o rearanjari a atomilor ; si in ultimul rand, ca un compus cotine un numar definit – mic – de atomi din fiecare element constituent.
Desi teoria mai moderna recunoaste ca atomi nu sunt indestructibili si ca sunt formati din particule ‘‘subatomice’’, teoria lui Dalton ramane baza noastra de intelegere a reactiilor chimice.

Alte referate despre: dalton si teoria atomica, teoria atomica dalton, teoria atomica a lui j dalton

Teorii motivationale

Pentru intelegerea motivatiei sunt diferite abordari pentru ca multi teoreticieni au dezvoltat propriile opinii si teorii cu privire la motivatii. Ei au abordat motivatia pornind de la diferite puncte de vedere, de la idei determinate de conditiile sociale si politice existente la acea vreme.Desi problematica motivatiei a constituit un numitor comun pentru teorii foarte diferite, se observa o ruptura intre nivelul macrosocial al analizei si nivelul microsocial al acesteia. Pe de o parte se remarca existenta unor teorii orientate spre explicarea unor fenomene macrosociale, ele utilizand unele "mecanisme motivationale" fara a se sprijini insa pe o teorie explicita a motivatiei.

Alte referate despre: teorii motivationale, teoriile motivationale, teoria motivationala

Teoria educatiei fizice si a sportului

Teoria educatiei fizice si a sportului - Istorice formarii EFS. Etapa prestiintificaca (primul deceniu al sec. XX) se caracterizeaza prin faptul caspecialisti din alte domenii (medici, pedagogi, psihologi) efectuau studiile despre aceasta siinta; studiul nu tinea seama de unitatea sistematica a acestei activitati. Teoria educatiei fizice si a sportului

Alte referate despre: teoria educatiei fizice si a sportului, teoria educatiei fizice si a sportului referate, referate teoria educatiei fizice si a sportului

Teoria controlului administratiei publice - Controale administrative si politice

Art. 109 are o semnificaţie specială în ceea ce priveşte controlul parlamentar al Guvernului, deoarece el instituie principiul răspunderii politice a Guvernului numai în faţa Parlamentului.

Alte referate despre: managementul administratiei publice clusterizarea administratiilor, activitatea administratiei publice actul administrativ, controlul politic al administratiei publice

Geneza Mioritei - ipoteze, teorii, interpretari

Referindu-se la întregul fond al baladei, concluzionează: „… Iată în¬trea¬ga natură prefăcută în «biserică»”. L. Blaga este convins că toate aceste elemente sunt ingre¬di¬en¬tele definitorii ale genezei mioritice, iar fondul eminamente creştin nu poate fi contestat.
 Hristos şi sufletul omenesc / D. Stăniloae (1993). „Mioriţa este Hristos şi sufletul omenesc. Cei trei ciobani – cel care are oi mai multe cred că este Hristos, iar ceilalţi doi: Pilat şi evreii.

Alte referate despre: geneza mioritei ipoteze teoria interpretari, geneza mioritei, ipotezele teoriei celulare

Teoria plusvalorii si a capitalului

Teoria plusvalorii si a capitalului
Karl Marx s-a născut la 5 mai 1818 în oraşul Trier din Germania. A studiat dreptul la Universitatea din Bonn şi apoi istoria şi filozofia la Universitatea din Berlin. În 1841 Marx şi-a sustinut teza de doctorat intitulata „Deosebirea dintre filozofia naturii la Democrit şi filozofia naturii la Epicur”.

Alte referate despre: teoria plusvalorii, teoria plusvalorii si expluatoarea in opera lui karl marx, teoria plusvalori
Referate afisate : 17
Medie note: 7.84 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles