Evolutii si mutatii in agricultura Romaniei

Bazele agriculturii noastre se pun in ultimele trei decenii ale secolului trecut si in primele decenii ale secolului nostru.Dezideratul fundamental al taranului roman, acela de a fi proprietarul pamantului pe care-l munceste, incepe sa prinda contur imediat dupa unirea Principatelor Romane in 1859. Reforma agrara, promulgata de principele Alexandru Ioan Cuza in 1864, a contribuit in mare masura la ameliorarea structurii de proprietate din Principatele Romane si la inlaturarea oricarei forme de legatura silita intre taran si proprietar (claca), fara insa sa rezolve problemele tehnice si economice ale exploatatiei agricole si starea de inapoiere a taranimii.

Reforma agrara din 1864 nu a avut efectul scontat pentru ca taranul roman, devenit proprietar de pamant, nu avea inventarul si capitalul necesar pentru exploatarea pamantului. Acelasi lucru s-a intamplat si cu celelalte legi cu impact funciar, incepand cu cea din 1866 si continuand cu legile din anii 1868; 1872; 1875; 1880; 1884; 1903 - care au fost sortite esecului.

Chiar daca Constitutia din 1866 proclama libertatea personala, o mare parte a taranimii moldovene si muntene a ajuns in situatia de neiobagie ca urmare a aplicarii Legii tocmelilor agricole. Tot acum in aceasta perioada apare un fenomen de masa, fenomenul arendasiei. Proprietarul, in absenta capitalului si activului de exploatare nu avea alta solutie decat arendarea, el fiind constrans sa accepte conditii de arendare impuse de arendas, in caz contrar terenul sau ramanea in mare parte nelucrat.

In anul 1864 si pana la Marea Unire nu se produc mutatii semnificative in agricultura din Principate. Totusi economia capitalista a avut o influenta puternica asupra evolutiei structurilor agrare si a problemei agrare. Ea a creat primele piete pentru produsele agricole, dar nu se poate vorbi despre piata agricola in adevaratul sens al notiunii, poate cu exceptia pietii cerealelor.