Analiza economico-financiara a unei firme si contul de profit si pierderi
Functia de descoperire a rezervelor interne - acest principiu de care dispune o firma este o alta functie a analizei economice care are un impact favorabil asupra evaluarii corecte a starii firmelor. Pe acesta baza se va asigura protectia economica a actualilor investitori, atragerea unor noi investitori, precum si protejarea stocului de actiuni ale firmei de la bursa. Functia de sporire a eficientei economice - prin aceasta, analiza are in vedere faptul ca orice actiune sau activitate ce se deruleaza atat in interiorul cat si in afara firmei trebuie sa fie evaluata prin prisma principiului costului minim si a profitului maxim.
Acest principiu care sta la baza estimarii eficientei ecnomice maxime, ar in vedere, pe de o parte progresul evolutiv al firmei, iar pe de alta parte progresul evolutiv al firmei, iar pe de alta parte dinamica societatii. In acest sens acceptam ca relatia cost - profit se regaseste in fapt, pe de o parter, in cotatia la bursa a firmei, iar pe de alta parte relatia este implementata in societate sub forma preturilor si actiunilor sociale ale firmei, relatie care va reflecta alocarea eficienta(ineficienta ) a resurselor in functie de comportamentul clientelei fata de oferta firmei. Functia de conservare a rezultatelor - presupunem ca in perioada urmatoare firma sa atinga cel putin nivelul performantelor exercitiilor financiare precedente.
Comanda:
Comanda aceasta lucrare cu doar 10 Euro + TVA.
Completeaza-ti corect adresa de e-mail. Pe aceasta vei primi link-ul de descarcare a lucrarii de licenta dupa ce plata a fost confirmata!
Lucrare de licenta despre Analiza economico-financiara a unei firme si contul de profit si pierderi
CuprinsCapitolul I. Prezentarea societatii SC "TOBIMAR" SRL Alba Iulia....................................3
1.1. Scurt istoric........................................3
1.2. Misiunea si obiectivele firmei SC " TOBIMAR" SRL..................4
1.3. Structura organizatorica a SC "TOBIMAR" SRL......................6
Capitolul II. Aspecte teoretice si metodologice ale analizei financiare..........................................8
2.1 Analiza microeconomica- continut, necesitate. Obiective.......................................8
2.2 Analiza financiara a agentilor economici........................11
Capitolul III. Analiza lichiditatii si solvabilitatii..................19
3.1. Analiza lichiditatii financiare.............................19
3.2. Analiza solvabilitatii financiare..............................25
Capitolul IV. Analiza rentabilitatii.................................30
4.1. Analiza de ansamblu a rentabilitatii pe baza contului de profit si pierdere....................................30
4.2 Analiza rentabilitatii pe baza ratelor de rentabilitate.....................................49
Capitolul V. Concluzii si recomandari..............................55
Bibliografie..............................................60
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din lucrarea de licenta "Analiza economico-financiara a unei firme si contul de profit si pierderi". Prin descarcarea prezentei lucrarii stiintifice, orice utilizator al site-ului www.referat.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
*Nu exista comentarii