Amazon

Trimis la data: 2004-12-06
Materia: Geografie
Nivel: Liceu
Pagini: 5
Nota: 9.83 / 10
Downloads: 11
Autor: George toma
Dimensiune: 9kb
Voturi: 384
Tipul fisierelor: rtf
Acorda si tu o nota acestui referat:
Amazonia este un mediu unic: debitul fluviului atinge o cincime din totalul proviziilor de apa dulce iar padurea, supranumita "plamanii planetei", reimprospateaza constant necesarul de oxigen al planetei, prin transformarea dioxidului de carbon provenit din aer in oxigen pur, folosind carbonul pentru dezvoltare.In plus, bazinul Amazonului adaposteste numeroase triburi de indieni indigeni si de bastinasi amazonieni,numiti in Brazilia "caboclos" , iar in tarile vorbitoare de spaniola "mestizos".
Bazinul Amazonului este situat, in proportie de 60%,in cea mai mare tara din America de Sud, Brazilia, dar se extinde si in Peru, suprafete mari din Columbia, Ecuador si o mica portiune din Bolivia. In mod similar, aproximativ doua treimi din fluviul Amazon sunt localizate in Brazilia, cu toate ca fluviul izvoraste practic, ca un torent montan, din Anzii peruvieni, la aproximativ 160 km de Oceanul Pacific inainte de a-si incepe lunga calatorie, de 6.400 km, traversand Brazilia, pana la varsarea in Oceanul Atlantic.

Amazon nu este cel mai lung fluviu din lume - acesta este fluviul NIL din Africa - dar este cel mai mare, ca volum de apa transportat. In fiecare secunda se revarsa in Oceanul Atlantic 175.000 metri cubi de apa, un debit de patru ori mai mare decat cel al fluviului Congo si de zece ori decat cel al fluviului Mississippi. Volumul de apa ce se varsa in Oceanul Atlantic ar puitea alimenta cu apa toate gospodariile din SUA pentru o perioada mai mare de cinci luni.

Gura larga a fluviului
La gura Amazonului se afla insula Marajo, cea mai mare insula riverana din lume. La gura fluviului, latimea Amazonului este mai mare decat distanta dintre Londra si Paris; chiar si in cel mai ingust loc, numit stramtoarea Obidos, cam la 1.000 km in interior, latimea fluviului este de peste doi kilometri.

Volumul de apa care se revarsa in ocean in jurul insulei Marajo este atat de mare incat apa dulce dilueaza salinitatea oceanului pe o distanta de peste 160 km de tarmul brazilian, si apele noroioase ale fluviului schimba culoarea Oceanului Atlantic pe o distanta de peste 200 km departare de coasta.

Sistemul Amazonului contine 80.000 km patrati de apa navigabile iar fluviul este suficient de adanc pentru a putea prelua si vase oceanice mari, pe patru cincimi din calea ce traverseaza America de Sud - de la tarmul Atlanticului, pana la Iquitos, cel mai mare oras din estul statului Peru.

Fluviul nu este denumit Amazon pe intreaga lungime, din Anzi pana la Oceanul Atlantic. In Peru este numit Rio Amazonas, dar in Brazilia Rio Amazonas doar intre orasul-port Manaus, la 1.600 km in interior, si portul maritim Belem. Fluviul are peste 1.000 de afluenti, multi fiind mai mari decat principalele rauri din Europa, si purtand sufixul "negru" sau "alb". Unde cele doua culori se intalnesc, exista diferente mari de culoare si compozitie a apei.

In Manaus, raurile Negro si Solimoes se scurg paralel pe o distanta de 6 km, inainte de a se revarsa in Amazon. Apa "neagra" din Rio Negro are culoarea cafelei, din cauza acizilor produsi prin descompunerea materiilor organice din solul padurilor tropicale.

Raul pare negru deoarece nu contine sedimente si astfel mai mult absoarbe decat reflecta lumina. Rio Negro parcurge zone cu sol sarac in nutrienti, astfel apa acestuia contine nutrienti putini si este lipsit de viata. In schimb, raurile "albe" au o bogata compozitie chimica si sunt pline de viata animala si vegetala.

Inundatia unui rau "alb" lasa in urma un strat gros de mal, plin de nutrienti care hranesc padurea. Spre deosebire de acestea, raurile "negre" seaca terenul de nutrienti. Populatia locala locuieste in jurul apelor "negre", lipsite de insecte, iar agricultura o fac pe apele "albe", bogate in nutrienti. In ciuda sedimentelor si a grohotisului depozitat in rauri in sezonul ploios, apele sistemului Amazon sunt printre cele mai curate rauri din lume.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.