Sociologia educatiei

Acest stoc, aceasta rezerva este transmisa - insusita in situatii, in contexte de viata socioumana reala, in relatiile, raporturile, interactiunile cu predecesorii, cu contemporanii, cu traditiile, cu institutiile etc. din comunitatea, din grupurile, din societatea carora apartine. Aceasta rezerva la indemana se imbogateste pe parcursul trairii experientelor diverse. In faza de inceput a socializarii, copilul nu face distinctiile necesare intre obiectivitatea fenomenelor naturale si a celor socioumane. El nu pricepe conventionalitatea unor limbaje, organizatii, institutii, semne etc. Pentru ca ele sunt acolo, el le afla ca exterioare si coercitive. In fapt, omul este o fiinta sociala, iar societatea, cu tot ce presupune ea, este productie socio-umana.

Fiecare om are anumite particularitati fizico-chimico-anatomo-fiziologico-biologico-psihologice, are o istorie proprie, dar constituite intr-un mediu in care traieste alaturi de altii - la care se raporteaza si care se raporteaza la el. In grupurile, in comunitatea, in societatea in care devine fiinta umana si sociala afla reguli, norme, legi, institutii, organizatii etc. care functioneaza, invata roluri sociale, se insereaza in "sistemul social" si il accepta, fiind constrans si abilitat de catre el. Relatia omului cu grupurile, cu societatea este una dinamica, cu intensitate diferita. Ea nu poate avea loc fara limbaj care trimite si la experientele singulare, dar si la cele trans-situationale "tipice".

Interiorizarea lumii socioumanului, socializarea, se face cotidian, prin contactele cu toti ceilalti actori sociali, in situatii diverse sau in "ocazii sociale", dar se poate face mai sistematic prin educatie organizata institutional. Sigur ca un timp, parintii pot fi principalii educatori ai copiilor, ca si vecinii, rudele, satenii, concetatenii etc. In societatea noastra, ca si in multe altele, sistemul educational - cu structurile si functiile sale - este actorul principal al socializarii copiilor si tinerilor.

Exista teorii diferite privind socializarea. Unii o abordeaza ca demers genetic, altii insista asupra raportului dintre cultura si formarea personalitatii; unii critica "hipersocializarea" in comunitate si societate, altii urmaresc constructia sinelui in relatie cu celalalt (G. H. Mead). P. Berger si Th. Luckman arata ca omul este productie sociala, iar societatea - productie a oamenilor socializati primar si secundar. Alti sociologi urmaresc constructia identitatii intr-un spatiu-timp intergenerational, in care oamenii sunt in inter-relatii, inter-actiuni si-si urmeaza traiectoria biografica.

Sunt cercetari care cauta sa descrie-explice-faca inteligibil impactul perioadei prenatale, a primelor contacte ale copilului cu mama, a primelor luni de viata, a primilor ani, a scolaritatii mici, a scolarizarii, a socializarii confesionale, politice, profesionale, asa cum sunt sociologii care studiaza "excluderea", " autoexcluderea", "identitatea blocata" etc. Daca analizam cu discernamant studiile rezultate in urma acestor cercetari privind socializarea, vom putea constata insistenta pe interiorizarea normativa si culturala, ca si pe distantarea critica.