Universitatea de Vest din Timisoara va gazdui un nou centru educational dotat cu solutii inteligente Samsung

Publicat: 04.10.2022
Universitatea de Vest din Timisoara va gazdui un nou centru educational dotat cu solutii inteligente Samsung

Studentii UVT si nu numai vor avea acces la tehnologie Samsung de ultima ora

Samsung Electronics România inaugureaza la Timisoara un nou centru educational dotat cu tehnologie Samsung de ultima generatie, dedicat dezvoltarii competentelor digitale ale profesorilor si studentilor. Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) este cea de-a treia institutie de învatamânt ai caror cadre didactice si studenti vor construi viitorul digital împreuna, beneficiind de experiente de învatare interactiva facilitata de Samsung Smart Classroom, dupa Colegiul National ”Emanuil Gojdu” din Oradea si Colegiul National ”Ferdinand I” din Bacau.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul National de Statistica, numarul studentilor din România a scazut în anul universitar 2021-2022, dupa doi ani de crestere, totalul fiind de 554.000 de studenti la nivel de studii de licenta, master si doctorat, cu 6.500 mai putini studenti decât în anul precedent. Tinerii aleg alte tari pentru formarea universitara, iar printre criteriile care stau la baza unei astfel de alegeri se afla: curricula adaptata pieţei muncii curente, accesul la tehnologie ultima generaţie, acces la mai multe alternative de locuri de munca înca din perioada de studiu, etc.

Într-un astfel de context, Samsung vizeaza, prin intermediul centrului educational din cadrul UVT, sa îi sustina pe tineri la nivel local în dezvoltarea competentelor digitale necesare, esentiale pe piata muncii în ziua de astazi, într-o era a digitalizarii si interconectivitatii. Noul centru educational va fi utilizat si pentru dezvoltarea competentelor de educatie digitala ale cadrelor didactice UVT, ale profesorilor din mediul preuniversitar al judetului Timis, dar si ca resursa pentru programul de studii postuniversitare“Tehnologii digitale în procesul educational”, precum si pentru predarea la distanta.

,,Întelegem nevoile actuale ale studentilor români, întelegem de ce unii dintre ei aleg alternativa studiilor în strainatate, însa, credem ca este important sa depunem eforturi pentru a le da acestora si motive de a ramâne – accesul la tehnologie de ultima ora este o necesitate pentru tineri, iar dezvoltarea competentelor digitale le poate deschide noi oportunitati la nivel de locuri de munca, dar si în dezvoltarea lor individuala”, a declarat Cristian Constantin, Head of Division Enterprise Business Team & Education Strategy Director-Central Eastern European Display Organisation.

Prin programul SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), compania si-a propus sa contribuie activ la dezvoltarea locala si, în parteneriat cu cadrele didactice, la punerea în practica a unor noi metode de educatie - învatarea combinata (blended learning), învatarea inversata (flipped learning) si învatarea personalizata. Aceste noi metode pot creste implicarea cursantilor în actul de învatare, dar si motivatia pentru învatare. Programul le ofera profesorilor si elevilor o infrastructura, „Sala de clasa a viitorului”, precum si instrumentele de lucru de care au nevoie, inclusiv pentru predarea la distanta.

Centrele educationale din Timisoara, Bacau si Oradea sunt dotate cu tehnologie si produse Samsung, fiecare dintre ele dispunând de doua ecrane interactive, 16 scaune cu design inovativ pentru educatie, 16 tablete, o solutie pentru videoconferinte, Smart Monitor, dulap încarcare tablete, etc. Acestea vor putea fi folosite inclusiv pentru a gazdui evenimente dedicate educatiei si conferinte.

Al patrulea centru va fi inaugurat în Bucuresti pâna la finalul acestui an.

Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.