Moneda si credit - procesul de transmisie

Trimis la data: 2010-08-17
Materia: Economie
Nivel: Facultate
Pagini: 35
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 0
Autor: Ionut Clincea
Dimensiune: 111kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui curs:
Procesul prin care deciziile de politica monetara exercita un anumit efect asupra economiei, in general, si asupra nivelului preturilor, in particular, se numeste "proces de transmisie a politicii monetare".
Legaturile cauzale specifice prin care actioneaza in mod obisnuit impulsurile create de politica monetara se numesc "canale de transmisie".
Descrierea si analiza mecanismului de transmisie constituie un element esential al oricarei teorii monetare pertinente.

Cursuri similare:

De aceea, orice analiza de aceste gen se incadreaza intr-o conceptie teoretica mai generala cu privire la procesul macroeconomic si la rolul monedei in economie. Insa, din motivele aratate pe larg in Cap. I, nu exista si, probabil, nu va exista o singura teorie a fenomenelor economice, ci o pluralitate de teorii, mai mult sau mai putin integrate intr-o viziune unitara asupra modului in care se desfasoara viata economica.

De aceea, in cele ce urmeaza ne vom limita la prezentarea celor mai importante canale de transmisie, fara a intra, deci, intr-o analiza exhaustiva a legaturilor multiple - indirecte si extrem de complexe - care exista intre actiunile de politica monetara ale bancii centrale, pe de o parte, si efectele manifestate in planul obiectivelor finale ale politicii macroeconomice (in principal, nivelul preturilor), pe de alta parte.

O metoda frecvent folosita in literatura pentru prezentarea mecanismului de transmisie este "metoda cutiei negre", propusa de Mishkin. Conform acestei metode, adoptate de un mare numar de autori, mai ales de cei de orientare monetarista, analiza se limiteaza la evidentierea legaturilor directe dintre oferta de moneda si obiectivele finale ale politicii monetare, fara a intra in detaliile mecanismelor relationale respective. Exista insa si multi autori, mai ales de orientare keynesiana, care prefera "modele structurale" mai detaliate.
In ceea ce ne priveste, vom descrie urmatoarele patru canale majore de transmisie a impulsurilor monetare:

- 1) canalul evidentiat de teoria cantitativa - preturile - prin care se manifesta impactul direct al ofertei de moneda asupra cererii macroeconomice;
- 2) canalul ratei dobanzii (canalul cererii agregate), prin care se transmit efectele exercitate de modificarile structurii ratelor dobanzii asupra investitiilor si altor componente ale cererii agregate;
- 3) canalul anticipatiilor, prin care previziunile privind inflatia se repercuteaza asupra negocierilor salariale;

- 4) canalul cursurilor de schimb, care functioneaza in economiile deschise si dotate cu cursuri de schimb lexibile.
Precizam ca nu este necesar ca toate aceste mecanisme de transmisie sa fie observate practic intr-o anumita economie. Legaturile predominante, gradul lor de intensitate si, deci, eficacitatea relativa a diverselor canale depind de conditiile institutionale specifice, existente in economia avuta in vedere, precum si de obiectivele politicii economice a bancii centrale din tara in cauza.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.