Limbajul trupului

Eu sunt corpul meu. Autoatingerea
Felul de a fi propriu unei persoane este exprimat de corpul sau. Suntem evaluati si, la randul nostru, evaluam pe altii mai cu seama dupa maniera in care corpul exteriorizeaza trairile interioare, atitudinile si caracterul. Corpul exteriorizeaza personalitatea. "Sunt corpul meu" si nu "am un corp" spune Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale (Semnalele corpului, Gemma Press, Bucuresti, 1999, p. 76), propunand o optiune culturala intre aspiratia occidentala "de a avea" si cea orientala "de a fi".

Cu cat prima orientare este mai puternica, cu atat omul percepe mai slab si intelege mai putin semnale emise de propriul sau corp sau de corpurile altora. Cand nu si mai intelege trupul, omul tinde sa resimta lipsa armoniei interioare. Nu mai este impacat cu sine si "nu mai este" corpul sau, ci are doar un corp, pe care tinde sa l neglijeze. Unei persoane care nu devine constienta de semnalele emise in limbajul propriului trup ii va fi greu, poate chiar imposibil, sa perceapa si sa interpreteze satisfacator semnalele emise de trupurile altor persoane.

De pilda, gestul de a musca buzele poate semnifica nervozitate sau disconfort. Pentru a intelege cu adevarat acest lucru, am nevoie sa percep eu insumi semnificatia acestui semnal, exact in momentul in care il emit. Inregistrez ceea ce simt si, abia dupa aceea, voi putea presupune ce simte si altcineva care isi musca nervos buzele.
Autoatingerea este miscarea si gestica prin care tindem sa refacem contactul cu propriul corp, de cele mai multe ori inconstient.

Cele mai multe autocontacte imita situatiile in care ne-ar atinge tandru alte persoane. Practic, orice autoatingere are ca efect faptul ca ne simtim imediat ceva mai siguri pe noi, ceva mai protejati. Majoritatea autocontactelor se realizeaza intre mana si cap; sprijinim fruntea, barbia sau tampla, atingem fugar gura, barbia sau buzele, trecem mana prin par sau scarpinam in treacat nasul, urechea.

Scarpinarea cefei, trasul de urechi sau ducerea mainii la gura, nas sau gat, tradeaza conflicte interioare, perplexitate, nedumerire sau jena. Cand avem un sentiment de neajutorare si nu atingem propriul corp, manifestam oricum tendinta de a ne agata de obiecte; ne tinem de un nasture, de tivul hainei sau de aproape orice alt obiect aflat intamplator in preajma.
Unele autocontacte tind sa joace chiar rolul unui scut protector: incrucisam bratele la piept, incrucisam picioarele, prindem o mana cu cealalta, mangaiem fruntea sau crestetul capului. Uneori, prindem genunchii cu mainile de ca si cum am imbratisa o alta persoana, care ne ofera sprijin si protectie. Asezam chiar capul pe genunchi, sprijinindu-ne cu totul pe acea iluzorie alta persoana.
Numeroase autoatingeri au destul de stravezii conotatii erotice. De pilda, femeile se pot atinge pe ele insele, sugerand in mod inconstient cat de mult le-ar placea sa fie atinse; isi mangaie parul, isi ating tandru fata, isi umezesc buzele cu limba sau isi ating coapsele si picioarele.
Traversarea unor situatii de stres sau conflict creste nevoia de autoatingere. Dupa cum parintii ne-au mangaiat sau nu in situatiile delicate din copilarie, la maturitate, ne vom oferi singuri tandretea si protectia de care avem momente in momentele grele.
Gestul de incrucisare a bratelor pe piept, desi se constituie ca un fel de perete sau bariera cu rol de inchidere si aparare a trupului si organelor vitale, are adesea si un puternic efect de linistire si asigurare prin autoatingere. De aici si dificultatea de a reprima tendinta de a-l folosi.

Trupul este fiziologia
Trupul este insasi fiziologia care ne tine in viata, iar fiziologia este calea cea mai scurta pe care o avem la dispozitie pentru a schimba rapid o stare interioara, o emotie si chiar o maniera de a gandi. De regula, atunci cand adoptam o fiziologie entuziasta si increzatoare, vom simti aproape automat si starea interioara specifica, cu care ea este asociata si pe care o induce. Din contra, daca vom adopta o fiziologie tipica pentru starea de oboseala, tristete sau depresie, cu umerii cazuti, capul plecat si privirea stinsa, vom simti de asemenea ca starea sufleteasca si gandirea vor tinde sa o urmeze. Cand luam poza unei persoane obosite, exact ca si atunci cand ne autosugestionam, spunand in barba sau in gand, ca suntem rupti de oboseala, nu facem altceva decat sa cream si sa intretinem reprezentarile interioare ale oboselii.
Pe de o parte, fiziologia noastra si, pe de alta parte, trairile si reprezentarile noastre interioare, sunt strans legate intre ele, asa fel incat daca modificam pe una, aproape automat, o modificam si pe cealalta. Practic, ori de cate ori operam schimbari in fiziologie - respiratia, postura, expresia faciala, gestica, volumul si tonul vocii, tonusul muscular etc. - putem schimba imediat si starea sufleteasca sau tiparele de gandire. Trupul ramane cheia schimbarilor emotionale si mentale rapide: "Nu exista minte, exista doar trup si ...nu exista trup, exista doar minte" afirma Anthony Robbins (Puterea nemarginita, Amaltea, 2001, p. 126).
Practic, fiecare emotie pe care am trait-o vreodata a fost imprimata si exprimata intr-un fel specific doar ei de catre fiziologie. Nici nu putem trai cu adevarat o emotie noua, fara o schimbare adecvata a fiziologiei. Sa incepem cu expresia faciala. Cand traim o anume emotie, ea se imprima in expresia fetei. De pilda, cand ne bucuram, fata se insenineaza si zambetul infloreste pe buze. Ne intristam si fata se intuneca, iar lumina din priviri se stinge. Cu timpul, intre emotia traita repetat si expresia faciala asociata ei se stabileste o stransa legatura. Astfel, reciproca devine si ea valabila, in sensul ca, atunci cand fata va configura voluntar o anume expresie, emotia asociata acesteia va tinde sa se imprime in minte si in suflet. De pilda, atunci cand vin in minte amintiri placute, zambetul va tinde sa inunde chipul, iar atunci cand zambetul inunda chipul, amintirile placute vor tinde sa revina in minte, de la sine. Daca cei 80 de muschiuleti distincti ai fetei cuiva s-au obisnuit deja sa exprime mai curand plictiseala, dezgust, frustrare sau depresie, ei vor tinde neincetat sa trimita mintii exact acest gen de mesaje. Ce bun lucru facem atunci cand ne obisnuim muschii fetei cu zambetul si exprimarea spontana a fericirii, a bucuriei, veseliei, entuziasmului, incantarii, amabilitatii si optimismului! Expresiile faciale modifica sentimentele, tot asa cum sentimentele modifica expresiile faciale.
Respira adanc! Indreapta-ti spatele! Trage umerii inapoi si scoate pieptul inainte! Inalta fruntea, capul, privirea! Crezi ca ai putea fi cu adevarat deprimat cand afisezi aceasta postura a trupului tau?