Titu maiorescu studiu critic

Titu Maiorescu

Solida şi vasta cultură a lui Maiorescu s-a reflectat în numeroasele studii şi lucrări politice, filozofice, critice, lingvistice şi estetice, în activitatea permanentă pe care a desfăşurat-o pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române.

Titu Maiorescu – idei filozofice preluate şi exprimate în operele sale:
principiul purificării prin artă este preluat de la Aristotel;
misiunea artei este aceea de a exprima frumosul – idee preluată de la Hegel;
arta este o finalitate fără scop – concepţie ce aprţine lui Kant;
menirea artei este aceea de a moraliza – principiu împrumutat de la Schopenhauer.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 12kb
Downloads: 15
Materia: Romana

Titu Maiorescu- Critic Literar

În toată activitatea sa, extinsă sau redusă, semnificativă în ansamblu sau nu, Maiorescu s-a manifestat ca estetician, promovând principii estetice ferme pentru dezvoltarea literaturii în context cultural. Acelaşi Eugen Lovinescu opera chiar o reducţie în acest sens, văzând în el mai mult un îndrumător cultural decât un critic propriu-zis, ştiut fiind că nu s-a preocupat de analiza textuală, la obiect.

Alte referate despre: titu maiorescu critic literar, titu maiorescu-critic literar, titu maiorescu critica literara

Eminescu si Maiorescu

„A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă”, „formele perfecte” de care este obsedat poetul, constituie şansa atingerii adevărului. Modernitatea pentru el consta de fapt într-o permanentă „reîmprospătare” a formelor cu „spiritul modern”.

Alte referate despre: eminescu si maiorescu, poeziile lui eminescu titu maiorescu, eminescu titu maiorescu

Criticismul junimist

• 1863-1874 - activitatea s-a desfăşurat la Iaşi şi a fost importantă mai ales prin caracterul ei polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Se promovează în această perioadă principii estetice şi sociale.

Alte referate despre: criticismul junimist, criticismul junimist studiu de caz, studiu de caz criticismul junimist

Titu Maiorescu si Eminescu

Eminescu a cunoscut consacrarea critică dincoace de munţi odată cu recunoaşterea „noii direcţii”. Nu e vorba numai de o receptare concomitentă, ci şi de impunerea, la început, a imaginii poetului în contururile fixate de Titu Maiorescu. În „Direcţia Nouă în Poezia şi Proza Română” afirmă: „cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum aşa de puţin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihai Eminescu”.

Alte referate despre: titu maiorescu despre eminescu, titu maiorescu critice eminescu si poeziile lui, titu maiorescu mihai eminescu

Titu Maiorescu - Eminescu si poeziile sale

Cu o asa natura, Eminescu gasea un element firesc pentru activitatea lui în toate situatiile, în care a fost pus. La biblioteca, pentru a-si spori comoara deja imensa a memoriei sale; ca revizor scolar, pentru a starui cu limpezimea spiritului sau asupra nouelor metode de învatamânt; în cercul de amici literari, pentru a se bucura fara invidie sau a râde fara rautate de scrierile cetite; la redactia timpuluit, pentru a biciui frazeologia neadevarata si a formula sinteza unei directii istorice nationale: în toate aceste ocupari si sfere Eminescu se afla fara sila în elementul sau.

Alte referate despre: titu maiorescu eminescu si poeziile sale, titu maiorescu - eminescu si poeziile sale, referate titu maiorescu eminescu si poeziile sale

Junimea - Titu Maiorescu

Inainte de Maiorescu nu se poate vorbi despre principii estetice organizate intr-o forma sistematica, conducatorul Junimii realizand critica de indrumare a literaturii si culturii in asnsamblul lor.

Alte referate despre: junimea titu maiorescu, junimea titu maiorescu referat, junimea-titu maiorescu

Titu Maiorescu - Cenaclul Junimea

b) Se demonstreaza necesitatea luptei pentru unificarea limii literare. In 1860 se impune folosirea alfabetului latin.

Alte referate despre: titu maiorescu cenaclul junimea, titu maiorescu si junimea, titu maiorescu mentorul junimii

Titu Maiorescu Bacalaureat

În anul 1864, cinci tineri veniţi de la studii din străinătate pun problema ridicării nivelului cultural românesc la standarde europene: Titu Maiorescu, va fi îndrumătorul literar al „Junimii”, Petre Carp ideologul politic, sprijinit de Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Theodor Rosetti.

Alte referate despre: titu maiorescu bacalaureat, titu maiorescu bacalaureat 2009, junimea titu maiorescu bacalaureat

Titu Maiorescu - indrumator al culturii

Teoria formelor fara fond: În aparenta… avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatori, avem teatru, avem chiar o constitutie. Dar în realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar.
Aceasta teorie cuprinde multe exagerari, dar prezinta si un aspect pozitiv în sensul ca respinge împrumuturile exagerate, neselective si imitatiile fara valoare. În realitate Titu Maiorescu si junimistii pledau pentru ridicarea fondului autohton la înaltimea formelor împrumutate.

Alte referate despre: titu maiorescu indrumator al culturii si literaturii romane, titu maiorescu indrumator al culturii, titu maiorescu indrumator al culturii romane

Titu Maiorescu

"Junimea" si "Convorbiri literare" au avul un rol decisiv in cultura literara romana, iar spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform careia in evaluarea operei de arta este imperios necesar sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

Alte referate despre: titu maiorescu, titu maiorescu eminescu si poeziile lui, eminescu si poeziile lui de titu maiorescu

Titu Maiorescu

Prin amploarea, ca si prin specificitatea obiectivelor sale, programul criticismului maiorescian ocupa o pozitie cu totul aparte, in cadrul acestei traditii. Criticismul „Junimii" trebuie privit, in primul rand, ca o reactie la proportiile cu adevarat alarmante pe care le dobandise, in epoca, fenomenul - ca sa-1 numim astfel - al unei extreme „euforii" culturale. Scriitorii momentului - considera MAIORESCU aratau o pagubitoare inclinatie de a cadea intr-o mare si vibranta incantare fata de productiunile geniului national. In literatura romana, s-ar parea, astfel, ca „nu se afla decat poeti si prozaisti admirabili, in genere capete de geniu" (Observari polemice).

Alte referate despre: eminescu si poeziile lui de titu maiorescu rezumat, criticismul junimist titu maiorescu, titu maiorescu jurnal rezumat

Critica generala

Criticii, sunt si scriitori. Dialogul este permanent. Exista critici care au scris opere literare. Aceasta comunicare este profitabila,insa nu obligatorie.

Alte referate despre: aprecieri critice ion creanga, critica literara, tudor arghezi aprecieri critice

Critica - un gen literar

Critica,la fel ca si literatura, isi are obiectul si metodele ei specifice : descoperirea aspectului original al unei opere concrete precum si judecata de valoare prin comparatie cu alte opere.Critica

Alte referate despre: titu maiorescu critica viziunea geniului in proza literara, critica literara gen literar, poemul infinit de mona valceanu genul literar

Titu Maiorescu si Junimea. O cercetare asupra poeziei de la 1867

Ea a plecat de la constatarea unei realităţi." Tudor Vianu atrage atenţia asupra justeţii judecăţilor lui Maiorescu şi asupra nuanţelor pe care criticul ştia să le pună în caracterizarea unor autori atât de diferiţi ca valuare. Cât despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867" :"Poezia,ca toate artele este chemată să exprime frumosul spre deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr." Ideea:deosebirea între artă şi ştiinţă,rolul poeziei şi al ştiinţei.

În concepţia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un simţământ sau o pasiune şi niciodată o cugetare exclusiv intelectuală". Ideea:ideea din poezie este reprezentată de sentimente. "Limba este materia primă a literaturii,aşa cum piatra sau bronzul pentru sculptură,
culorile pentru pictură,sunetele pentru muzică".

Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu există cuvinte poetice şi nepoetice.Unele trezesc imagini sensibile,altele nu. ...

Alte referate despre: titu maiorescu si junimea o cercetare asupra poeziei de la 1867, titu maiorescu-o cercetare asupra poeziei romane la 1867, titu maiorescu si junimea o cercetare critica

Contradictia lui Titu Maiorescu

In “Conditiunea materiala a poeziei” analizeaza conceptul de “forma” in arta. In poezie este necesar ca obiectul acesteia, cuvintele, sa fie concrete. Este recomandata folosirea limbajului cat mai putin abstract. De aceea, figurile de stil, “tropul in genere”, sunt foarte importante in realizarea limbajului poetic.

Alte referate despre: contradictia lui titu maiorescu, titu maiorescu -in contradictiei de astazi in cultura romana, in contradictie titu maiorescu
Referate afisate : 17
Medie note: 8.01 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles