Aparatul digestiv

Este cea mai mare seroasa a organismului si captuseste peretii cavitatii abdomino-pelvine. Are doua portiuni: - peritoneul parietal care tapeteaza fata profunda a peretilor abdomino-pelvini, iar in regiunea peretelui abdominal posterior si a bazinului este situat la distanta fata de respectivii pereti. Astfel se formeaza spatiul peritoneal. Spatiul are doua componente principale: spatiul retroperitoneal si spatiul pelvi-subperitoneal.

Cele doua spatii contin vase de sange importante, de exemplu: aorta abdominala si ramurile sale terminale, vena cava inferioara precum si organe, viscere care pot fi de doua tipuri: viscere primitiv-retroperitoneale care se gasesc in aceste spatii inca din momentul formarii lor embriologice (rinichii, ureterele, glandele suprarenale) si viscerele secundar- retroperitoneale care sunt segmente ale aparatului digestiv care erau intraperitoneale dar in cursul dezvoltarii embriologice au devenit retroperitoneale (cea mai mare parte a duodenului, mai putin segmentul initial,

capul si corpul pancreasului, posterior de acestea se gaseste fascia de coalescenta (fenomenul prin care segmente ale tubului digestiv se lipesc de peritoneul parietal posterior devenind retroperitoneale)) retroduodenopancreatita descrisa de Treitz: colonul ascendent posterior de care se afla fascia de coalescenta retrocolica dreapta Toldt I.
Colonul descendent posterior de care se gaseste fascia de coalescenta retrocolica stanga Toldt II.

La persoanele de sex feminin, cavitatea parietala nu este inchisa, ea comunicand cu exteriorul prin orificiile abdominale ale trompei uterine, lumenul tubei uterine, cavitatea uterina, canalul cervical, vagina. Viscerele intraperitoneale sunt viscerele acoperite aproape complet de peritoneu si care se pot misca liber in cavitatea peritoneala, ele nu sunt cu adevarat intraperitoneale. Singura exceptie este ovarul acoperit doar partial de peritoneu, fiind atasat ca un ou intr-un suport sau ca un dop in gatul unei sticle.