Mariza, "zeita muzicii fado" concerteaza la Sala Palatului de Ziua Internationala a Femeii

Diva muzicii fado, MARIZA, va canta din nou pentru fanii sai din Romania intr-un spectacol special de Ziua Internationala a Femeii, organizat de Mall4Art, la Sala Palatului din Capitala. Concertul va avea loc in data de 8 martie 2023 si face parte din cadrul turneului mondial ce marcheaza aniversarea a 20 de ani de cariera discografica si de calatorii sonore de neuitat.
In ultimii 20 de ani, MARIZA s-a transformat dintr-un fenomen local, cunoscut doar unui mic cerc de admiratori din Lisabona, intr-una dintre cele mai apreciate si vandute vedete ale circuitului muzical international, fiind supranumita „Zeita muzicii fado”. Cu un repertoriu bine inradacinat in istoria clasica a muzicii fado, solista s-a remarcat inca de la debut, drept un artist de neegalat. Stilul puternic si vocea sa distinctiva au cucerit intreaga lume. Prin sonoritatile specifice acestui stil, Mariza a reusit sa transforme povestile culturii traditionale portugheze in adevarate legende muzicale, devenind una dintre cele mai apreciate prezente artistice contemporane pe scena internationala de World Music.
Pe 8 martie, in concertul de la Sala Palatului, MARIZA va combina intr-o maniera inedita poezia muzicii folk din Portugalia, cadentele arabe cu usoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritatile gospel, inclusiv blues-ul, in acompaniamentul orchestrei sale, instrumentisti extrem de valorosi la chitara portugheza, chitara clasica, bas acustic, tobe si elementele de percutie.
Din repertoriul serii fac parte atat melodiile iubite de public, dar si piese de pe cel mai recent material discografic, lansat in anul 2021 - „Mariza Canta Amalia”. Albumul incununeaza 20 de ani de activitate artistica si, in acelasi timp, marcheaza implinirea celor 100 de ani de la nasterea legendarei artiste Amália Rodrigues.
Dincolo de originea lor, MARIZA si Amalia Rodrigues au multe particularitati comune. Cu aparitiile sale pe cele mai impozante scene ale lumii, MARIZA a coplesit publicul international la inceputul acestui secol, exact cum a facut Rodrigues in anii ‘50 si anii ‘60. Datorita albumelor sale atat de apreciate de criticii de specialitate si datorita colaborarilor muzicale total surprinzatoare, MARIZA a dezvoltat si a cultivat sonoritatile fado, la fel cum a procedat Amalia Rodrigues in anii ‘60 - ‘70. Mai mult, MARIZA a devenit ambasadoarea muzicii portugheze a secolului XXI, asa cum avusese sa fie Amalia Rodrigues in secolul al XX-lea.
Multipla nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a premiului BBC pentru „Cel mai bun artist european”, MARIZA este artista care a avut colaborari exceptionale cu artisti de notorietate, precum Lenny Kravitz si Sting, Cesária Évora si Tito Paris, Carlos do Carmo si Rui Veloso si a inregistrat cele mai mari vanzari din istoria muzicala a Portugaliei.
MARIZA fascineaza publicul din toate colturile lumii cu fiecare spectacol extraordinar pe care il sustine, iar in Romania se bucura de admiratia unui public fidel. Acest fapt a fost demonstrat, de-a lungul timpului, prin epuizarea rapida a tuturor biletelor puse in vanzare pentru fiecare concert pe care l-a sustinut pe scenele din tara noastra.
Biletele pentru concertul programat pe 8 martie, la Sala Palatului pot fi achizitionate din reteaua Iabilet.ro, la preturi speciale, variabile in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza: Cat. 2 – 130 lei, Cat. 1 – 180 lei si VIP - 240 lei.