Sistemul Solar - Soarele

Universul la momentul zero manifesta calitatea de unitate nediferentiata. Enorma densitate energetica oferea libertate totala de transformare, intr-un echilibru perfect. Ruperea simetriei initiale la aproximativ 10-43 s de la Marea Explozie si inceputul inflatiei cosmice
creeaza in primul rand matricea stabila a timpului si spatiului, ca scena a derularii scenariului cosmic, in care apare gravitatia ca un prim actor, pe fondul limitarii libertatii cosmice.

Densitatea energetica a universului scade sub limita lui Planck de ~1019 GeV (~1032 K), rezultand o restrictie a posibilitatilor de transformare.In acest stadiu de evolutie a universului, ca urmare a energiei ridicate, nici o particula materiala nu avea o
existenta stabila, iar structurile ordonate nu se puteau forma (Thomas J. McFarlane, Genesis: A Creation Story Inspired by Modern Physics, 1997).

Dilatarea universului reduce temperaturile, presiunile, densitatea acestuia, rezultand limitari care sa permita forta nucleara tare si forta nucleara slaba, interactiile electromagnetice. Are loc individualizarea particulelor elementare, sinteza nucleelor si suprematia substantei in raport cu radiatia (tabelul 1).

Baza stabilitatii formelor distincte este rezultatul limitarii interactiunilor, pe fondul scaderii energiei ca urmare a
expansiunii universului, care reprezinta forta creativa fundamentala. Totodata, are loc tranzitia de la libertatea manifestata si ordinea potentiala la ordinea manifestata si libertatea potentiala.

Expansiunea universului a dus la scaderea energiei cu un factor de 1013 la ~102 GeV (~1015 K). La 10-10 s, a avut loc o alta faza de tranzitie, care a impus separarea fortei electroslabe in fortele electromagnetice, care actioneaza asupra particulelor incarcate electric, si fortele nucleare slabe prezente in radioactivitate. La acest stadiu se diferentiasera toate cele patru forte fundamentale in mentinerea stabilitatii la nivel macrocosmic si microcosmic.

Spre deosebire de stadiul initial de evolutie, in care aparitia de noi forme se face prin disociere, in etapele ulterioare evolutia universului are la baza procesul de colectare si sinteza, fara a readuce insa universul in stadiul initial, de unitate nedivizata.

Continua scadere a densitatii energetice a universului determina legarea
particulelor stabilizate in noi forme compozite, de la quarci la nucleoni, nuclee si electroni, formand atomi.Stabilitatea si identitatea proprie a existentelor complexe are la baza stransa legatura dintre parti si relativa izolare a sistemelor individualizate fata de mediul de existenta.