Rolul si locul Frantei in UE si Economia Mondiala

Trimisa la data: 2016-03-11
Materia: Economie
Pagini: 95
Comentarii: 0 (comenteaza)
Autor: pancea123
Am ales aceasta tema de cercetare si anume "Rolul si locul Frantei in Uniunea Europeana si in Economia Mondiala" deoarece Franta reprezinta una din cele mai importante si puternice state din lume avand o mare influenta globala. Franta este a cincea putere industriala a lumii, si a doua piata europeana dupa Germania, fiind una dintre cele mai dezvoltate tari ale Europei si ale lumii.

Consider ca Franta joaca unul dintre cele mai importante roluri in Uniunea Europeana dar si in Economia mondiala deoarece este un stat membru fondator al Uniunii Europene, a zonei Euro si a spatiului Schengen, avand o industrie si o economie foarte diversificata. Tema aleasa pentru cercetare este o tema de actualitate deoarece cunoasterea rolului si locului unui stat fondator al Uniunii (in cazul de fata Franta) in cadrul acesteia este unul de foarte important ce necesita o atentie deosebita din toate punctele de vedere.

Aceasta lucrare are la baza rolul Frantei dar si locul ocupat de aceasta in cadrul UE. Astfel ca incepand cu primul capitol am analizat importanta Uniunii Europene in cadrul contextul Economiei Mondiale in ceea ce priveste influenta si locul acesteia pe scena mondiala. Structura acestei lucrari se regaseste astfel:
Ceea ce am vrut sa evidentiez in cadrul acestei lucrari este importanta deosebita pe care o are Franta, nu doar in cadrul Uniunii Europene ci si in intreaga lume, deoarece ea ramane in continuare o campioana a turismului, dominand pe plan international cateva sectoare de varf precum cel aeronautic.

Tratatea acestei lucrari a fost realizata cu maxima seriozitate si in acelasi timp cu foarte mare placere, deoarece aceasta tema pe langa faptul ca mi-a atras interesul este si o tema de mare actualitate.

Comanda prin: SMS / CARD

Comanda aceasta lucrare cu doar 10 Euro + TVA.

Completeaza-ti corect adresa de e-mail. Pe aceasta vei primi link-ul de descarcare a lucrarii de licenta dupa ce plata a fost confirmata!

Utilizatorul plătitor de venituri împuterniceşte pe Administratorul Site-ului să calculeze, să reţină şi să vireze la bugetul de stat, în numele şi pe seama sa, taxele, impozitele şi contribuţiile sociale datorate în legătură cu veniturile din proprietate intelectuală realizate de utilizatorul cedent, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie în vigoare.

Lucrare de licenta despre Rolul si locul Frantei in UE si Economia Mondiala

CUPRINS
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1. "UNIUNEA EUROPEANA IN CONTEXTUL ECONOMIEI MONDIALE" 4
1.1. Uniunea europeana-Generalitati 4
1.2 Etapele procesului de integrare economica 8
1.2.1 . Zona de liber schimb 9
1.2.2 Uniune Economica 10
1.2.3 Uniunea Economica si Monetara 11
1.3 Influenta uniunii europene pe scena mondiala 16
1.4 Relatiile dintre UE si tarile mediteraneene 17
1.4.1 Parteneriate in domeniile social si cultural 18
1.5 Locul UE in Economia mondiala 18
1.6. Uniunea europeana in lume 20
1.7. UE si relatiile comerciale - Principalii parteneri 27
1.8. De ce se extinde UE? 27
1.8.1 Extinderile anterioare 28
1.8.2 Unificarea unui continent 28
1.9 Criteriile pentru a deveni stat membru 29
1.9.1.Conditiile legale pentru statutul de membru. 30
1.9.2. Procesul de aderare - politica de primire de noi membri. 31
1.9.3. Cat de mare poate deveni U.E.? 31
CAPITOLUL 2 - REPERE ACTUALE ALE ECONOMIEI MONDIALE 33
2.1 Originile si formarea Economiei Mondiale. 33
2.2. SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE. 35
2.2.1.Economiile nationale 35
2.2.2. Relatiile economice internationale 38
2.2.3. Ordinea economica mondiala 40
2.3. Economiile tarilor dezvoltate-trasaturi, politici economice. 42
2.3.1. Potentialul economic al tarilor dezvoltate 42
2.3.2.Nivelul de dezvoltare al tarilor cu economie de piata 47
2.3.3. Politica economica in tarile dezvoltate 49
2.3.4. Politica de interventie a statului in economie 49
2.3.5. Politica monetara 53
CAPITOLUL 3 - ROLUL SI LOCUL FRANTEI IN UNIUNEA EUROPEANA SI IN ECONOMIA MONDIALA. 56
3.1. Franta- Date generale. 56
3.1.1. Date demografice 56
3.2. Descrierea sistemului administrativ 57
3.2.1. Cadrul economic general 59
3.2.1.1.-Indicatori macroeconomici 59
3.2.1.2.Indicatorii de mediu 61
3.2.1.3.Previziuni economice 2010 62
3.3.Situatia economica a Frantei. Structura si evolutiile sectoriale 64
3.3.1.Agricultura Frantei 65
3.3.2. Industria Frantei 67
3.3.3.Serviciile si comertul din cadrul Frantei 68
3.3.4 Resursele naturale si de energie ale Frantei 69
3.4. Puncte forte si slabe ale economiei Frantei. 70
3.5.Punctele slabe ale economiei Frantei 71
Capitolul 4 - RELATIILE ECONOMICE INTERNATIONALE ALE UE 72
4.1. Relatii economice internationale-Caracteristici. 72
4.2. Schimburi economice intraeuropene. 73
4.3 Schimburile comerciale franco-romane 75
CONCLUZII 78
ANEXE 80
BIBLIOGRAFIE 85

Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din lucrarea de licenta "Rolul si locul Frantei in UE si Economia Mondiala". Prin descarcarea prezentei lucrarii stiintifice, orice utilizator al site-ului www.referat.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

Comentarii

*Nu exista comentarii

Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.