Cooperare juridica
Trimis la data: 2010-07-22
Materia: Drept
Nivel: Facultate
Pagini: 269
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 0
Autor:
Crina Marcus
Dimensiune: 335kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui curs:
Conceptul de cooperare internationala este indisolubil legat de cel al relatiilor internationale, ca acte ce presupun cel putin un element de extraneitate. Aceasta extraneitate se refera la existenta, intr-un raport juridic, a altui stat sau a unei organizatii internationale. Putem spune astfel, ca cele doua notiuni se completeaza reciproc dand nastere unor consecinte juridice deosebite. Primele reguli de conduita cu caracter international1 au aparut din timpuri stravechi, pornind de la elemente disparate si de natura bilaterala. Pe masura evotutiei istorice, relatiile internationale, la inceput rudimentare si limitate ca obiect, s-au dezvoltat si diversificat, rolul principal in acest proces complex revenind statelor.
Cursuri similare:
Nu exista cursuri similare
Nu se poate nega astfel rolul deosebit pe care aceasta si-l asuma in dezvolatrea armonioasa a societatii internationale. Atitudinea statelor de a coopera se manifesta prin incheierea unor conventii, tratate, acorduri, pacte bilaterale sau multilaterale. Ele pot avea un caracter zonal, regional sau universal in functie de relatia ce formeaza obiectul cooperarii. Primele manifestari de acest gen au avut loc inca din Antichitate si s-au dezvoltat pana in zilele noastre, devenind un mod de manifestare a statelor in actiunea de relationare dintre ele. La baza unor astfel de relatii interstatale pot sta motive pozitive sau negative.
Numim pozitive acele relatii ce nu au la baza existenta unei fapte ilicite, cauzatoare de consecinte periculoase si negative acele relatii care se fundamenteaza pe existenta unei fapte ilicite care a periclitat ordinea sociala. Dezvoltarea cooperarii intre state nu poate face decat prin mentinerea increderii pe care statele si-o acorda reciproc in procesul de relationare dintre ele. Un pas important in acest proces il constituie incheierea de tratate si conventii pe termen determinat sau nedeterminat ce au ca obiect intrajutorarea mutuala a statelor semnatare.
Astfel, este imperios necesar respectarea deplina a intelegerii cu privire la care statele au convenit. Obiectul tratatelor si conventiilor subliniaza preocuparile pe care statele le au la un momentdat si arata structura valorilor sociale pe care o societate se fundamenteaza
Stiri
Home |
Termeni si conditii |
Politica de confidentialitate |
Cookies |
Help (F.A.Q.) |
Contact |
Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.