Elemente de drept al afacerilor

Cuvantul comercial are in structura sa, ca radacina, denumirea de comert. Aceasta, din punct de vedere etimologic, deriva din latinescul commercium: "cu marfa". Incepand cu dreptul roman si pana in prezent, cuvantul "comercial" a suportat in actiunea sa juridica, care difera de vorbirea curenta, o evolutie semantica: de la dreptul de a participa la operatiuni juridice privind circulatia si distributia marfurilor, la productia si comertul propriu-zis.

Dreptul comercial nu guverneaza insa intreaga economie. Fac exceptie, de exemplu, operatiunile agricole si profesiile liberale. Sintagma "dreptul comercial" este susceptibila de trei sensuri: 1. Ramura de drept, ca totalitatea normelor juridice; 2. Dreptul subiectiv comercial, ca posibilitate recunoscuta subiectului activ (titularul dreptului) de a avea o anumita conduita si de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare dreptului sau, in caz de nevoie prin forta coercitiva a statului; 3. Ramura a stiintei juridice care cerceteaza dreptul comercial ca ramura de drept.

O distinctie terminologica dar si de continut s-a facut de teoreticieni intre dreptul comercial, dreptul economic si dreptul afacerilor. Se considera astfel ca, dreptul comercial este o notiune prea stramta pentru a ingloba toate normele care reglementeaza raporturile cu continut economic ce se regasesc in alte ramuri de drept: in dreptul muncii, dreptul financiar etc., ca notiunea acoperitoare este aceea de drept economic sau drept al afacerilor.

Si in determinarea sferei de reglementare a dreptului economic opiniile sunt impartite: unii autori considera ca obiectul dreptului economic il constituie ansamblul de norme care reglementeaza interventia statului in economie, iar altii, fara a se raporta la acest criteriu, considera ca obiectul dreptului economic il formeaza normele specifice cu continut economic.

Expresia "drept comercial" este considerata ca fiind desueta, deoarece alaturi de normele de drept privat acest drept ar cuprinde si norme de drept public, potrivita fiind, astfel, expresia de "drept al afacerilor". Alti autori, atribuindu-le acelasi continut, vad in cele doua expresii "drept comercial" si "drept al afacerilor" o chestiune terminologica de sinonimie, fiind corecta atat folosirea uneia, cat si a celeilalte.

Dreptul afacerilor are un domeniu mai extins decat dreptul comercial, cuprinzand si aspecte de drept public, drept financiar-fiscal, drept penal, drept al muncii, de protectie a concurentei si consumatorilor. S-a considerat ca denumirea de "drept al afacerilor" este mai integratoare. Daca dreptul comercial presupune o tratare sistematica si tehnica a elementelor traditionale, dreptul afacerilor imbina elememenele de drept public si de drept privat din domeniu.
Determinarea locului dreptului afacerilor se va face, in principal, la fel ca dreptul comercial prin raportarea lui la dreptul civil.

Multiplicarea regulilor de drept public atrage o regresie a dreptului comercial, care se caracteriza prin pozitia de egalitate juridica a partilor, dreptul comercial astfel "publicizat" isi extinde domeniul, cuprinzand si normele impertive din activitatea comerciala, cum ar fi, de exemplu, cele privitoare la publicitate, contracte incheiate la distanta si in afara spatiilor comerciale, comertul electronic, clauze abuzive, concurenta neloiala.