Necesitatea de reproiectare manageriala
Trimisa la data: 2009-05-29
Materia: Management
Pagini: 92
Comentarii: 0 (comenteaza)
Autor:
Ovidiu_Ba
Lucrare de licenta despre Necesitatea de reproiectare manageriala
Elementele prezentate in etapa precedenta ofera informatiile necesare efectuarii unei analize critice a modului de concepere si functionare a sistemului organizatoric, care se axeaza pe urmatoarele aspecte:
analiza principalelor componente procesuale si a contributiei acestora la sustinerea realizarii obiectivelor Se urmaresc doua aspecte egale din punct de vedere al importantei. Primul se refera la modul in care se regasesc in actualul sistem organizational, principalele componente procesuale (activitati) necesare pentru indeplinirea obiectivelor.
Cel de-al doilea aspect se refera la dimensiunea umana a acestor componenete procesuale (pe de o parte, gradul de acoperire cu personal a respectivei componente iar pe de alta parte, structura socio-profesionala a angajatilor care o realizeaza), abordata de pe pozitia subdiviziunilor organizatorice la nivelul carora se exercita. analiza prin prisma unor principii de concepere si functionare a sistemului organizatoric, cele mai importante dintre acestea fiind prezentate in continuare:principiul suprematiei obiectivelor, ce atesta necesitatea proiectarii sau reproiectarii si intretinerii sistemului organizatoric la cote de performanta care sa permita realizarea obiectivelor fundamentale si derivate ale firmei.

Comanda prin: SMS / CARD
Comanda aceasta lucrare cu doar 10 Euro + TVA.
Completeaza-ti corect adresa de e-mail. Pe aceasta vei primi link-ul de descarcare a lucrarii de licenta dupa ce plata a fost confirmata!
Lucrare de licenta despre Necesitatea de reproiectare manageriala
Lucrare de licenta despre Necesitatea de reproiectare managerialaCuprins
Capitolul I. Necesitatea reproiectarii manageriale a S.C. MOBINS AND C S.A...................................................4
Capitolul II. Succinte considerari teoretico-metodologice privind reproiectarea manageriala.........................................10
II.1 Scenariul........................................16
II.2 Reproiectarea subsistemului metodologic......................17
II.3 Reproiectarea subsistemului decizional.......................20
II.4 Reproiectarea subsistemului informational......................23
II.5 Reproiectarea subsistemului organizatoric......................25
Capitolul III. Diagnosticarea economica si manageriala a S.C. MOBINS AND C S.A................................................28
III.1 Caracteristici tipologice ale societatii........................29
III.2 Situatia economico-financiara a societatii......................37
III.3 Sistemul de management si caracteristicele acestuia.........................45
III.4 Analiza economica si maangeriala..........................47
III.5 Puncete forte, puncte slabe si cazuele care le genereaza...................................50
III.6 Recomandari de amplificare a potentialului de viabilitate...............................62
Capitolul IV. Aspecte privind strategia firmei......................84
IV.1 Formularea misiunii firmei..................................85
IV.2 Stabilirea obiectivelor strategice.............................86
IV.3 Conturarea principalelor optiuni strategice.....................87
IV.4 Dimnesionarea resurselor alocate............................87
IV.5 Precizarea termenelor....................................88
IV.6 Stabilirea avatajului competitiv.............................89
IV.7 Elaborarea strategiei globale............................90
IV.8 Implementarea strtegiei.................................90
Bibliografie...........................................92
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din lucrarea de licenta "Necesitatea de reproiectare manageriala". Prin descarcarea prezentei lucrarii stiintifice, orice utilizator al site-ului www.referat.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
Comentarii
*Nu exista comentarii
Stiri
Home |
Termeni si conditii |
Politica de confidentialitate |
Cookies |
Help (F.A.Q.) |
Contact |
Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.