Tudor arghezii poezii erotice
Tudor Arghezi - poezia erotica
Dragostea se manifestă ca o adevărată lingoare. Iar poezia cu acest titlu marchează, de fapt, momentul când, indirect, poetul foloseşte prilejul de a-şi reproşa inconsecvenţa de a nu fi persistat pe drumul început. Gradul până la care cugetul poate fi stăpânit de o anumită mentalitate în ceea ce priveşte concepţia despre puritatea sufletească şi desăvârşirea etică ni-l dezvăluie povestirea Epipharia(Icoane de lemn). În zbuciumul şi în prăbuşirea lui Macarie de pe culmile unei poziţii iluzoriu câştigate împotriva vieţii, se relevă, în tot dramatismul său, însuşi procesul de eliberare a poetului şi de lepădare cu eroism a unei prejudecăţi ce constituise până atunci viziunea lui despre lume. Asistăm, deci, la actul de convertire la viaţă, la acceptarea acesteia, a lumii pământene, cu scara valorilor ei. Izbăvit de credinţa ce-l răvăşise prin ţinuturi străine şi aride, fără a mai păstra urma vreunei reticenţe de acest gen, poetul ...
Artele poetice in poeziile lui Eminescu si Arghezi
Obisnuinta de a alatura cele doua nume ori de cate ori se fac referiri la marii titani ai poeziei romanesti, s-a constituit, poate, ca unul dintre primele argumente in favoarea unei posibile paralele Eminescu - Arghezi.
Estetica uratului - Tudor Arghezi
Cu Flori de mucigai ,arta poetică coteşte în personalitatea adâncă a scriitorului,aşa cum se manifestă multilateral şi în publicistică.Dacă poetic şi spiritual ,volumul Cuvinte potrivite deţine primatul ,în schimb Flori de mucigai reflectă nota cea mai autentică a tehnicii artistice argheziene,a mijloacelor de expresie,în arta în versuri a lui Tudor Arghezi .Sunt în acest sens revelatoare opiniile lui George Călinescu: “Flori de mucigai este o operă de rafinament ,de subtilitate artistică ,ele presupun un cer al gurii dedat cu toate mirodeniile.Cititorul necultivat în sens artistic se sperie de ele şi le crede vulgare,deşi realitatea şi savoarea sunt însuşirile lor ca şi ale operei lui Rabelais .”
Astfel cu Flori de mucigai Arghezi începe o poezie de savoare,presupunând un cititor pregătit .Punctul de plecare îl formează ...
Tudor Arghezi - opera
Referat despre Tudor Arghezi - opera
Tudor Arghezi (pseudonim luat de la numele vechi al raului Argses , Arghesis) , pe numele adevarat Ion N. Theodorescu , s-a “nascut in Bucuresti, la 21 mai 1880, cu origini parintesti din Gorj” . Vede lumina zilei in strada Tarani , nr 46, in casa parintilor sai : “Fiu legitim al domnului Nae Theodorescu, de ani treizeci si unu, comersant , si al doamnei Maria, de ani optsprezece “( certificat act de nastere nr 542 ) . Urmeaza scoala primara “Petrache Poenaru”, situata in apropierea Pietei Amzei .
Tudor Arghezi - Universul poetic
Poezia filozofica argheziana se adapa din singuratatea, ca fiinta ganditoare, omului pe pamant. Sursa ei se afla in permanenta cautare a unui Dumnezeu, care refuza a se arata si determina o stare sufleteasca caracterizata de permanenta pendulare intre credinta si tagada.
Reprezentativi pentru aceasta tema a liricii argheziene sunt “Psalmii”, in care poetul accepta si refuza succesiv existenta dumenzeirii: “Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!””.
Conceptia artistica a lui Arghezi, asa cum se contureaza ea inca de la inceput, este una de angajare sociala. Marele poem ciclic din 1956 “Cantare omului” este o sociogonie urmarind evolutia omului din momentul ridicarii in picioare, pana la dscoperirea tainei tainelor, atomul. Volumul “1907 - Peisaje” (1955) evoca marea zguduire sociala din Romania de la inceputul veacului. In fine, sa nu uitam proza, fie cea pamfletara, fie cea romanesca, avand un si mai vadit caracter social. Dar cel mai reprezentativ volum de versuri pentru ...
Tudor Arghezi - Poezia universului marunt
Atunci când coboară în universul mărunt ori familiar, Tudor Arghezi păstrează unghiul de vedere cosmic. Gângania care cade în călimară (Îndoiala – Cetatea literară) este un mit picat într-o mare neagră dintr-un empireu de garoafe: ,,O zburătoare mică a făcut popas /La cărturarul nostru, pe compas, /pornită-ncoa din cine ştie /Care stihie de hârtie. /Îndrăgostită de cristale /Şi pogorând pe masă în spirale, /Gângania, de patru ori la fund /Şi-a tăvălit mitul rotund. /De patru ori, cu aripa murdară, /Fu scoasă teafără din călimară /Şi cărturarul dacă nu veghea, /Ar fi murit în ceaşca de cafea”.
Tudor Arghezi - viata si opera
Tudor Arghezi (pseudonim luat de la numele vechi al raului Argses , Arghesis) , pe numele adevarat Ion N. Theodorescu , s-a “nascut in Bucuresti, la 21 mai 1880, cu origini parintesti din Gorj” . Vede lumina zilei in strada Tarani , nr 46, in casa parintilor sai : “Fiu legitim al domnului Nae Theodorescu, de ani treizeci si unu, comersant , si al doamnei Maria, de ani optsprezece “( certificat act de nastere nr 542 ) . Urmeaza scoala primara “Petrache Poenaru”, situata in apropierea Pietei Amzei .
Tudor Arghezi - eul poetic
Exista, însa, un Arghezi foarte actual, recuperat de catre poetii
optzecisti; este vorba de poetul acelui prozaism ludic ce a stat la
originea discursului anti-metafizic al noilor promotii. Din poetica
"cuvintelor potrivite", asumata programatic, s-a putut desprinde
aproape o metoda "prozaica"; aceasta se refera fie la materialul
lingvistic cotidian ce poate fi investit necenzurat în discursul
poetic, fie la dimensiunea ludica a poetizarii propriu-zise.
Cuvant de Tudor Arghezi
Cuvant de Tudor Arghezi
Poezia este structurata in 3 strofe inegale ca lungime si un vers liber in final.Sunt prezentate 3 idei fundamentale.Prima se refera la relatia autocititor.A doua la lumea imaginara a creatiei artistice a cartii si cea de-a treia se refera la creatia insasi ca rod al talentului si al efortului artistului.
Cuvant de Tudor Arghezi
Poezia incepe printr-o adresare directa catre cititor, cu dorinta de a crea pentru acesta o carte si a i-o oferi in dar.
,,Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,".(este folosit cazul vocativ).Prin diminutivul ,,carticica, autorul isi exprima pretuirea pentru carte si dragostea pentru creatie.
Cuvant de Tudor Arghezi
Autorul creaza cu ajutorul slovelor", un arhaism pentru litere.Folosit in text cu intentie de a exprima ideea ca arta cuvantului scris este foarte veche.
Poetul da ...
Tablouri biblice de Tudor Arghezi
Tablouri biblice de Tudor Arghezi
Tudor Arghezii s-a inspirat in redactarea acestor poezii de “Vechiul Testament”, poeziile avand o tenta religioasa, autorul dandu-I o nota personala.
Tudor Arghezi - Biografie
Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucuresti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor roman cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea poeziei si a literaturii pentru copii. Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul sau, Arghezi, provine, explica insusi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmalniceanu propunea in studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii romane intre cele doua razboaie mondiale o alta explicatie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie si Geza.
Pedeapsa de Tudor Arghezi
Poetul face o remarca extraordinar de fina cu privire la atotprezenta Divinitatii “credeau ca Domnul e culcat”. In acest vers este cuprinsa o intreaga teorie a profunditatii mesajului. Intr-o exprimare simpla se dezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza neincetat: “Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si departarile le vede in raspar”. Calcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-nghitisera o-mbucatura/ C-au fost si prinsi cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii. Omul si dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si cu aceeasi tehnica literara. Creatia argheziana centreaza raportul omului cu divinitatea. Acest raport in poezia „Pedeapsa” este unul care ...
Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi
Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi:Poezia “Nu-ţi cer un lucru” face parte din capitolul Psalmilor arghezieni. În jurul psalmilor, s-a produs multă exegeză critică. Unul dintre cei ce a comentat Psalmii e Pompiliu Constantinescu: “Lirica meditativă a Psalmilor schiţa numai un gest al rugăciunii; drama lor ţine mai mult de plângerile lui Iov, atins de lepra trufiei, secătuit, exasperat de o boală lăuntrică, de care se va vindeca prin credinţa în revelaţia cosmică a Divinităţii”.Nu-ti cer un lucru de Tudor Arghezi
Testament de Tudor Arghezi
-> textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Prefata - Tudor Arghezi
Titlul poeziei este construit din substantivul “prefaţă”, nearticulat şi poate avea semnificaţia de “cuvânt introductiv”. De fapt, poezia se structurează pe baza a două dominante: relaţia poet-familie-creaţie şi relaţia autor-cititor.
O furnica de Tudor Arghezi
O furnica:Tudor Arghezi (1880-1967) este unul dintre cei mai mari poeti din secolul nostru. A scris, de asemenea, proza si literatura pntru copii. Printre volumele sale se numara: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, Cartea cu jucarii, Carticica de seara, Povestirile boabei si ale faramei.O furnica
Porunca de Tudor Arghezi - comentariu
Evei I se facuse pofta si impreuna cu Adam a mancat fructele acelui pom. In aceasta poezie pomul pentru cei doi insemna pacatul.In aceasta poezie ,,Porunca" de Tudor Arghezii, rima este imperecheata, masura doisprezece- unsprezece silabe iar ritmul este trohaic.
Testament de Tudor Arghezi - arta poetica moderna
Testament de Tudor Arghezi - arta poetica moderna - Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian, "Cuvinte potrivite"(1927), si are rol de program (manifest) literar,realizat insa cu mijloace poetice. Arta poetica este o creatie in versuri prin care autorul isi exprima prin mijloace artistice specifice operei literare,conceptia despre creatie sau despre menirea creatorului.
Testament de Tudor Arghezi - arta poetica moderna - Poezia "Testament" de Tudor Arghezi este o arta poetica,deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara,despre menirea literaturii si despre rolul artistului in societate. Este o arta poetica moderna,deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica liricii moderne:transfigurarea ...
Medie note: 8.47 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!