Contabilitatea relatiilor cu tertii

Datoriile pe termen scurt reprezinta fondurile furnizate de terti - denumiti, generic creditori - pentru care unitatea trebuie sa acorde un echivalent valoric sau o contraprestatie. Asemenea datorii functioneaza din momentul angajarii pana in momentul platii lor. In cazul in care termenul de decontare depaseste un an, sunt purtatoare de dobanda.
Creantele pe termen scurt reprezinta valori economice avansate temporar tertilor - persoane fizice sau juridice numite generic debitori - pentru care urmeaza sa primeasca un echivalent valoric.

Pentru recunoasterea elementelor de creante si datorii in situatiile financiare standardele internationale de contabilitate indica doua criterii care trebuie indeplinite cumulativ: probabilitatea realizarii unui beneficiu economic viitor (pentru active) respectiv a unei iesiri de resurse purtatoare de beneficii economice (pentru datorii); evaluarea sa se poata realiza in mod credibil.
Standardele Internationale de Contabilitate precizeaza in cadrul general de prezentare al situatiilor financiare o noua abordare a datoriilor si distinctia dintre curent si termen lung.

Datoriile reprezinta obligatii actuale ale entitatii ce decurg din evenimente trecute si prin decontarea carora se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice.
Trasatura esentiala a unei datorii consta in faptul ca entitatea are o obligatie actuala ce decurge dintr-un contract sau dintr-o cerinta legala. In mod normal acestea reprezinta sume ce trebuie platite pentru bunuri si servicii primite. De asemenea, obligatiile apar si din activitatea normala, din dorinta de a mentine relatii bune de afaceri sau de a se comporta intr-o maniera echitabila.

Daca, de exemplu, se remediaza defectiunile unor produse vandute, chiar si dupa ce perioada de garantie a expirat, sumele ce se asteapta sa fie cheltuite in legatura cu bunurile deja vandute reprezinta datorii.
Trebuie facuta distinctia intre o obligatie actuala si un angajament viitor. Decizia conducerii de a achizitiona active in viitor nu reprezinta prin ea insasi o obligatie prezenta. In mod normal obligatia apare numai in momentul livrarii activului sau in momentul in care exista un acord irevocabil de cumparare a activului.