Psihologia Personalitatii - curs 2

Trimis la data: 2020-05-12
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 13
Nota: 9.54 / 10
Downloads: 0
Autor: elvira9
Dimensiune: 35kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui curs:
TEMPERAMENTUL
- latura dinamico-energetica a personalitatii -

1. Generalitati
2. Clasificarea temperamentelor
A. Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale
B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice
C. Tipologiile psihologice
E. Concluzii asupra tipologiilor temperamentale.
Definitia globala, apta sa indeplineasca ulterior, pentru abordarile concrete, functia de cadru de referinta si sa oblige la corelarea si integrarea datelor particulare, nu poate fi decat cea care prezerva realitatea integrala a fiintei umane, in unitatea si complexitatea nonliniara a celor trei determinatii si ,,subansamble" esentiale - biologic, psihic si socio-cultural (fig. 48).
Acceptand o asemenea definitie de lucru, vom observa imediat ca pesonalitatea este o realitate complexa si eterogena din punct de vedere substantial-calitativ, care nu poate fi studiata si epuizata de o singura stiinta. E mai mult decat evident faptul ca ea trebuie sa faca obiectul a cel putin trei grupe de stiinte: biologice, psihologice si socio-culturologice.
Ca urmare, Personologia sau stiinta personalitatii nu poate fi decat o constructie interdisciplinara integrata, in care sa se articuleze, intr-o structura teoretico-explicativa unitara, datele celor trei grupe de discipline.
Operatia de corelare si integrare interdisciplinara este cu atat mai usoara, cu cat disciplinele particulare implicate nu-si absolutizeaza propria abordare, pe care o considera din capul locului complementara celorlalte.
Din cele de mai sus, rezulta ca psihologia nu-si poate revendica dreptul de monopol sau de exclusivitate in studiul personalitatii. Domeniul sau de competenta il reprezinta doar componenta psihica.
In acest caz, psihologia personalitatii trebuie sa-si focalizeze atentia asupra modului in care procesele, functiile si starile psihice individuale se integreaza pe cele trei coordonate principale: dinamico-energetica, relational-sociala si instrumental-performantionala.
Procesul integrarii pe cele trei coordonate duce la elaborarea a trei subsisteme functional interdependente, care definesc domeniul de studiu al psihologiei personalitatii, si anume: temperamentul, caracterul si aptitudinile.
Integrarea insusirilor si trasaturilor de ordin dinamico-energetic ale proceselor psihice si actelor motorii, precum intensitatea, pregnanta, acuitatea, modalitatea, echilibrul etc., da structura temperamentala a personalitatii. Daca insusirile dinamico-energetice ca atare sunt innascute, determinate genetic, integrarea lor in plan psiho-comportamental, adica in dinamica proceselor psihice si a actelor motorii, se realizeaza in ontogeneza. Intrucat, insa, aceste insusiri bioenergetice se imprima ca atare pe un tabloid comportamental, ce se elaboreaza stadial in cursul vietii individului, structura temperamentala si, respectiv, tipul temperamental este innascut reprezentand astfel, alaturi de predispozitii, ,,elementul" ereditar in organizarea interna a personalitatii. Astfel, de pilda, N.Sillamy, in al sau Dictionar de psihologie (1995, trad.lb.romana, 1996), defineste fara rezerve temperamentul ca fiind ansamblul de elemente biologice, care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea".
Probabil, cel mai coret este sa consideram ca temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se psihizeaza (adica, se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice - perceptie, memorie, gandire, afectivitate) si se reflecta in comportament. Astfel inteles, temperamentul dobandeste obligatoriu un continut si o conotatie psihologica, devenind obiect de studiu al psihologiei.
Cand vorbim de temperament in plan psihologie, noi nu ne gandim direct la constitutia fizica sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care un loc in organism, ci la modul cum reactioneaza si se manifesta individul, sub aspect dinamico-energetic, in diferite situatii externe: rapiditatea perceptiei, a raspunsurilor verbale la intrebari, a reactiilor motorii; intensitatea trairilor emotionale si durata lor; intensitatea sau forta actiunilor voluntare; echilibrul sau impulsivitatea derularii raspunsurilor la succesiunea stimularii externe; gradul de impresionabilitate la semnificatia stimulilor: directia orientarii dominante - spre lumea externa (extraversie) sau spre lumea interioara (introversie); locul controlului (dependenta de stimularea externa sau dependenta de activismul intern propriu); disponibilitatea la comunicare interpersonala; ascendenta sau obedienta relationala; capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata; rezistenta la frustratii, la stres, la situatii afectogene si conflictuale.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.