Transportul animalelor

Transport animalelor pe mare

"Transport animalelor pe mare"Desi a pierdut din importanta avuta initial, totusi se poate afirma ca transportul pe mare al animalelor vii – cu nave special amenajate – a contribuit la dezvoltarea continua a schimburilor comerciale. Pentru a satisface cerintele consumatorilor din tara respectiva, numerosi importatori cumpara si transporta pe mare animale vii, destinate sacrificarii immediate dupa debarcare sau le mentin la ingrasat o perioada de timp inaintea sacrificarii.

Tarile cu mare volum de export de animale vii sunt Australia, Argentina, Noua Zeelanda, Uruguai care dispun de mari suprafete de pasunat, iar in Europa sunt Olanda si Danemarca. Tarile cu import masiv sunt sunt indeosebi tarile arabe din Golful Persic si din nordul Africii.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 29kb
Downloads: 980
Materia: Diverse

Transportul petrolului prin conductele trans-balcanice

Rutele conductelor de pentrol au fost stabilite corespunzãtor intereselor viitorilor lor utilizatori. Traseul lor din portul bulgãresc Burgas până la portul grecesc Alexandropoulis de pe coasta Mediteranei – o variantã - şi până la portul albanez Valona, la Marea Adriaticã – a doua variantã -, sunt avantajoase pentru SUA, în vreme ce Europa susţine ruta Nord Balcanicã, din portul românesc Constanţa de la Marea Neagrã, traversând România şi Serbia până la portul croat Omisali de pe insula Krk şi de aici mai departe până la Trieste în Italia, unde aceasta conductã s-ar uni cu conducta petrolierã alpinã (TAL).

Alte referate despre: istoria transportului petrolului prin conducte, transportul petrolului, transport petrol

Cresterea bovinelor

Inaltimea adapostului poate fi intre 2,40 - 2,80 m. Latimea usilor este, in general, intre 2,00 - 2,30 m, cu deschidere in afara. Ieslea pentru furajare se face din caramida sau lemn: aceasta trebuie sa fie neteda, bine etanseizata, rezistenta si usor de curatat. Pentru exploatatii zootehnice mai mari, cu un numar de 12 pana la 200 de capete, toate lucrarile din adaposturi se fac prin sisteme menanizate.

Alte referate despre: cresterea bovinelor, cresterea bovinelor de carne, cresterea bovinelor in romania

Importanta cresterii animalelor

VACI IMPORTANŢĂ
• Creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a ţării;
• Diversitatea producţiilor pe care le realizează, consumul redus de energie şi natura furajelor pe care le consumă, conferă creşterii şi exploatării bovinelor caracterul unei activităţi durabile şi de perspectivă;
• Există posibilitatea realizării de export de carne de bovine care să aducă venituri mari producătorilor.
• Sursă pentru schimburile comerciale.
• Asigură stabilitatea forţei de muncă în zona rurală şi montană.

Alte referate despre: importanta cresterii animalelor, importanta cresterii animalelor domestice, importanta cresterii animalelor in economia mondiala

Servicii transport aerian

desfasoarapeanumiteitinerarii (linii) dupa un program prestabilit, pe o perioada de timpdelimitata. Calatoria se efectueazapebaza de bilet, al caruitarifestestabilit in functie de distanta, perioada, categorie de calatori.Asociatia de Transport Aerian International a fixatdouaperioadede timppentrustabilireaorarelor;

Alte referate despre: numarul de angajati in serviciul transportului aerian, servicii transport aerian marfuri, serviciile de transport aerian in romania

Geografia transporturilor

In prima jumatate a secolului al XX-lea geografia transporturilor cunoaste o dezvoltare ampla in Franta, insa geografii francezi in studiile lor acordau atentie indeosebi descrierii detaliate a magistralelor de cale ferata cu sectoare minunate de peisaje naturale si antropice, precum si descrierii minutioase a dispozitivelor de semnalizare si de incalzire a drumurilor.

Alte referate despre: transporturile, transporturi, dreptul transporturilor

Planul general al contabilitatii institutiilor publice

Imprumuturi interne si externe garantate de autoritatile administratiei publice locale cu termen de rambursare in exercitiul curent Imprumuturi interne si externe garantate de autoritatile administratiei publice locale cu termen de rambursare in exercitiile viitoare
164 Imprumuturi interne si externe contractate de stat Imprumuturi interne si externe contractate de stat cu termen de rambursare in exercitiul curent.

Alte referate despre: plan de conturi contabilitatea institutiilor publice, contabilitatea institutiilor publice, monografie contabila institutii publice

Riscuri de transport - Studiul activitatii unei companiei miniere

Deseuri de mercur metalic
Mercurul elementar este un subprodus al procesarii minereurilor. Mercurul va fi
recuperat in fazele de recuperare a aurului si pe circuitul de reactivare a carbonului prin distilare urmata de condensare in retorta. Mercurul obtinut va fi stocat temporar in containere sigilate amplasate in Depozitul Temporar de Deseuri Periculoase.

Alte referate despre: obiective de activitate ale companiei danone, riscurile in transportul rutier, transportul ca activitate logistica

Utilaje pentru transportul materialelor solide

Transportorul cu raclete (fig.2) este format dintr-un jgheab dreptunghiular fix 1 prin care se deplaseaza racletele 2, fixate din loc in loc pe un cablu sau lant 3.

Alte referate despre: utilaje pentru transportul materialelor solide, proiect utilaje pentru transportul materialelor solide, politehnica proiect utilaje pentru transportul materialelor solide

Animale domestice - cultura melcilor

Genetica animalelor:
De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei.

Alte referate despre: animale domestice cultura prepelitelor, animale domestice, curiozitati despre animale domestice

Moyens de transport

Moyens de transport signifie que mon prefere transport favori est transport aerien.J'aime la facon que vous pouvez joindre le transport car de nombreuses destinations tout-en-peu de temps, je me refere ici au depart d'un pays quelque part sans trop de controles, problemes de visa.

Alte referate despre: les moyens de transport, moyens de transport, les moyens de transport en france

Relatiile contractuale in procesul de transport

j. Raspunderile si penalitatile reciproce pentru neexecutarea obligatiilor:
-la expeditor, pentru nesolicitarea mijloacelor de transport;
-la operatorul de transport, pentru nerealizarea transporturilor care fac obiectul contractului;

Alte referate despre: relatiile contractuale in procesul de transport, cuprins relatii contractuale in procesul de transport, relatii contractuale in procesul de transport

Animalul meu preferat

Animalul meu preferat este cainele. Pot sa spun ca iubesc toti catelusii dar cel mai mult il iubesc pe Nero, catelul meu. El are 2 ani, iar parintii mei mi l-au facut cadou de ziua mea.

Alte referate despre: animalul meu preferat compunere, compunere animalul meu preferat, compunere despre animalul meu preferat

Ameliorarea animalelor si progresul genetic

Factorii ameliorarii
Factorii care modifica frecventa genelor si a genotipurilor dintr-o populatie sunt:
- mutatia (sursa primara de variatie genetica);
- migratia;
- selectia (procesul de discriminare reproductiva);
- deriva genetica (modificare într-o directie neprevazuta, dar cantitativ cunoscuta);
- consangvinizarea (împerecherea indivizilor mai apropiat înruditi).

Alte referate despre: ameliorarea animalelor si progresul genetic, ameliorarea plantelor si progresul genetic, ameliorarea la om si progresul genetic

Transportul lichidelor

Raportul dintre valoarea forţelor de adeziune (Fa) lichid – solid şi valoarea forţelor intermoleculare de coeziune din lichid (Fc) influenţează forma meniscului format între un lichid şi un gaz în imediata apropiere a unei suprafeţe solide (fig.).

Alte referate despre: transportul lichidelor, utilaje pentru transportul lichidelor, transportul lichidelor alimentare

Plante si animale pe cale de disparitie

Plante si animale pe cale de disparitie - In 1935 se infiinteaza Parcul National Retezat, urmat de alte rezervatii naturale: Padurea Letea, Finetele Clujului, Codrul Secular Slatioara. In 1965, in Romania existau 130 de rezervatii, intinse pe o suprafata de 75.000 de hectare. In prezent, in Romania sint 134 de rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 130.000 de hectare.

Alte referate despre: plante si animale pe cale de disparitie, plante si animale pe cale de disparitie din romania, plante si animale pe cale de disparitie din republica moldova
Referate afisate : 16
Medie note: 7.64 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles