Tranzactii internationale

Trimis la data: 2010-08-08 Materia: Comert Nivel: Facultate Pagini: 18 Nota: / 10 Downloads: 138
Autor: Caragiu Simon Dimensiune: 33kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui seminar: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Incoterms reprezinta un set de reguli internationale pentru interpretarea celor mai utilizati termeni comerciali din comertul international.
Pentru prima data termenii Incoterms au fost publicati in 1936 de Camera Internationala de Comert de la Paris. Ulterior aceste reguli au fost modificate in 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 si 2000 pentru a le pune in concordanta cu practica comerciala curenta. Cu toate ca aplicarea Incoterms este facultativa, majoritatea antreprenorilor il folosesc pe larg deoarece permite interpretarea unitara termenilor comerciali.
Referate similare: Nu exista seminarii similare

Vamuirea
Marfa care circula in trafic international cade sub incidenta regimului vamal atat in tara de provenienta, cat si in tara de destinatie, si, eventual, in tarile de tranzit. Ca atare, ea capata un anumit statut vamal care se refera, ii principal, la originea marfii, valoarea sa in vama si incadrarea in tariful vamal.

Pe aceasta baza, se realizeaza procedura vamala, adica ansamblul formalitatilor necesare pentru vamuirea marfurilor. Procedura vamala cuprinde:pregatirea marfii pentru vamuire, respectiv prezentarea acesteia la serviciul vamal competent, astfel incat marfa sa poata fi supusa verificarii;stabilirea regimului vamal la care este supusa marfa, in baza caruia se stabilesc taxele ce urmeaza a fi platite si controalele ce vor fi efectuate;intocmirea unei declaratii detaliate privind marfa aflata in vama, declaratia vamala;efectuarea controlului, daca este cazul, si plata efectiva a taxelor, astfel incat marfa sa fie declarata libera de vama.

Regimul vamal indica, pe de o parte, daca si unde vor fi platite taxele vamale, iar pe de alta parte, daca si in ce conditii marfa va fi supusa controlului vamal.Regimurile vamale sunt de doua tipuri: comune (definitive) si suspensive. Regimul comun se aplica automat, in conformitate cu legea vamala, si priveste toate marfurile de export si import. Cele suspensive au ca efect suspendarea platii anumitor taxe vamale sau a aplicarii unor masuri de control; ele trebuie solicitate in mod expres.

Principalele cazuri de aplicare a unui regim suspensiv privesc marfurile in tranzit, cele aflate in admitere temporara si cele cunoscute sub numele de "regimuri economice".Atribuirea unui regim suspensiv este insotita de solicitarea unei garantii materiale (identificarea marfurilor) si financiare (cautiuni), pentru acoperirea riscurilor care pot afecta vama;

Regimul vamal la export
In general, tarile lumii practica o politica de favorizare si stimulare a exporturilor in vederea sprijinirii competitivitatii pe piata externa a producatorilor nationali.Ca atare, de cele mai multe ori, marfurile care parasesc teritoriul national nu sunt supuse decat unui control formal, iar taxele vamale sunt fie suprimate (liberalizarea exportului), fie aplicate numai anumitor marfuri si din considerente formale.

Prin exceptie, o serie de produse "sensibile" sunt prohibite la export, ori sunt supuse controlului vamal. In primul caz, este vorba de produse interzise (cu exceptii) in comertul international (ex. psihotrope stupefiante, arme si munitii, marfuri primejdioase pentru sanatatea publica). In al doilea caz, este vorba de bunurile tehnologice cu o destinatie speciala (de exemplu, cele cu dubla utilizare, civila si militara). Sunt, totodata, prohibite exporturile catre tari asupra carora se instituie - temporar - un regim de embargo.

Regimul vamal la import
In cazul importurilor, masurile de politica comerciala vizeaza, in principal, protejarea pietei interne din punct de vedere economic (sprijinirea producatorilor nationali in competitia cu concurentii externi) si socio-cultural (protejarea sanatatii publice, a normelor culturale si morale din societatea respectiva).

In acest sens, se utilizeaza o gama diversificata de instrumente de politica comerciala, care pot fi grupate in doua categorii: tarifare (adica bazate pe tariful vamal) si netarifare (instrumente de control al importurilor, cum sunt interdictiile la import, licentele si contingentele de marfuri, preturile minime etc.)

Marfurile de import care se incadreaza in regimul definitiv - cea mai mare parte a importurilor - trebuie sa parcurga mai multe etape pana cand pot fi preluate efectiv de catre importator (respectiv sunt declarate "libere de vama"), si anume:incadrarea, daca este cazul, in contingente de import pentru tara exportatoare si prezentarea in acest sens a licentei de import si a documentului de origine a marfii;respectarea altor restrictii la import (de pret, cu caracter fito-sanitar etc.), prezentandu-se la vama documentele respective;declararea valorii vamale, incadrarea tarifara, calculul plata altor taxe la care sunt supuse marfurile care intra in circuitul comercial (de exemplu, taxa asupra valorii adaugate -TVA);controlul efectiv al marfii de catre autoritatile vamale.

In tarile Uniunii Europene, aplicarea regimului vamal definitiv se face in doua faze: taxele vamale sunt exigibile la intrarea pe teritoriul comunitar, in timp ce taxele fiscale (TVA) sunt datorate in momentul in care marfa intra in circuitul comercial dintr-o tara membra (TVA fiind un impozit national pe consum).

Marfurile care cad sub incidenta regimului vamal definitiv vor fi supuse procedurii vamale, urmand sa primeasca "liber de vama" si sa fie trecute in regimul de marfuri aflate in circuitul comercial intern din tara importatoare.

Regimul de tranzit
In general, marfurilor in tranzit li se aplica un regim vamal suspensiv, respectiv ele circula cu suspendarea aplicarii taxelor vamale si a altor taxe, precum si cu neaplicarea masurilor de politica comerciala de la vama de expeditie pana la cea de destinatie.

Acest regim este justificat de interesul general pentru asigurarea fluiditatii si operativitatii traficului international de marfuri si pentru o mai buna gestionare a activitatilor de logistica. Renuntand la aplicarea de taxe vamale si la controlul vamal specific pentru marfurile de import /export, tara de tranzit favorizeaza - prin reciprocitate - propriile activitati de comercializare, ca si serviciile nationale legate de traficul international.

In tarile UE fiecare operatiune de tranzit implica depunerea unei declaratii sumare si utilizarea unei garantii financiare (cautiune). Autoritatile vamale pot exercita, totodata, controale materiale (sigilarea mijloacelor de transport, controlul marfurilor).

Regimul de depozit vamal
Depozitul vamal se poate utiliza atunci cand exista un decalaj in timp intre circulatia marfurilor si comercializarea acestora; acest regim se aplica atat la import, cat si la export.

La import, depozitul vamal este un regim suspensiv: vama suspenda aplicarea formalitatilor de vamuire pentru o perioada determinata, la terminarea careia marfa, iesind din depozit, va primi un alt statut.
In Franta, aplicarea acestui regim implica o serie de formalitati si conditii. In ceea ce priveste formalitatile, este vorba de:
depunerea unei garantii financiare (in general, 10% din valoarea taxelor vamale aferente marfurilor extracomunitare; 5% din TVA pentru marfurile comunitare);depunerea unei declaratii, ce poate fi sub forma simplificata;prezentarea marfii catre serviciul vamal pentru control.
Durata sejurului nu este limitata.

Conditia principala ce trebuie respectata este ca marfa sa nu faca obiectul nici unei prelucrari; in schimb, manipularile uzuale, care tin de natura marfii (conservare, ambalare, marcare, curatire, sortare) simt permise.

Iesirea din depozit poate imbraca doua forme: transferul intr-un alt depozit din UE (adica prelungirea regimului de depozit); afectarea unui nou regim vamal (import definitiv; reexport; prelucrare in lohn etc.):
Daca marfa este importata si pusa in circuitul comercial, taxele datorate sunt cele in vigoare la data iesirii din depozitul vamal.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles