Turismul si implicatiile lui in economie

Turismul si implicatiile lui in economie

Afirmaţia se bazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluţiei sale, nu a reuşit sa producă toate cele trebuincioase subzistenţei şi, în ciuda mijloacelor precare de comunicaţie, a căutat să cultive şi să întreţină relaţii cu semenii săi din alte colectivităţi, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat şi o lărgire treptată a contactelor, permiţând o mai bună cunoaştere reciprocă a colectivităţilor respective.

Instituţionalizarea turismului pe plan naţional şi organizarea lui în continuare şi pe plan internaţional au determinat un avânt continuu al acestuia şi au făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului al XX-lea, cu consecinţe sociale, economice şi umane deosebit de importante. Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detaşeze ca o activitate economico-socială distinctă.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 114kb
Downloads: 20
Materia: Turism

Turismul cultural in municipiul Iasi - studiu de caz

• Un număr scăzut de activităţi culturale, vizibil prin numărul scăzut de vizitatori in muzee, cinematografe, teatre şi opere.
• Lipseşte incă o organizaţie turistică centrală profesională, care să includă şi să fie sprijinită de toate afacerile legate de turism din Iaşi şi din imprejurimile municipiului Iaşi. Această organi - zaţie poate furniza informaţiile turistice necesare, coerente, ghiduri, hărţi, rezervări pentru cazare şi să fie vizibilă pentru vizitatorii straini.

Alte referate despre: turismul cultural in mun iasi - studiu de caz, turismul cultural in municipiul sibiu, comparatie intre turismul romanesc si cel turcesc- studiu de caz

Rolul turismului in dezvoltarea economica a regiunii de Sud a tarii

Impactul economic al turismului poate fi măsurat in mai multe modalităţi, folosind o gamă de indicatori de bază, care demonstrează contribuţia sectorului la economie în sens larg. Printre aceşti indicatori, se numără veniturile din operaţiuni valutare si contribuţia acestora la contul călătoriilor din Balanţa de Plăţi, cheltuielile şi veniturile din turism, contribuţia turismului la PIB (ambele exprimate prin câştigurile valutare şi căştigurile din sectorul turismului în sens larg), contribuţia la căştigurile Statului (în principal din impozite), efectul de multiplicare şi crearea de locuri de muncă.

Alte referate despre: rolul turismului in dezvoltarea economica a regiunii de sud a tarii, dezvoltarea economica a regiuni de sud, rolul turismului in dezvoltarea economica a tarii

Economia turismului

Economia turismului
Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism: „Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."

Alte referate despre: economia turismului, economia turismului referat, referat economia turismului

Turismul european

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice;

Alte referate despre: turismul european, turism european, referate turismul european

Turismul in Europa

Europa este leaganul turismului international. Aceasta a luat nastere la inceputul secolului al XIX- lea, din obiceiul tinerilor britaniei instariti de a face o calatorie “ pe continent inainte de a se casatori “. Ulterior, aceasta a devenit o dorinta si chiar o necessitate pentru toti oamenii care doresc sa cunoasca lumea, sa se recreeze sis a se odihneasca . Europa este cel mai vizitat continent, aici inregistrandu-se ¾ din numarul total al turistilor internationali de pe glob .

Alte referate despre: turismul in europa, turismul in europa referat, turism in europa

Turismul

Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri alpine etc.) În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul natural (geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o serie de unităţi turistice cu vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat veritabile noduri turistice cu vocaţie locală ce susţin activitatea nucleului central.

Alte referate despre: turism, un plan de afaceri agentie de turism, turismul in romania referat

10 Ani de declin economic

10 Ani de declin economic
După 1990 s-a sperat că economia românească va dobândi în scurt
timp caracteristicile specifice economiei capitaliste din ţările Europei Occidentale. Acest lucru nu s-a îndeplinit însă nici după zece ani de sacrificii de multe ori inutile ale populaţiei.
Mai grav, o analiză obiectivă a tendinţelor care se manifestă astăzi în economia românească dovedeşte că drumul pe care aceasta este "angajată şi dirijată" nu duce spre "Europa civilizată a dezvoltării" ci spre "Lumea a treia a subdezvoltării şi sărăciei".

10 Ani de declin economic
Ne aflăm în cea mai profundă şi gravă criză economică pe care România a cunoscut-o de la criza din anii 1929–1933. Sfârşitul acestui an consemnează că prăbuşirea producţiei industriale nu a putut fi stopată, aceasta înregistrând o nouă scădere cu peste 8% faţă de anul precedent. Produsul intern brut se diminuează faţă de anul 1998 cu circa 4% iar faţă de anul ...

Alte referate despre: zece ani de declin economic si suferinte inutile ale populatiei, 10 ani de declin economic, obiectivitatea declinul economic din anii 90

Economia de schimb

Economia de schimb
Am putea defini economia de schimb acel mod de organizare a activitatii economice care se intemeiaza pe mecanisme obiective ce pun in valoare fortele pietei in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr-o astfel de economie, activitatea agentilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pietei, aceasta rasplatind ori sanctionand, dupa caz, munca desfasurata in toate celulele economiei nationale, criteriile cu care opereaza sunt cele ale eficientei si ale concordantei activitatilor economice cu nevoile efective ale societatii.

Alte referate despre: economia de schimb, economie de schimb, piata ca element definitoriu al economiei de schimb

Economia Intreprinderii si elemente de legislatie

Economia Intreprinderii si elemente de legislatie
Primele două unităţi tematice vizează etapele înfiinţării unei întreprinderi, factorii care influenţează înfiinţarea unei întreprinderi şi încetarea activităţii acesteia, precum şi aspecte legate de circuitul economic, produsul social brut, producerea, folosirea şi transferarea bunurilor, a prestărilor de servicii şi a veniturilor.

Alte referate despre: economia intreprinderii si elemente de legislatie, economia interprinderii si elemente de legislatie, economia intreprinderii elementele sistemului

Cataclisme economice care zguduie lumea

Cataclisme economice care zguduie lumea
Ceea ce a facut ca mediatizarea atat de intensa inaintea desfasurarii sale, a acestui eveniment, comentariile de presa ce relevau sperantele opiniei publice in rezolvarea unor mari si esentiale semne de intrebare din domeniul atat de sensibil al evolutiei populatiei pe Terra – mediatizari si sperante grabit afirmate si nesustinute de fundamentari prealabile riguroase – sa coboare barupt intr-un con de umbra si de indiferenta.

Alte referate despre: cataclismele economice care zguduie lumea, cataclisme economice care zguduie lumea revista transilvania, cataclisme economice care zguduie lumea

Economia si gestiunea intreprinderii

Ea mai poate fi definită si ca reprezentând o unitate de bază a economiei nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie pe baza principiilor de eficientă si rentabilitate, în vederea obtinerii de bunuri, executării de lucrări si servicii cu caracter industrial destinate satisfacerii cerintelor pietei interne si externe.

Alte referate despre: economia si gestiunea intreprinderii, despre economia si gestiunea intreprinderii, economia si gestiunea intreprinderii referat

Agenda Lisabona - Crestere economica stabilitate macroeconomica si coeziune sociala

Strategia prezinta urmatoarele componente, fiecare cu efecte semnificative asupra competitivitatii nationale:
1. liberalizarea pietei unice si intarirea politicii in domeniul concurentei si a ajutoarelor de stat;
2. crearea unei societati informationale, accesibile tuturor;
3. crearea unei arii europene a inovarii, cercetarii si dezvoltarii;
4. construirea unor retele industriale (de infrastructura) in domeniul telecomunicatiilor, utilitatilor si transporturilor;
5. crearea unor servicii financiare eficiente si integrate;
6. imbunatatirea politicii sociale prin cresterea gradului de pregatire a fortei de munca, scaderea somajului si modernizarea mecanismelor de protectie sociala;
7. asigurarea unei dezvoltari durabile.

Alte referate despre: modele si teorii macroeconomice de crestere economica, moneda unica intre stabilitate si crestere economica, stabilitatea financiar o conditie pentru cresterea economica

Globalizarea economiei

Globalizarea economiei
• Liberalizarea pieţelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulaţiei devizelor şi a capitalului, reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor pieţe financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaţionale şi înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiţii normale.
• Liberalizarea investiţiilor străine directe

Alte referate despre: globalizarea economica, globalizarea economiei mondiale, globalizarea economiei

Economia Romaniei dupa 1989

Din cauza fenomenului de instrainare economica, oamenii au inceput sa manifeste un comportament individual si colectiv bazat pe nepasare si lipsa de raspundere, cu consecinte directe asupra motivatiei muncii. Au existat si o serie de incercari esuate de perfectionare a mecanismului economic, cu scopul de a creste nivelul rentabilitatii si competitivitatii.

Alte referate despre: economia romaniei dupa 1989, evolutia economiei romaniei dupa 1989, evolutia economiei romanesti dupa 1989

Instrumente de plata in afacerea economica internationala

Instrumente de plata in afacerea economica internationala În economiile de piaţă moderne agenţii economici dispun de o varietate de metode pentru a face plăţi. Astfel, de regulă, ei aleg instrumentul de plată pe care îl consideră adecvat necesităţilor lor, din perspectiva vitezei de execuţie, a costurilor de tranzacţie, a caracteristicilor locale precum şi a cadrului legal care reglementează obligaţiile de plată. De exemplu plăţile de detaliu (retail payments) pot fi decontate fie prin utilizarea numerarului, a cecurilor, a cardurilor de credit, a cardurilor de debit sau a ordinelor de transfer credit, fiecare dintre ele putând implica operaţii manuale, telefonice, poştale sau pe suport magnetic. Pentru plăţile cu valoare mare şi/sau urgente, în general corelate cu schimbul instrumentelor financiare, de regulă sunt utilizate sisteme ...

Alte referate despre: instrumente de plata in afacerea economica internationala, instrumente de plata in afacerile economice internationale, instrumente de plata in afcerea economica internationala

Evolutia economica a tarilor dezvoltate

Evolutia economica a tarilor dezvoltate
Particularitatea SUA era explicabila prin preferinta acestei tari pentru relansare prin reducerea prelevarilor obligatorii. Cele 2 exemple de elaborare a unei astfel de politici (“tax-cut-Kennedy-Johnson” 1964 si “tax-cut-Reagan” 1982) erau asemanatoare atat in ceea ce priveste inspiratia – care imbina aspectele keynesiste de relansare a cererii menajelor si intreprinderilor in vederea stimularii cresterii ofertei – cat si in ceea ce priveste amploarea lor.

Alte referate despre: evolutia economica a tarilor dezvoltate, evolutia economica in tarile dezvoltate, evolutia economiei a tarilor dezvoltate
Referate afisate : 17
Medie note: 8.68 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles