Sufletul dincolo de moarte

Trimisa la data: 2008-12-02 Materia: Teologie Pagini: 62 Comentarii: 1 (citeste) Autor: e_gresinger
Raporteaza o eroare
În toate civilizaţiile care s-au perindat în decursul istoriei omenirii, gândirea omenească a fost preocupată şi a încercat să afle ce se întâmplă după încetarea existenţei umane. Încă din cele mai îndepărtate vremuri ale istoriei, oamenii şi-au pus anumite întrebări legate de sufletul omenesc şi de viaţa după moarte. De remarcat este şi faptul că filozofii au fost şi sunt interesaţi de originea vieţii, de existenţa sufletului şi de soarta omului după moarte.

Moartea este una dintre aspectele dure ale vieţii, deoarece fiecare om parcurge procesul îmbătrânirii, deteriorării şi degradării trupului, precum şi al morţii, îngropării şi descompunerii fizice. Fiecare dintre noi trebuie să trecem prin moartea fizică pentru că ea a devenit una dintre elementele experienţei umane şi face parte din viaţă la fel ca naşterea, creşterea şi suferinţa. Ziua morţii fiecăruia dintre noi este o enigmă, pe care doar Dumnezeu o cunoaşte. Unul dintre eroii lui Victor Hugo, un osândit la moarte care aştepta să fie executat cu ghilotina, se mângâia astfel în faţa morţii: „Toţi oamenii sunt osândiţi la moarte, numai ziua execuţiei este necunoscută.”

Doctorul în medicină Stanislav Grof spunea despre moarte că este evenimentul cel mai uşor de prezis din viaţa noastră, un eveniment care poate fi aşteptat cu certitudine absolută şi una dintre puţinele experienţe universale ale existenţei omeneşti.
Comanda prin: SMS / CARD / PayPal
Comanda aceasta lucrare cu doar 10 Euro + TVA.
Completeaza-ti corect adresa de e-mail. Pe aceasta vei primi link-ul de descarcare a lucrarii de licenta dupa ce plata a fost confirmata!
E-mail:
Pentru operatorul Vodafone procesul presupune trimiterea a doua SMS-uri de verificare tarifate la valoarea unui SMS normal in aceasta retea.
Pentru operatorul Telekom procesul presupune trimiterea a doua SMS-uri de verificare tarifate la valoarea unui SMS normal in aceasta retea.
Selecteaza metoda de plata:
Alege metoda prin care doresti sa efectuezi plata:

3Imputernicire taxe si impozite

Lucrare de licenta despre Sufletul dincolo de moarte

Introducere.............2

Capitolul I - Definirea termenilor. Terminologie..........3

1.1. Åžeol ..........4
1.2. Hades .........6
1.3. Gheenă ........8
1.4. Suflet ........10
1.5. Rai ...........14
1.6. Moartea fizică .......15
1.7. Moartea veşnică ......17

Capitolul II - Argumente privind viaţa după moarte ........18

2.1. Argumente biblic (creÅŸtin) ...............18
2.1.1. Argumentele Vechiului Testament ........18
2.1.2. Argumentele Noului Testament............22
2.2. Argumentele conştiinţei universale (cultural) .........28
2.3. Argumentele ontologice (filozofice) .............33

Capitolul III - Concepţii referitoare la viaţa după moarte.......35
3.1 Viaţa după moarte din perspectivă confesională necreştină .......36
3.1.1. Viaţa după moarte din perspectivă islamică (musulmană)........36
3.1.2. Viaţa după moarte din perspectivă hindusă ...........38
3.1.3. Viaţa după moarte din perspectivă budistă ..........41
3.2. Viaţa după moarte din perspectivă confesională creştină ........42
3.2.1. Viaţa după moarte din perspectivă ortodoxă .............42
3.2.2. Viaţa după moarte din perspectivă catolică .............46
3.2.3. Viaţa după moarte din perspectivă iudaică ..............50
3.2.4. Viaţa după moarte din perspectivă adventistă / 54

Concluzii ...........56
Bibliografie ........62
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din lucrarea de licenta "Sufletul dincolo de moarte". Prin descarcarea prezentei lucrarii stiintifice, orice utilizator al site-ului www.referat.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
Adauga comentariu:
Adauga comentariu

unde anume se poate descarca aceasta lucrare? la care domeniu o pot gasi?

G.L. | 2009-01-10 21:53:00
Stiri
Student Center
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.