Cunoasterea

Prin sociologia cunoasterii este desemnata acea ramura a sociologiei al carei obiectiv este studierea conditiilor ce favorizeaza producerea cunoasterii si difuzarea ideilor.Conceptul este introdus de SCHELER (1926);MANNHEIM(1929) popularizeaza expresia si incearca sa clarifice termenul de "cunoastere", pe de o parte, iar pe de alta parte sa stabileasca granitele domeniului ce i-ar reveni sociologiei cunoasterii.

Astfel:sociologia cunoasterii abordeaza notiunea de cunoastere in sens larg, nefiind interesata de validitatea sa intrinseca si alegand drept criteriu de selectie influenta sa sociala. Cunoasterea este orice idee care a facut sau face obiectul unei adeziuni colective din partea unui grup semnificativ;in ceea ce priveste limitele domeniului, exista trei pozitii in sociologia cunoasterii:pozitia minimalista (MANNHEIM); enunturile si teoriile stiintifice din matematica, fizica etc. nu pot fi examinate de sociologia cunoasterii;

Pozitia maximalista (BLOOR) - orice cunoastere tine de sociologie. ASi matematica si fizica sunt ghidate de intrebari si urmaresc obiective ce trebuie intelese prin referire la contextul social in care apar;pozitia intermediara (DURKHEIM, MERTON) - sociologia poate contribui la explicarea anumitor concepte fundamentale ale stiintelor, chiar si numai pentru faptul ca multe idei sau concepte stiintifice au o origine extrastiintifica.

Contributiile sociologiei cunoasterii sunt numeroase:
i€­evidenta regularitatilor evolutive din domeniul cunoasterii;
i€­analiza ideologiilor;
i€­analiza modului de formare a credintelor (convingerilor) si reprezentarilor etc.

2. Teoriile credintelor (convingerilor)
Sociologia cunoasterii considera ca pentru a explica o credinta, o convingere aceasta trebuie sa fie considerata drept comprehensibila, sa se gaseasca sensul pe care i-l confera actorul social sau, mai precis, sa regaseasca motivele pentru care actorul crede in ceea ce crede.Teoriile irationale. Multi autori au interpretat credintele magice drept irationale (LEVY- BRUHL). Ele ar indica faptul ca "primitivul" are o constitutie mentala diferita de a noastra. Celebra teorie a "mentalitatii primitive" analizeaza credintele ca efect al cauzelor pe care individul nu si le poate explica.

Teoria a fost insa criticata - patrunderea altor curente de idei (stiintifice, crestine) in anumite zone de pe glob nu a extirpat credintele locale in magie. In consecinta, multi oameni considera o anume credinta ca adecvata pentru ca ei se identifica, mai mult sau mai putin, cu un grup ce o considera ca atare.Teoriile utilitariste propun explicarea credintelor prin intermediul intereselor actorilor sociali.

Credintele observate in societate la un moment dat s-au instalat din motive greu identificabile, insa ele s-au mentinut pentru ca existau motive - altele decat cele originare - de a le pastra si/sau nu existau motive pentru a le abandona (VIERKANDT). Atunci cand actorii sociali sunt chestionati in legatura cu motivele existentei acestor credinte, ei ofera, in mod normal, false explicatii, neavand acces la cele adevarate.