Unitati de masura pentru timp

Istoria unitatilor de masura pentru lungime

Numeroase unităţi de măsură romane au fost preluate de civilizaţia Europei occidentale, dar căderea Imperiului roman de occident a condus la o diversitate de obiceiuri care au generat multă confuzie. Ca urmare, Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814) a trebuit să promulge un decret privind unificarea unităţilor de măsură în toate ţările reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eşuat odată cu Imperiul său.

Strămoşii noştrii, geto-dacii, care au trăit în spaţiul carpato-dunărean în sec 1 e. n., au folosit, ca şi alte popoare, unităţile şi măsurile de lungime cot, palmă, deget, picior, pas. Ca greutăţi şi, respectiv, măsuri de masă au folosit aşa numitele ponduri din piatră, ceramică, bronz şi plumb, iar pentru măsurarea volumului/capacităţii lichidelor erau folosite măsurile denumite, ca şi la romani, amphore.

Capitolul II
Măsurile şi greutăţile folosite de geto-daci au fost influenţate ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 48kb
Downloads: 2189
Materia: Fizica

Unitati de masura

Unitati de masura - Metrul (pentru lungime) - m - este lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de unda in vid ale radiatiei care corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2d5 ale atomului de kripton 86; Unitati de masura. - metrul (pentru lungime) - m - este lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de unda in vid ale radiatiei care corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2d5 ale atomului de kripton 86;
- kilogramul (pentru masa) - kg - este masa "kilogramului prototip international", adoptat ca unitate de masura a masei de Conferinta Generala de Masuri si Greutati din 1889;
- secunda (pentru timp) - s - este durata a 9192631770 perioade ale radiatiei

Alte referate despre: unitati de masura, unitati de masura transformari, transformari unitati de masura

Unitati de masura in sistemul international

Lungime -> metru -> m -> este lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de unda in vid ale radiatiei care corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2d5 ale atomului de kripton 86

Alte referate despre: unitati de masura in sistemul international, marimi fizice si unitati de masura in sistemul international, unitati de masura in sistem international

Unitati de masura in S.I.

Lungime-Definitie: este lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de unda in vid ale radiatiei care corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2d5 ale atomului de kripton 86

Alte referate despre: unitati de masura fizica, sistemul international de unitati de masura, unitati de masura in si

Calatoria in timp

Gaurile de vierme
A doua abordare a calatoriei în timp impica gaurile negre. Ecuatia relativitatii sugereaza ca o pereche de gauri negre ar putea fi “legate” între ele de tuneluri ce fac o scurtatura prin timp si spatiu. Aceste tuneluri se numesc “gauri de vierme”. Cele doua gauri negre (gurile tunelului) pot fi oriunde în timp si spatiu si sa fie oricum conectate prin tuneluri.

Alte referate despre: calatoria in timp, calatorie in timp compunere, compunere calatorie in timp

Unitati de masura in sistemul international

masǎ
kilogram
kg - este masa "kilogramului prototip international", adoptat ca unitate de masura a masei de Conferinta Generala de Masuri si Greutati din 1889

Alte referate despre: unitati de masura in sistemul international referat, marimi fizice si unitati de masura in sistem international, unitatile de masura in sistemul international

Timpul si Spatiul - istoria mentalitatilor

Stabilirea duminicii e un eveniment care s-a impus cu obligabilitate.
Masurarea timpului e dependenta de natura , de apusul si rasaritul soarelui de anotimpuri , determinand un timp religios sau un timp taranesc ,urban (dezvoltarea oraselor) si unul public .

Alte referate despre: timpul si spatiul istoria mentalitatilor, timpul si spatiul in istorie, timpul si spatiul in istorie - antichitate

Masurarea marimilor electrice, cu multimetru

"Masurarea marimilor electrice, cu multimetru"
Obiective : -Selectarea marimii de masurat , a intervalului de masurare si a naturii curentului (c.c sau c.a); -Plasarea selectorului po pozitia corecta in functie de marimea de masurat; -Conectarea corecta a multimetrului in montaj; -Stabilirea valorii masurate
"Masurarea marimilor electrice, cu multimetru"

Alte referate despre: masurarea marimilor electrice cu multimetru analogic, referat masurarea marimilor electrice cu multimetru digital, masurarea marimilor electrice cu multimetru

Timpul

Inca din sec V i.e.n. filosofii greci din scoala eleata (numita asa dupa originalul Elea, unnde au locuit cei mai importanti reprezentanti) au scos in evidenta astfel de dificultati ce apar in incercarea de a cunoaste ce sunt miscarea si timpul. Zenon din Elea a formulat multe argumente pentru a dovedii ca miscarea nun exista.

Alte referate despre: in cautarea timpului pierdut, timpul liber, marcel proust in cautarea timpului pierdut

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Cand relatiile cu aceste tari aduceau la razboaie, Stefan a stiut sa utilizeze pe deplin metode specifice de lupta (pusteirea teritoriului in calea dusmanului, hartuirea in continuu pe masura inaintarii lui in interiorul tarii, folosirea cu iscusinta a avantajului reliefului etc.), care minimalizau superioritatea numerica a inamicului. Disproportia sau asimetria dintre fortele moldovene si dusmane nu numai ca nu asigura victoria invadatorilor, ci dimpotriva, darorita iscusintei domnitorului se termina aproape intotdeauna cu infrangerea lor.

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Moldova in timpul lui Stefan cel Mare

Victoriile repurtate de domnitor au permis Moldovei să devină un factor politic şi militar de un prestigiu extern incontestabil. Pilda de vitejie, înţelepciune, profundă credinţă a marelui domnitor a rămas întruchipată în folclor, în opere scrise şi de artă.

Alte referate despre: moldova in timpul lui stefan cel mare, moldova pe timpul lui stefan cel mare, schema lectiei moldova in timpul lui stefan cel mare

Aplicarea Legii Civile in timp

Legea civila se aplica (este activa, este obligatorie, este eficienta, are putere obligatorie, opereaza) deci, din momentul “intrarii sale in vigoare”. Este momentul initial. Momentul final al duratei unei legi este “iesirea sa din vigoare”, care in general are loc prin abrogarea ei, expresa sau tacita, totala sau partiala.

Alte referate despre: aplicarea legii civile in timp, aplicarea legii civile in timp spatiu si asupra persoanelor, aplicarea legii civile in timp si spatiu

Managementul timpului in educatia adultilor

In decursul istoriei, perceptia noastra privind timpul a cunoscut modificari semnificative. Si aceasta pentru ca, intre altele, s-a modificat durata de viata, s-a prelungit perioada de munca, s-au accelerat ritmurile si a aparut concurenta dintre adulti. Este tot mai evident faptul ca, in viata de zi cu zi timpul a devenit o resursa ce trebuie optimizata, rationalizata si controlata. Mai nou, in prezent, adultul cauta o formula magica pentru a-si imparti timpul intre munca, familie si propriile sale aspiratii. Cum poate fi echilibrat timpul alocat pentru satisfacerea acestor trei optiuni?

Alte referate despre: educatia adultilor pentru timpul liber-analiza conceptuala comparativa, analiza comparativa- educatia adultilor- educatia pentru timpul liber, educatia adultilor-educatia pentru timpul liber

Biserica in timpul lui Constantin cel Mare

La citeva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasa deplina crestinismului, care devine religio licita = religie permisa in Imperiu. Totodata, se anulau toate hotaririle anterioare luate contra crestinilor si se retrocedau Bisericii locasurile de cult si averile confiscate de imparatii precedenti.

Alte referate despre: biserica in timpul lui constantin cel mare, biserica in timpul lui constantin, biserica din timpul lui constantin

Unitatea legala de infractiune

Aceasta rezolutie unica trebuie sa fie întotdeauna anterioara activitatii infractionale si sa se mentina în linii generale, în cursul desfasurarii actelor materiale care alcatuiesc latura obiectiva a infractiunii continuate. Unitatea de rezolutie rezulta din modul în care au fost savârsite diferitele actiuni sau inactiuni ce compun infractiunea continuata si este dependenta si de marimea intervalului de timp în care se savârsesc actiunile. Pentru existenta unitatii de rezolutie trebuie sa se constate ca acest interval nu este prea mare,
deoarece un interval prea mare poate determina concluzia ca autorul a renuntat la rezolutia initiala si a luat o noua rezolutie infractionala.

Alte referate despre: unitatea legala de infractiune, unitatea legala de infractiuni referat, unitatea legala de infractiuni
Referate afisate : 15
Medie note: 8.26 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.