Management in zootehnie

Trimis la data: 2009-05-09
Materia: Agronomie
Nivel: Facultate
Pagini: 115
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 77
Autor: Eugen
Dimensiune: 575kb
Voturi: 2
Tipul fisierelor: pdf
Acorda si tu o nota acestui curs:
Curs despre Management in zootehnie
Notiunea de management - abordari conceptuale si pragmatice
Notiunea de Management a fost folosita pentru prima data in Anglia in sec. XVIII. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din latinescul "manus" '-mana, de la care a derivat "to manage" - a manui, a conduce cu mana ferma, a reusi, dar si a administra, a gospodari. Termenul si-a imbogatit pe parcurs continutul, capatand o semantica deosebit de complexa, astfel incat, cuvantul management a devenit intraductibil in alte limbi (motivul pentru care este folosit ca atare in majoritatea tarilor).

Cursuri similare:

Curs despre Management in zootehnie
Caracterul complex al Managementului precum si modul sau multiplu de
abordare (pragmatic, stiintific, filozofic etc.) este dat de cumulul sensurilor pe care acesta le are si anume de stiinta, arta si stare de spirit. Ca stiinta, Managementul reprezinta un ansamblu coerent de concepte, principii, metode si tehnici prin care se fundamenteaza folosirea optima a potentialului uman, material, financiar intr-o organizatie.

Managementul ca arta, se refera la iscusinta managerului de a aplica diferite cunostinte stiintifice la realitatile economice concrete cu care se confrunta organizatia, avand drept scop final obtinerea unei eficiente ridicate. Aceasta ipostaza a managementului se bazeaza pe calitatile personale ale conducatorului (talent, intuitie, imaginatie, capacitate creativa etc.)

In decursul timpului, specialistii in management au incercat sa gaseasca
raspunsul la intrebarea "Este managementul o stiinta sau o arta". In opinia lui Harold Geneen (ex-pres. la International and Telegraph Company (SUA) activitatea manageriala este o arta si anume "arta de a folosi elementele de management existente sau altele create ad-hoc in scopul atingerii telului final, un surplus, un castig". Combinarea elementelor se face prin incercari succesive pana se ajunge la un rezultat, aceasta fiind arta manageriala.

Se poate considera ca deosebirea dintre cele doua consta in aceea ca stiinta reuneste legitati, principii valabile in majoritatea situatiilor, pe cand cele cateva legi sau reguli folosite in arta au numai un caracter general. Regulile nu ajung pentru ca o arta sa devina stiinta, necesitand un domeniu propriu, principii, metode si legi specifice, asa cum este si cazul Managementul.

Ca stare de spirit, Managementul reflecta dorinta puternica de a reusi intr-o anumita actiune, capacitatea de a fi receptiv la nou, orientarea spre creativitate si actiune, indrazneala, dorinta de a raspunde provocarilor si de asumare a anumitor riscuri etc.

Evolutia stiintei Managementului ne arata ca acesta a inceput ca o arta, fiind bazat pe intuitie, experienta si talent in procesul conducerii, s-a dezvoltat ulterior ca stiinta descoperind si elaborand principii, metode si legitati, iar in prezent, pe langa puternicul caracter stiintific, managementul performant se caracterizeaza prin acea stare de spirit specifica, in care motivatia actiunii si dorinta de a promova noul sunt indispensabile.

Acest caracter complex al managementului precum si amploarea activitatii sale au condus la aparitia a numeroase varinate de definire ale conceptului. M.H. Mescon si colab. definesc Managementul ca fiind "un concept de planificare, organizare, antrenare si control al eforturilor membrilor unei organizatii si folosirea altor resurse organizationale pentru atingerea scopurilor organizatiei".

Dictionarul Larrousse defineste managementul ca "stiinta tehnicilor de
conducere a intreprinderii" In lucrarile de management nord-americane cele mai raspandite sunt definitiile de ordin pragmatic ale Managementului, de pe pozitia managerului. Astfel, Reece si O'Grady definesc managementul ca fiind "procesul de coordonare a resurselor umane, informationale, fizice si financiare in vederea realizarii scopurilor organizatiei".

Harold Koontz defineste managementul astfel: procesul prin care se asigura si se mentin conditiile ambiante in care indivizii, lucrand impreuna in echipe (teams), realizeaza in mod eficient telurile alese"
Telul oricarui manager este realizarea unui surplus si obtinerea unui profit. Orice activitate manageriala este orientata asupra acestui tel iar eficacitatea procesului managerial se masoara de cele mai multe ori, prin marimea castigului.

De evidentiat faptul ca, principalele elemente implicate in exprimarea
continutului managementului pragmatic sunt:
1. Participantii la procesul managerial, respectiv "indivizii", manageri si executanti. Primii sunt persoane cu o individualitate pregnanta, cu interese bine definite, pe care le urmaresc cu hotarare. Ei au pregatirea profesionala si experienta corespunzatoare realizarii telului propus. Modul de selectie al indivizilor, astfel incat sa
corespunda cerintelor activitatii pe care urmeaza sa o desfasoare, constituie cheia activitatii manageriale.

Peter Drucker pune accent pe activitatea practica in management, afirmand ca aceasta poate fi usor insusita, dar, dezvoltarea ei intr-o directie buna este conditionata de urmatoarele aspecte: comunicarea, munca in echipa, autoconducerea si formarea celorlalti. Managerul trebuie sa fie intotdeauna interesat de ceea ce poate sa faca o
persoana pentru a se inconjura de valori.

2. Echipele. Intr-o firma moderna, in care diviziunea taylorista a muncii atinge un nivel inaintat, unui manager ii este imposibil sa-si atinga telul (crearea surplusului) fara sprijinul colegilor, superiorilor, subalternilor. In timpul cooperarii, particularitatile
personalitatii membrilor echipei trebuie astfel armonizate incat sa conduca la o foarte buna colaborare. Procesul este cunoscut sub denumirea de dinamica grupului.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.