Dreptul transporturilor

Trimis la data: 2010-04-29
Materia: Drept
Nivel: Facultate
Pagini: 81
Nota: 7.36 / 10
Downloads: 97
Autor: Lazar Dan
Dimensiune: 113kb
Voturi: 4
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui curs:
Parte esentiala a activitatii economice, activitatea de transport consta in acele actiuni prin care se organizeaza si se realizeaza deplasarea calatorilor si marfurilor in spatiu si timp. Prin sistemul national de transport se realizeaza legatura intre productie si consum si in general satisfacerea necesitatilor materiale si spirituale ale societatii. Prin urmare, obiectul activitatii de transport consta in deplasarea in spatiu de marfuri, bunuri si persoane.

Cursuri similare:

Se considera ca transporturile constituie o prelungire a procesului de productie, pe care il continua si il desavarseste, iar prin aceasta activitate de transport se adauga la valoarea marfurilor. Prin activitatea de transport nu se creeaza bunuri materiale; aceleasi marfuri deplasate in alt loc capata o valoare superioara. Activitatea de transport este strans legata de dreptul constitutional al cetatenilor la libera circulatie in tara si strainatate.

Normele generale aplicabile transporturilor rutiere, feroviare, navale si aeriene, componentele retelei de transport de interes national si european, precum si atributiile si raspunderile autoritatilor competente de reglementare, coordonare, control, inspectie si supraveghere cu privire la activitatile de transport si la mijloacele de transport sunt stabilite de Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobata prin Legea nr. 197/1998, republicata in M. Of. nr. 552 din 11.11.1999 in baza legii de aprobare, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 94/2000 si Legea nr. 51/2002 privind aprobarea acestei din urma ordonante. In acelasi timp, dupa cum vom arata in cele ce urmeaza, reglementari specifice fiecarui tip de activitate de transport pot fi regasite in diferite acte normative speciale.

Principalele obiective ale sistemului national de transport sunt:
a) realizarea conectarii tuturor localitatilor la reteaua nationala de transport;
b) asigurarea dreptului la libera circulatie a cetatenilor;
c) asigurarea liberei circulatii a bunurilor;
d) asigurarea efectuarii transporturilor care privesc siguranta nationala;
e) asigurarea racordarii lui la sistemele internationale de transport;
f) participarea la dezvoltarea economica si sociala a tarii.
Dezvoltarea sistemului national de transport se realizeaza tinandu-se seama de urmatoarele cerinte: promovarea programelor nationale de realizare a unei dezvoltari durabile a economiei nationale; nevoile de aparare a tarii; asigurarea unui nivel ridicat de siguranta a traficului; eficienta economica; asigurarea conditiilor de conservare si de protejare a mediului; utilizarea rationala a energiei; respectarea conventiilor si acordurilor internationale la care Romania este parte. In toate raporturile generate de activitatea de transport protectia vietii umane si a mediului este prioritara.
Sistemul national de transport constituie parte integranta a sistemului economic si social si are urmatoarele componente: infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval si aerian; mijloacele de transport; operatorii de transport si ai activitatilor conexe transporturilor; sistemele de management al traficului si sistemele de pozitionare si navigatie.

Modurile de transport sunt:
a) transportul rutier;
b) transportul feroviar;
c) transportul naval;
d) transportul aerian;
e) transportul multimodal si combinat.
Fiecare mod de transport are in compunere infrastructura de transport, mijloacele de transport, operatorii de transport si ai activitatilor conexe transportului, precum si sistemele de management al traficului si sistemele de pozitionare si navigatie, dupa caz.
Infrastructurile destinate desfasurarii activitatilor de transport sunt caile de comunicatie rutiere, feroviare, navale si aeriene. Infrastructurile de transport sunt destinate desfasurarii activitatilor de transport, activitatilor conexe transporturilor si activitatilor privind administrarea infrastructurilor respective. Infrastructurile de transport sunt de interes national si de interes european si impreuna cu sistemele de management al traficului si cu sistemele de pozitionare si navigatie constituie retelele de transport care pot fi de interes national sau de interes european.
Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fara propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate sa se deplaseze pe o cale de comunicatie rutiera, feroviara, navala sau aeriana.
Operatorii de transport sunt transportatori, romani sau straini, care au acces egal si nediscriminatoriu la infrastructura deschisa accesului public. Prin transportatori se intelege persoanele fizice sau juridice, autorizate sa efectueze transporturi, interne sau internationale, de persoane ori de bunuri, in interes public sau in interes propriu, cu mijloace de transport detinute in proprietate sau cu contract de inchiriere ori leasing.
Operatorii activitatilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care efectueaza activitatile ce se desfasoara in legatura cu/sau in timpul transportului.
Utilizatorii de transporturi au acces egal si nediscriminatoriu la infrastructurile de transport de interes public, pot alege liber modul de transport prin care isi exercita dreptul de a se deplasa, au posibilitatea de a efectua ei insisi transportul ori de a apela la serviciile unui transportator liber ales.
Statul sprijina dezvoltarea si functionarea transportului public, subventioneaza sau, dupa caz, sustine financiar transportul public de calatori, garanteaza libera initiativa si autonomia transportatorilor si asigura conditiile unei concurente loiale intre modurile de transport si intre diferitele categorii de transportatori.

Ministerul Transporturilor coordoneaza modurile de transport printr-o abordare multimodala, tinand seama de capacitatile existente sau de cele prevazute pentru fiecare mod de transport si de promovarea unei dezvoltari rationale a transporturilor combinate, cu respectarea reglementarilor specifice fiecarui mod de transport.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.