Familia Berberidaceae

Genul BERBERIS L.
Speciile din acest gen sunt arbusti raspanditi in America, Europa si Africa de Nord, ornamentali prin frunzisul lor adesea persistent care toamna isi schimba culoarea, prin florile frumoase, melifere si prin fructele bace variat colorate, care decoreaza de multe ori arbustul, chiar si in timpul iernii. In lume exista numeroase specii ale genului Berberis, dintre care la noi se gasesc peste 107 specii, o singura specie fiind considerata spontana.Berberis vulgaris L. (sin. B. brachypoda Shneid.)- Dracila

Este o specie indigena, frecvent spontana, care ajunge la 2,5 m inaltime. Are lujerii cu spini trifurcati de maxim 2 cm lungime, frunzele cazatoare, eliptic-obovate, obtuze, de 2-4 cm lungime, la baza inguste, pe margini fin serate; florile sunt grupate in raceme pendente de culoare galbena, apar in mai, iar fructul este o baca elipsoidala rosie-purpurie. Exista cateva varietati foarte decorative :

Var. Atropurpurea - cu frunze purpuriu inchis, pe partea inferioara brumate (este cea mai cultivata varietate de dracila de la noi);
Var. Baleana - cu florile in raceme erecte, mai scurte;
Var. Enuclea - cu fructe fara seminte

Specia Berberis vulgaris este putin exigenta fata de sol, existand dezavantajul ca este gazda intermediara pentru Puccinia graminis, de aceea se evita cultivarea in zonele agricole.Inmultire. Se inmulteste prin seminte, butasi, marcote, diviziunea tufelor si altoire. Semintele se seamana imediat dupa recoltare sau in primavara urmatoare, dupa stratificare. Butasirea se recomanda la speciile cu frunze persistente, vara in rasadnite, cu butasi cu calcai sau toamna (octombrie-noiembrie) la paturi reci, cu lujeri lignificati. Marcotajul se face prin musuroire, primavara. Altoirea se poate face in despicatura, la colet.
Folosire. In parcuri si gradini speciile de Berberis sunt folosite pentru garduri vii, pentru decorarea stancariilor, plantate in peluze fie in mod individual, fie, mai adesea, in grupuri.

Genul MAHONIA Nutt.
Genul acesta numara cca. 90 de specii raspandite in Asia si America de Nord, dintre care 7 specii se gasesc si la noi. Cea mai comuna specie de Mahonia este :Mahonia aquifolium (Pursh.)Nutt. ( sin. Berberis aquifolium Pursh)- Mahonie

Este un arbust originar din America de Nord, cu inaltimea pana la 1 m, cu frunze persistente, pieloase, imparipenat compuse, cu 5-9 foliole ovate pana la eliptice, avand marginile dintat-spinoase, verzi-inchis, lucioase; florile sunt in raceme fasciculate, erecte, galbene apar in aprilie, iar fructele sunt bace negre-albastrui, brumate si se matureaza in august-septembrie. Este o specie rustica, destul de rezistenta la ger si la seceta, care vegeteaza bine in locuri usor umbrite si revene.

Inmultire. Mahonia se inmulteste prin seminte care se seamana toamna, imediat dupa recoltare, sau primavara, dupa stratificare. Butasirea se face in rasadnite reci, in iulie sau august. Intrucat drajoneaza, drajonii care au format radacini pot fi despartiti prin diviziunea tufelor si repicati pentru formare (toamna sau primavara devreme).