Caracteristicile consilierului

• Anna Freud (2002) vorbeste prima data de relatia reala initiata la inceputul tratamentului intre doctor si pacient care se distorsioneaza treptat prin transferul asupra analistului a elementelor libidinale, pana la transformarea ei intr-o relatie nereala. Relatia reala se restabileste apoi la sfarsitul terapiei dupa ce clientul a ajuns la insight.
• Gelso si Carter (1985) au preluat apoi aceasta terminologie de relatie reala si nereala, incluzand transferul si contra-transferul in cadrul celei de a doua.

Transferul
• Este definit de Freud (1996, p. 153) ca fiind fenomenul prin care nevroticul "revarsa asupra medicului o coplesitoare afectiune, adesea amestecata cu ostilitate, manifestari care nu isi au sursa sau ratiunea de a fi in nici o experienta reala [...] ele deriva din vechile dorinte ale bolnavului, devenite inconstiente".
• Anna Freud (2002, p.49) caracterizeaza transferul prin "copiii si adultii repeta prin mijloacele regresiei si pun in scena in jurul persoanei analistului relatiile lor de obiect de la toate nivelele de dezvoltare."
• Ferenczi considera transferul un proces mental normal, specific vietii de zi cu zi, subiectul normal "isi raspandeste emotiile asupra a tot felul de obiecte care nu il privesc deloc, pentru a-si lasa in inconstient emotiile fata de anumite obiecte care il intereseaza prea tare" (Bokanowski, 2003 p.92).
• Kohut vorbeste despre transferurile nevrotice, analistul fiind "obiectul reinvierii dorintelor refulate impotriva carora lupta pacientul: dorinta pulsionala este pe primul plan" (Oppenheimer, 2003, p.44).

Gelso si Carter (1985) considera transferul ca fiind universal, el fiind prezent in toate formele de terapie sau consiliere, constand in:
a) repetarea conflictelor trecute cu persoanele semnificative;
b) interpretarea (pozitiva sau negativa) eronata si inconstienta a terapeutului;
c) manifestarea catre consilier a sentimentelor, comportamentelor, atitudinilor apartinand relatiilor primare;