Probele si mijloacele de proba in procesul penal
Lucrare de licenta despre Probele si mijloacele de proba in procesul penal
In doctrina juridica romaneasca dreptul procesual penal reprezinta ansamblul normelor juridice care vizeaza reglementarea procesului penal. Dreptul procesual penal cuprinde in continutul sau normativ, atat reguli procesuale, cat si reguli procedurale.
Normele dreptul procesual penal sunt inscrise in Codul de procedura Penala si in legile de organizare judiciara.
Atat in procesul civil, cat si in procesul penal prima sarcina pe care o are de indeplinit organul judiciar este aceea de a stabili exact situatia de fapt supusa judecatii. Astfel, in procesul penal urmeaza sa se stabileasca daca infractiunea s-a savarsit in mod real si daca faptuitorul este cel invinuit, precum si imprejurarile in care s-au petrecut faptele. In procesul civil, organul judiciar trebuie, de asemenea, sa cunoasca exact raporturile reale care au dat nastere conflictului de interese dintre parti.
Numai pe baza stabilirii exacte a imprejurarilor de fapt ale cauzei organul judiciar poate sa solutioneze pricina respectiva, aplicand prevederile deprinse in normele de drept corespunzatoare unei atare situatii de fapt. Organul judiciar va pronunta astfel o hotarare temeinica si legala, o hotarare convingatoare atat pentru partile din proces, cat si pentru cei din afara, ceea ce este necesar pentru a se asigura respectarea legalitatii si intarirea ordinii de drept.

Comanda:
Comanda aceasta lucrare cu doar 10 Euro + TVA.
Completeaza-ti corect adresa de e-mail. Pe aceasta vei primi link-ul de descarcare a lucrarii de licenta dupa ce plata a fost confirmata!
Lucrare de licenta despre Probele si mijloacele de proba in procesul penal
Lucrare de licenta despre Probele si mijloacele de proba in procesul penalIntroducere...........5
CAPITOLUL I - Probatiunea in procesul penal.................7
Sectiunea 1. Notiunea de probe si mijloace de probe.........7
Sectiunea 2. Rolul probatiunii in procesul penal............8
CAPITOLUL II - Probele..........................10
Sectiunea 1. Clasificarea probelor.............10
Sectiunea 2. Obiectul probatiunii..............12
2.1. Faptele si imprejurarile care formeaza obiectul probatiunii......13
2.2. Faptele similare, auxiliare si negative..........................14
2.3. Faptele si imprejurarile care nu pot forma obiect al probatiunii..16
2.4. Faptele si imprejurarile care nu trebuie dovedite..........16
Sectiunea 3. Cerintele probelor................18
Sectiunea 4. Sarcina probatiunii...............20
4.1. Prezumtia de nevinovatie...................22
Sectiunea 5. Administrarea si aprecierea probelor............23
CAPITOLUL III - Mijloacele de proba in procesul penal...........28
Sectiunea 1. Notiunea si importanta mijloacelor de proba in procesul penal..............28
Sectiunea 2. Declaratiile partilor si ale martorilor...........31
2.1. Declaratiilor invinuitului sau ale inculpatului............31
2.2. Declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile civilmente...............36
2.3. Declaratiile martorilor...........39
2.4. Procedee speciale de ascultare a partilor si martorilor........48
Sectiunea 3. Inscrisurile si mijloacele materiale de proba.........51
3.1. Inscrisurile...................51
3.2. Interceptarile si inregistrarile audio sau video..........53
3.3. Mijloacele materiale de proba.............................59
Sectiunea 4. Perchezitia................61
Sectiunea 5. Cercetarea la fata locului si reconstituirea.....66
5.1. Cercetarea la fata locului..........66
5.2. Reconstituirea......................68
Sectiunea 6. Constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale......69
6.1. Constatarile tehnico-stiintifice.........................69
6.2. Constatarile medico-legale..........71
Sectiunea 7. Expertizele................73
CONCLUZII................87
ANEXE .................88
BIBLIOGRAFIE.............90
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din lucrarea de licenta "Probele si mijloacele de proba in procesul penal". Prin descarcarea prezentei lucrarii stiintifice, orice utilizator al site-ului www.referat.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
Comentarii
*Nu exista comentarii
Stiri
Home |
Termeni si conditii |
Politica de confidentialitate |
Cookies |
Help (F.A.Q.) |
Contact |
Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.