O noua ocupatie va completa COR la initiativa 3DUTECH si 10 noi hub-uri 3D Printing se activeaza in licee prin a cincea editie a campaniei

3DUTECH - Modeleaza viitorul. Printeaza-l 3D! anunta pana in iunie 2023 o noua editie a proiectului pentru meseriasii viitorului si concursuri nationale de 3D printing & robotics dedicate elevilor si profesorilor din Romania. Acestia participa la noi cursuri de imprimare 3D si robotica in licee, prin campania 3DUTECH.
Ajuns la cea de-a cincea editie, proiectul „Meseriasii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” se extinde anul acesta cu inca 10 noi 3D printing hubs 3DUTECH in Bucuresti, Moinesti (Bacau), Adjud (Vrancea), Alexandria (Teleorman), Drobeta-Turnu Severin (Mehedinti), Reghin (Mures), Baia Sprie (Maramures),Sfantu Gheorghe (Covasna), Cernavoda (Constanta) si Branesti (Ilfov).
La initiativa organizatorilor, ocupatia „tehnician imprimare 3D” a primit aviz favorabil de introducere in Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR).
In spatele initiativei de sustinere a tinerilor in dobandirea abilitatilor de printare 3D si robotica se afla ECDL Romania si Dedeman, alaturi de AOAR (Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania), in acord cu Ministerul Educatiei. Demersul vizeaza crearea unei baze solide de competente si know-how teoretic si practic pentru tineri, care sa asigure dezvoltarea invatamantului in vederea unei pregatiri mai bune pentru noua piata a muncii.
„Meseriasii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continua in 2023 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea tehnologica în școlile din România si la sustinerea meseriilor viitorului.
Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modeleaza viitorul. Printeaza-l 3D!”, mai multe scoli din Romania devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare editie, alte 10 licee din tara sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel putin 20 de profesori si 200 de elevi au oportunitatea sa obtina gratuit certificarea recunoscuta international ECDL 3D Printing.
Mai mult, in cadrul editiei din acest an vor fi continuate si concursurile nationale 3DUTECH de 3D design & printing dedicat liceenilor si profesorilor, care incurajeaza spiritul de competitie si crearea unei comunitati extinse de practica in domeniul imprimarii 3D, adaugand de data aceasta si o componenta de robotica.
Pana in prezent sunt implicate 50 de licee care au fost transformate in hub-uri de imprimare 3D, colegii nationale, tehnice si tehnologice din 34 de judete din Romania, cu sute de profesori si elevi care au trecut prin proiect. Anul acesta, licee de la editii anterioare vor primi si roboti, iar profesorii si noi grupe de elevi din aceste licee vor putea obtine si certificarea pe modulul ECDL Robotics.
Primele editii „Meseriasii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” au demonstrat faptul ca atat profesorii, cat si elevii prezinta o mare curiozitate in ceea ce priveste competentele de baza in domeniul tehnologiilor de imprimare 3D si evolutia acestora. Un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing realizat de ECDL Romania, cu sprijinul Ministerului Educatiei, a aratat faptul ca din randul elevilor, 90.64% au fost interesati sa afle mai multe informatii despre imprimarea 3D, considerand util un astfel de curs, iar din randul profesorilor, 94.49% ar fi interesati sa afle mai multe detalii despre imprimarea 3D si ar propune sau ar fi de acord cu introducerea unui astfel de optional.
Intre timp, la initiativa 3DUTECH, a fost aprobat un optional national pentru liceu de catre Ministerul Educatiei, profesorii pot obtine credite profesionale transferabile pentru certificarea ECDL 3D Printing, iar recent ocupatia ”tehnician imprimare 3D” a primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii pentru introducere in COR. Programul urmareste o actualizare a calificarilor, care sa tina pasul cu realitatile din piata muncii profund influentata de transformarile tehnologice.
Editia a cincea se desfasoara in perioada ianuarie - iunie 2023 si urmareste activarea a10 noi 3D printing hubs in urmatoarele licee:
• Liceul Tehnologic "Petru Poni" Bucuresti
• Liceul Teoretic "Spiru Haret" Moinesti – Bacau
• Colegiul National "Emil Botta" Adjud – Vrancea
• Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza" Alexandria –Teleorman
• Colegiul National “Gheorghe Titeica” Drobeta-Turnu Severin - Mehedinti
• Colegiul "Petru Maior" Reghin - Mures
• Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie - Maramures
• Colegiul National "Mihai Viteazul" Sfantu Gheorghe – Covasna
• Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cernavoda - Constanta
• Liceul Teoretic "Traian Lalescu" Branesti - Ilfov
Afla mai multe detalii despre proiect pe www.3dutech.ro si pe pagina de Facebook 3DUTECH sau pe contact@3dutech.ro.