Tokio orasul piramida

Orasul Piramida

Aceasta piramida va avea o structrura tridimensionala ,similara
piramidei de la Giza,din Egypt,numai ca de 55 de ori mai mare.

Piramida va adaposti gigantici zgarie-nori,construiti in interiorul
unor piramide mai mici ce alcatuiesc principala constructie.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 19
Materia: Geografie

Egipt

Egipt.Valea şi Delta Nilului au favorizat dezvoltarea civilizaţiei egiptene, de aceea marele Herodot a numit Egiptul, pe bună dreptate, un „dar al Nilului”.

În Egipt a luat naştere a doua mare cultură a istoriei, apărând cu câteva secole după ce s-a constituit civilizaţia sumeriană în Mesopotamia, acesta având o influenţă foarte mare asupra dezvoltării civilizaţiei egiptene la începuturile ei. Deşi Mesopotamia era deschisă oamenilor şi ideilor noi, Egiptul era caracterizat de o anumită izolare.

Alte referate despre: egiptul antic, egiptul antic referat, arta egiptului antic

Orasul Tulcea

Sunt considerate monumente ale naturii urmatoarele specii de pasari : pelicanii comun si cret, lopatarul, egreta mare sau starcul alb, egreta mica, lebada muta, lebada cantatoare, piciorongul, ciocintorul, califarul rosu, vulturul codalb.

Alte referate despre: orasul tulcea, despre orasul tulcea, oras tulcea

Planul Orasului Deva

Într-o continuă dezvoltare se află sectoare ce sunt reprezentate de firme private , cum ar fi prelucrarea lemnului , materiale de construcţii , industria alimentară ( panificaţie şi prelucrarea cărnii ), servicii de transport marfă si călătorii .

Alte referate despre: planul orasului deva, deva planul orasului, planul orasului

Orasul Calan

In anul 1868, a fost angajat ing.Otto Gmelin , din Germania , pentru proiectarea uzinei.La 25 mai 1869, se incepe executarea fundatiei primului furnal. In anul 1870 anul inceperi activitatii industriale la Calan,colonia muncitoreasca era formata doar din 10 case,ajungind in anul 1918 la un numar de 78 de case.

Alte referate despre: orasul calan, oras calan, despre orasul calan

Cele trei mari piramide de la Gizeh

De ce s-ar fi multumit el oare cu un pitic pe langa acesti uriasi? Un lucru este sigur:Menkaura stia ca piramida lui avea sa fie cu mult mai mica decat celelante.Constructia unor asemenea monumente se proiecteaza cu mult timp inainte,iar el trebuia sa fi aprobat planurile.

Alte referate despre: piramidele de la gizeh, marea piramida de la gizeh, piramida de la gizeh

Cele sapte minuni ale lumii

Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp. Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi. Nu lipsesc descrierile acestor gradini suspendate. Se povesteste ca monarhul oferise aceste prime gradini botanice sotiei sale, o printesa persana, pentru ca, in mediul monoton al Mesopotamiei, sa se poata distra in timpul indelungatelor absente ale sotului sau. Numele reginei este necunoscut. Nu vom sti probabil niciodata de ce li s-a dat numele de “gradinile suspendate ale Semiramidei”. Semiramida, regina Asiriei, este bine cunoscuta de catre istorici, insa ea a trait cu mult timp inainte si ar putea mai degraba sa fi avut ideea realizarii unei astfel de gradini. Localizarea exacta a acestor gradini este si ea invaluita in mister.

Alte referate despre: cele sapte minuni ale lumii, cele sapte minuni ale lumii antice, cele sapte minuni ale lumi

Piramidele si Templele In Egiptul Antic

Gigantica operă de construcţie a Marei Piramide a lui Kheops a durat 30 de ani, timp în care “au muncit cu neîntrerupere 100.000 de sclavi”. Blocurile de piatră, unele de 20 de tone au fost aduse de la mari distanţe pe tăvălugi, sănii trase pe nisip sau între 2 bărci şi ridicate cu ajutorul pârghiilor şi a unor puiternice balansoare de lemn, pe rampe şi planuri înclinate, înălţate pe terase succesive de cărămidă.

Alte referate despre: piramidele si templele in egiptul antic, referat piramidele si templele in egiptul antic, temple din egiptul antic

Piramidele

In Egipt exista aproximativ 70 piramide, de forme si dimensiuni
diferite, si se descopera mereu asemenea monumente, ingropate, in
nisip. Piramidele egiptene sunt amplasate pe malul stang al Nilului,
pe marginea de rasarit a platoului Libiei, care se intinde intre
campia roditoare a fluviului si desert. Pe o lungime de aproape 30Km,
de la nord spre sud, ele se gasesc stranse in sase grupe: Abu Roach,
Gizeh, Zaniet-el-Arian, Abusir, Sakkarah (piramida in trepte) si
Duhsur (piramida cu muchiile frante). Apropierea de Nil a inlesnit
mult, cum vom vedea, constructia piramidelor.

Alte referate despre: piramida lui maslow, piramide, piramidele

Orasul Viena

Arhitectura modernã se completeazã în mod plãcut cu arhitectura medievalã, dând orasului o ambiantã plãcutã, unde vienezii duc o viatã lipsitã de griji.

Alte referate despre: orasul viena, orasul viena referat, referat orasul viena

Piramida lui Maslow

Scor: Fiecare din cele patru coloane are un minim de 5 si maxim de 25 de puncte. Scorurile de 20 sau mai mari pe orice scala sunt mari si sugereaza ca motivele masurate pe acea scala sunt foarte importante pentru tine.

Alte referate despre: piramida lui maslow referat, piramida lui maslow desen, referat piramida lui maslow

Istoria orasului Galati

Datorita puternicei industrii siderurgice si navale, judetul si orasul Galati dau largi perspective de dezvoltare turismului de afaceri ,Zona libera, aflata in organizare, oferind un plus de interes in sfera acestui tip de turism .

Alte referate despre: istoria orasului galati, istoricul orasului galati, istoric oras galati

Misterele piramidelor

Misterele piramidelor
Cavoul contine un sarcofag de piatra precum si obiectele ce-l insotesc ritual pe decedat . Dupa inmormantare ,intrarea cavoului se zideste ,iar pututl de acces pana la el se umple cu piatra ,pamant si nisip . Cavoul este sadit in fundul unui put vertical,cavoul fiind orizontal ,iesind din acest put.

Astfel mormantul este ferit de jefuitori .In afara mastabelor se ridica o capela mica .Mai tarziu aceasta capela a fost integrata in mastaba care este acum strabatuta de incaperi si sali .Aceasta capela spre deosebire de cavou poate fi vizitata de cei vii ,rude ale defunctului .Ea era in contact spiritual cu falsa poarta zidita intr-un culoar fara iesire in care se aseaza si statuile menite sa primeasca sufletul Ra al defunctului.

Tot acolo se pictau scene din viata lui de familie sau in care el aparea vesel,tanar si linistit ,multumit . A doua etapa in arhitectura ...

Alte referate despre: misterele piramidelor, misterele piramidelor referat, referat misterele piramidelor

Orasul nu doarme - sociologie

Orasul se dezvolta pe baza planificarii urbane si a economiei care prin existenta lor trebuiau sa satisfaca latura sociala. Cele doua modele au adus acea “ordine” necesara in urma erei industriale dar au adus si multiple probleme noi pe care noi le-am mostenit si trebuie sa le rezolvam sau amelioram.

Momentan o mare parte a oraselor din Romania o reprezinta cartierele functionaliste in care se strange populatia cu un nivel de trai mai scazut.Din fericire situata in Romania inca nu este asa grava precum in occident unde aceste cartiere sunt partial parasite gazduind doar populatie din clasa saraca.

Alte referate despre: orasul ud doarme in umezeala sa, referate sociologie- orasul bucuresti, orasul si postmodernismul politic sociologie

Piramida si conul - probleme si rezolvari

Din definiţie rezultă:
- Înălţimea celor două corpuri sînt egale ;
- Muchiile laterale ale piramidei sunt generatoare pentru con ;
- Poligonul de bază al piramidei este înscris în cercul de bază al conului ; În aceste condiţii putem afirma că o piramidă se poate înscrie într-un con dacă poligonul de bază este inscriptibil .

Piramida circumscrisă conului
Definiţie: Fiind dat un con circular , se numeşte piramidă circumscrisă
acestui con piramida care are ca bază un poligon circumscris cercului de bază al conului şi al cărui vîrf coincide cu vîrful conului . (fig.2)

Din definiţie rezultă:
- Înălţimea celor două corpuri sunt egale ;
- Planele ce conţin feţele laterale ale piramidei sunt tangente la suprafaţa (pînză) conică , intersecţiile planelor cu conul sunt generatoare ale conului ;
- Poligonul de bază al piramidei este circumscris cercului de bază al conului ;
- Piramida şi conul au acelaşi vîrf ...

Alte referate despre: piramida-probleme si rezolvari, piramida probleme si rezolvari, reflexia totala probleme si rezolvari
Referate afisate : 15
Medie note: 8.03 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles