Tudor arghezi poezia universului marunt
Tudor Arghezi - Poezia universului marunt
Atunci când coboară în universul mărunt ori familiar, Tudor Arghezi păstrează unghiul de vedere cosmic. Gângania care cade în călimară (Îndoiala – Cetatea literară) este un mit picat într-o mare neagră dintr-un empireu de garoafe: ,,O zburătoare mică a făcut popas /La cărturarul nostru, pe compas, /pornită-ncoa din cine ştie /Care stihie de hârtie. /Îndrăgostită de cristale /Şi pogorând pe masă în spirale, /Gângania, de patru ori la fund /Şi-a tăvălit mitul rotund. /De patru ori, cu aripa murdară, /Fu scoasă teafără din călimară /Şi cărturarul dacă nu veghea, /Ar fi murit în ceaşca de cafea”.
Cristalul (Inscripţie pe pahar) apare ca simbol al nucleizării formei prime în haos şi al perpetuării Creaţiei: ,,Cristal rotund, pe urmă de velur, /Cu inima de-a pururea senină,/ M-am născocit din ape de azur,/ Am îngheţat ...
Arghezi - Estetica uratului
Tudor Arghezi ,poet al întrebărilor,realizează cea mai adăncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne,comparabilă cu reforma facută în literatura franceză de Victor Hugo ,altadată întemeind “republica vocabularului ”pe concpţia că “Primele cuvinte nu sunt nici rebeli ,nici plebei”,poetul nostru selectază alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure,uneori forme regionale,pe care nimeni nu le introduse în poezie,dând astfel ,”dreptul de cetate tuturor cuvintelor ,chiar [i celor compromise.”
Creatorul sincronismului,Lovinescu emisese despre Arghezi ,în Criticele sale opinii elogioase,sintetizate apoi magistral in Istoria literaturii române contemporane:”Se poate afirma că Tudor Arghezi începe o nouă estetică :”estetica poeziei scoasă din detritusuri verbale” ”.În întregime adevărată ...
Tudor Arghezi - opera
Aici cunoaste o serie de personalitati ale timpului, printre care us I.L. Caragiale. Isi face debutul literar in anul in acelas an. In primele zile de februarie ale anului 1990, intra la manastirea Cernica. Dupa un noviciat de sase luni este hirotonisit diacon, primind numele de Iosif. Mitropolitul Iosif Gheorghian il aduce la secretariatul Mitropiliei din Bucuresti si va fi mentorul tanarul diacon Iosif , in toata aceasta perioada .
Tudor Arghezi - Universul poetic
Poezia filozofica argheziana se adapa din singuratatea, ca fiinta ganditoare, omului pe pamant. Sursa ei se afla in permanenta cautare a unui Dumnezeu, care refuza a se arata si determina o stare sufleteasca caracterizata de permanenta pendulare intre credinta si tagada.
Reprezentativi pentru aceasta tema a liricii argheziene sunt “Psalmii”, in care poetul accepta si refuza succesiv existenta dumenzeirii: “Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!””.
Conceptia artistica a lui Arghezi, asa cum se contureaza ea inca de la inceput, este una de angajare sociala. Marele poem ciclic din 1956 “Cantare omului” este o sociogonie urmarind evolutia omului din momentul ridicarii in picioare, pana la dscoperirea tainei tainelor, atomul. Volumul “1907 - Peisaje” (1955) evoca marea zguduire sociala din Romania de la inceputul veacului. In fine, sa nu uitam proza, fie cea pamfletara, fie cea romanesca, avand un si mai vadit caracter social. Dar cel mai reprezentativ volum de versuri pentru ...
Tudor Arghezi - poezia erotica
Poezia ce se incadreaza in acest repertoriu (al poeziei de dragoste) marchează momentul când, indirect, poetul foloseşte prilejul de a-şi reproşa inconsecvenţa de a nu fi persistat pe drumul început.
Tudor Arghezi - eul poetic
Primul pas decisiv în constituirea unui eu poetic empiric este facut
de Eminescu si anume de acel Eminescu ce reuseste sa se exprime plenar
printr-o emisie lirica directa, în versul coparticipativ "Nu credeam
sa-nvat a muri vreodata". Prin sfortarea agonala dusa pâna la
paroxismul trairii, actantul eminescian îsi asuma individual aici
conditia ontologica, transgresând orfismul originar din textul
mioritic. Dar poeticitatea discursului romantic, în general, nu
propune decât un subiect abstract, autocontemplativ, ce-si cauta înca
în exterior ratiunea unui statut ambiguu; de fapt, "continuturile"
paradigmatice ale textului premodern sunt actualizate prin figurarea
unui subiect mai mult diegetic decât poetic. Versul citat, ce
reprezinta interiorizarea viscerala a conditiei ontologice, îl înscrie
pe Eminescu în perimetrul restrâns al poeticitatii moderne, salvându-l
de desuetudinea diacronicitatii ...
Tudor Arghezi - viata si opera
Aici, Arghezi intelege ca viata lui Dumnezeu este vesnica, pe cand cea a omului este marginita , si pe langa aceasta vesnicie, nu inseamna nici macar un ceas. O metafora extraordinara, “Ochiul mie viu” , arata ca Arghezi gandeste limpede, si intelege tot ceea ce inseamna viata.De asemenea, intalnim si tema mortii, evidentiata in poezia “de-a v-ati-ascuns…”, unde Tudor Arghezi vorbeste frumos despre plecarea omului dintre cei vii , ca o lunga calatorie din care nu se mai intoarce. In anul 1929 apare volumul “Icoane de lemn”. In luna decembrie , a anului 1930, publica volumul “Poarta neagra”. In anul 1931 publica un nou volum de versuri, “Flori de mucegai”, insotit de un autoportret schitat in fata oglinzii, dupa incercarile mai putin izbutite ale pictorilor Iser si Pallady, desene care se afla in arhiva familiei .
Tudor Arghezi intre credinta si tagada
Via dolorosa pe care o strabate Tudor Arghezi este un drum menit sa-l
poarte pe "calator" de la conditia de om de rând pâna la apropierea de
Dumnezeu, pâna la dialogul direct cu Divinitatea. Ca si Calea Crucii,
acest drum este unul al suferintei însa a unei suferinte pe plan
spiritual. Isus îsi accepta suferintele în timp ce Arghezi se revolta
în fata lori. De aceea, drumul pe care îl contureaza psalmii
arghezieni se afla sub blestemul ciclicitatii sau chiar al caderii
sufletesti.
Cuvant de Tudor Arghezi
Cuvant de Tudor Arghezi
Poezia este structurata in 3 strofe inegale ca lungime si un vers liber in final.Sunt prezentate 3 idei fundamentale.Prima se refera la relatia autocititor.A doua la lumea imaginara a creatiei artistice a cartii si cea de-a treia se refera la creatia insasi ca rod al talentului si al efortului artistului.
Cuvant de Tudor Arghezi
Poezia incepe printr-o adresare directa catre cititor, cu dorinta de a crea pentru acesta o carte si a i-o oferi in dar.
,,Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,".(este folosit cazul vocativ).Prin diminutivul ,,carticica, autorul isi exprima pretuirea pentru carte si dragostea pentru creatie.
Cuvant de Tudor Arghezi
Autorul creaza cu ajutorul slovelor", un arhaism pentru litere.Folosit in text cu intentie de a exprima ideea ca arta cuvantului scris este foarte veche.
Poetul da ...
Tudor Arghezi - Psalmi
În Psalmul III. „Tare sunt singur, Doamne, şi piezis!” poetul se simte însingurat şi părăsit. Dumnezeu ascuns, mut, inexistent îl condamnă la singurătate, împotriva căreia se revoltă cerând din partea Divinităţii un semn care să-i îndemne paşii. Dacă în primii trei Psalmi, poetul se răzvrătea împotriva divinităţii în Psalm IV „Ruga mea e fără cuvinte” poetul ne prezintă confruntarea sa cu Logosul, cu Dumnezeu - cuvântul. Chemarea sa (dublă; ca profet şi poet) este condamnarea sa. Toate ambivalenţele, ambiguităţile şi paradoxurile naturii sale îşi au sorgintea în această criză originară a Cuvântului. Psalm IV este expresia unei disperări a cugetului, privind existenţa însăşi a eului.
Cuvant de Tudor Arghezi - Arta Poetica
Cuvant de Tudor Arghezi - Arta Poetica - Este o operã literarã care conţine o expunere a unor percepţii(idei) referitoare la creaţia poeticã, folosind mijloace artistice. Poezia „Cuvânt” publicatã în volumul „Cărticica de searã” poate fi consideratã o artã poeticã în care poetul defineşte cu mijloacele literaturii, una din temele creaţiei sale.
Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi
Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi:În psalmi, poetul se zbate între nostalgia unei comuniuni şi ruptura bruscă, acuzatoare, rece. Dincolo de drama metafizică, Psalmii sunt însă şi mărturia căutării disperate a poeziei care să exprime adevărul. Aceasta se poate observa şi în poezia de faţă, când poetul aduce o rugăciune, o cerere în faţa lui Dumnezeu.
În prima strofa am putea considera cuvântul cheie “suferinţă”, deoarece acesta e şi sentimentul dominant al întregii poezii. Eul liric vine în faţa celui Atotputernic cu sfială şi reverenţă şi îi cere ceva spiritual, nu ceva material, adică un sfat, un cuvânt. Acest lucru e din nou o caracteristică specifică Psalmilor arghezieni pentru că, de pildă, în Psalmul (3),“Tare sunt singur”, poetul îi cere lui Dumnezeu “un pui de înger”, ceea ce reprezintă tot o povaţă, dar spus metaforic.
Strofele urmatoare sunt un argument al cererii făcute. Aici eul liric ne spune că Dumnezeu ...
Poezia programatica modernista - Tudor Arghezi si Ion Barbu
3.Tudor Arghezi este considerat creatorul limbajului poetic modern. El se dezvaluie ca o entitate pluristatificata, de creator, calugar, mestesugar, copil. Ca si poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica uratului in volumul "Les fleurs du mal", Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este grotesc sau sublim, poate constitui material poetic. Ion Barbu este, pe de alta parte, considerat in contextul literaturii romane un poet fara precursori si fara urmasi, intrucat a realizat o sinteza intre poezie si geometrie. Datorita viziunii matematice, limbajul poetic al lui Barbu este ermetic, incifrat.
Estetica uratului - Tudor Arghezi
Dacă în Cuvinte potrivite şi în alte volume de versuri de mai târziu ,Tudor Arghezi foloseşte copios expresiile figurate ,simbolurile ,în Flori de mucigai poetul dă curs liber îndeosebi cuvântului cu sens propriu direct.Întreg volumul ilustrează cu pregnanţă preferinţa poetului pentru cuvintele rare ,tari ,nude ,expresive ,potenţial mai bogate decât altele,pentru a da mai multă culoare şi relief tablourilor înfaţişate.
Argotismele,cuvintele vulgare ,considerate până la Tudor Arghezi neliterare ,sunt adeseori prezente ca o cerinţă de ordin estetic ,prin plasticiatea lor ,în versurile din Flori de mucigai.Poetul le prelucrează la înalte temperaturi artistice,făcând din ele elemente caracteristice ale noului alfabet stilistic arghezian.La Arghezi ,aceste expresii vorbesc nu numai prin raporturi gramaticale ,ci ele radiază din interior multiple posibilităţi expresive.
După Cuvinte potrivite,cu diversitatea lor sensibilă , Flori de mucigai ...
O furnica de Tudor Arghezi
In a treia strofa scriitorul foloseste adresarea directa. Acesta personifica gandul care o intreaba mahnit pe furnica, lucru care ne arata inca o data grija si dragostea pe care o poarta micii fapturi.
De asemenea, aceste sentimente le putem observa si datorita adresari cu substantivul “tata”, accentuand starea de afectiune parinteasca pe care autorul o manifesta.Pentru a accentua confuzia furnicii creatorul a folosit imagini dinamice “Un’ te duci”, “nu te-ai lamurit”, “si-ai ratacit”, “te-ai suit”, “sa-ti arat”.
Porunca de Tudor Arghezi - comentariu
Evei I se facuse pofta si impreuna cu Adam a mancat fructele acelui pom. In aceasta poezie pomul pentru cei doi insemna pacatul.In aceasta poezie ,,Porunca" de Tudor Arghezii, rima este imperecheata, masura doisprezece- unsprezece silabe iar ritmul este trohaic.
Testament de Tudor Arghezi
Referat despre Testament de Tudor Arghezic
Unul dintre marii poeti interbelici, considerat intemeietorul poeziei moderne, a carui contributie la innoirea limbajului este comparabila cu cea a lui Eminescu, este Tudor Arghizi. Dar modernismul operei sale se imbina cu traditionalismul. A scris mai multe volume de versuri ca "Flori de mucigai", "Cuvinte potrivite" etc, romane ca "Ochii Maicii Domnului", "Lina", literatura pentru copii "Cartea cu jucarii" si publicitara
Testament -Tudor Arghezi
Textul este organizat in 6 strofe cu un numar inegal de versuri. Incalcarea regulilor prozodice fiind un o caracteristica a genului literar modernist. Discursul find un monolog dintre tata si fiu.Carte nu mai are sensul propiu ci unul de mestesug realizat prin truda, prin efort realizat de poet.
Medie note: 8.53 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!